MIPE. Sprijin pentru 1.680 de tineri care nu mai sunt la școală și nici nu lucrează

22 sept. 2021
Vizualizari: 114

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a informat că secretarul de stat în MIPE și ministrul Tineretului și Sportului au participat la lansarea a patru proiecte cu o valoare totala de 16,8 milioane lei din fonduri europene.

Astfel, proiectele vor sprijini 1.680 de tineri care nu mai sunt la școală și nici nu lucrează (Not in Education, Employment or Training – NEETS) să reintre în învățământ și să se pregătească pentru un loc de muncă, prin programe de tip „A doua Șansă”.

De asemenea, prin aceste proiecte lansate, cei 1.680 tineri din diferite regiuni se pot întoarce la educație prin programe de tip „A doua șansă”. Dintre aceștia, 10% vor fi din minoritatea roma, iar 30% din mediul rural, tinerii aparținând acestor grupuri fiind cei mai afectați de fenomenul părăsirii timpurii a sistemului educațional.

Programul „A doua șansă” este structurat pe două niveluri: A doua șansă – învățământ primar și A doua șansă – învățământ secundar inferior – acesta din urmă având și o componentă de pregătire profesională.

Totodată, finanțările europene acordate de MIPE abordează sprijinul pentru tinerii NEETS din mai multe unghiuri, de la finalizarea educației, la antreprenoriat și consiliere pentru găsirea unui loc de muncă, inclusiv subvenții pentru angajatori.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MIPE. Lansarea Ghidului de îndrumări practice „MySMIS pe înțelesul tuturor”

MIPE. Sprijin pentru 1.680 de tineri care nu mai sunt la școală și nici nu lucrează was last modified: septembrie 22nd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: