Misiunea profesorului

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

La sfârșit de an școlar și universitar, încerc să exprim câteva gânduri privind misiunea profesorului, în general, și a celui din învățământul juridic, în special, la educarea generațiilor.

Ca reper axiologic, voi reda vorbele înțelepte ale filosofului Constantin Noica exprimate în urmă cu 50 de ani, când nota în „Jurnalul de idei”: „Există oameni care repară mașini stricate și alții care încearcă să facă mașini. Poți voi să joci rolul primilor: medic, predicator, avocat, politician ori filosof orientalist; sau poți încerca a pune pe lume un mecanism nou: inginer, profesor, plugar, om politic nu simplu politician, arhitect de case ori suflete, regânditor al lumii. Vrei să pui pe lume oameni? Atunci respingi pe cei care vor să vindece și cauți pe cei sănătoși care vor să fie”.

Într-o altă notă observa: „de învățat înveți multe și de la toți”, „dar profesor nu e decât cel care te învață să înveți”, iar „înțelepciunea nu e ceva care se învață, e ceva care se trezește” și „de aceea o școală de înțelepciune este posibilă”. Profesorii au datoria ca fiecărui tânăr să-i adreseze îndemnul: „Trăiește frumos, învață mult, creează bine! Alții au nevoie de împlinirea ta la fel de mult ca tine. Dar de tine nu ți-e milă. Fie-ți de alții”.

Gânduri înălțătoare!

Și totuși, filosoful nu a fost profesor, justificându-se într-o altă notă: „Mai aveam o umbră de regret că nu m-am făcut, un răstimp, profesor în viață. Prelegerile tipărite ale lui Heidegger, cu diluția lor, m-au lecuit. Singur Hegel rezistă ca profesor de filosofie. Kant, aproape penibil ca profesor, Fichte, dogmatic. De Platon nu este de vorbit ca profesor”.

Noica era pesimist privitor la competențele pedagogice ale unor profesori, chiar renumiți, dar fără har în relația cu tinerii, transmiterea cunoștințelor fiind efectuată ex cathedra, cu nerespectarea metodelor didactice, însă îmi pare evident că punea accent pe latura afectivă a educației și pe valorile umane, în scopul de a genera emoții în sufletele tinerilor.

Cât de actual este îndemnul filosofului și cum ar caracteriza învățământul de astăzi, dacă ar fi contemporan cu noi? Cred că pesimismul său funciar s-ar accentua. La noi, școala, de orice grad, s-a limitat la a transmite cunoștințe, fără a familiariza tinerii cu complexitatea relațiilor interumane, cu înțelegerea lumii, dar mai ales, să se înțeleagă pe ei, emoțional, mental și fizic, cum să facă față nenumăratelor provocări, adesea nefaste. Nefiind pregătiți, sunt aruncați fatal în viață, cu consecințe dramatice.

Ce rol va mai avea profesorul, în condițiile în care Inteligența Artificială (AI) tinde să devină un actor real în soluționarea tuturor problemelor și sarcinilor sociale?

Dificil de anticipat viitorul și a da un răspuns!

Însă manifestările AI se conturează tot mai pregnant, invadându-ne viața cu repeziciune: un sistem informatic dezvoltat de Google l-a învins pe cel mai bun jucător de Go și apoi a bătut programul de șah campion mondial, unii roboți acționează deja în conversație după modelul uman, mașini care circulă fără șofer ș.a. Se apreciază că toate sectoarele activității umane vor fi perturbate de AI: milioane de oameni vor fi înlocuiți de roboți, mai ales prin eliminarea muncii fizice, dar și a celei intelectuale, AI având puterea de a soluționa problemele ivite cu o acuratețe mult mai mare decât cei mai buni specialiști.

În literatura de specialitate s-a afirmat că AI este o specie nouă, denumită Machina Sapiens, care va conviețui cu oamenii, ca entitate inteligentă, urmând un timp aceeași cale, apoi se va dezvolta independent, chiar dacă va interacționa cu Homo Sapiens, ceea ce va conduce la perceperea unui pericol imens: Elon Musk considera că AI este cea mai mare amenințare existențială, iar Stephen Hawkin aprecia că este sfârșitul rasei umane (Laura Maria Stănilă, Inteligența artificială – Dreptul penal și sistemul de justiție penală. Amintiri despre viitor, Ed. UJ, 2020).

Răspunsul actual la noile realități tehnologice este încă punctual: investițiile imense în acest domeniu, cercetări academice tot mai aprofundate, robotul Sofia a primit cetățenie în Arabia Saudită, unui chatbot i-a fost acordat oficial drept de reședință de Primăria Tokyo, Parlamentul European analizează posibilitatea acordării statutului de persoane electronice unor roboți sofisticați ș.a. Pe tărâmul protecției creației tehnice realizate de AI s-a solicitat recunoașterea calității de autor al invenției, însă nu i-a fost recunoscută, dar nu e departe momentul adoptării unei asemenea soluții.

Ce se va întâmpla cu profesorul? Va fi înlocuit de Inteligența Artificială?

Depinde de poziționarea noastră, pesimistă sau optimistă. În viziune optimistă, Inteligența Artificială poate anticipa unele rezultate printr-o predicție mai facilă și la costuri mai puțin costisitoare, însă nu va putea realiza judecăți umane. În viziune pesimistă, deja am redat opinii catastrofice.

Prefer să fiu optimist!

Este însă stringent ca profesorul să se adapteze la acest nou mediu, printr-un efort creativ tot mai intens în formarea generațiilor viitoare! De el depinde cum va arăta lumea peste 50 de ani!

Îndemnul adresat de filosof tinerilor rămâne însă veșnic!