[UPDATE: Noutăți – plata datoriilor de anul trecut] MIPE. Precizări referitoare la cardul de energie

11 mai 2023
Vizualizari: 417

Update: : Noutăți – plata datoriilor de anul trecut

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene informează despre modificările aduse utilizării cardurilor de energie, prin actul normativ aprobat de Guvern, care modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile.

Reglementările nou introduse vizează eficientizarea utilizării sprijinului, pentru a se asigura acces și tratament egal tuturor potențialilor beneficiari eligibili.

Prima tranșă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023

Principalele modificări adoptate vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, vor fi compensate costurile pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleți, brichete, combustibili lichizi sau solizi și orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.pe lângă formele de energie compensate în acest moment, butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Facturile față de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiția ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023. Totodată, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022-2023, pentru ca prima tranșă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, față de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.

Plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu vor putea include penalități sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

O altă prevedere nou introdusă vizează anularea cardului și sistarea plăților către beneficiarii de sprijin, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil.

2,4 milioane de plăți în valoare de 541 milioane de lei, prin cardurile de energie

De la începutul programului și până acum, peste 2,4 milioane de familii și-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 541 milioane lei.

Peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.

Sursa informației


− Compania Națională „Poșta Română” va asigura funcționarea aplicației online pentru achitarea facturilor, ce urmează să fie disponibilă de la 20 februarie pe site-ul posta-romana.ro.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene informează despre adoptarea de către Guvernul României a ordonanței care prevede posibilitatea ca beneficiarii cardurilor de energie să transmită documentele necesare efectuării plăților prin intermediul unei aplicații informatice, pusă la dispoziție de Compania Națională Poșta Română.

Poșta Română va asigura funcționarea aplicației electronice, respectiv preluarea documentelor, prelucrarea acestora, efectuarea plăților către furnizorii de energie și apoi informarea beneficiarilor de sprijin.

Termenul de soluționare al unei cereri va fi de 5 zile, iar comunicarea informațiilor privind validarea documentelor și transmiterea documentelor doveditoare ale efectuării plații se vă face pe adresa de e-mail a beneficiarului.

Așadar, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:

a) Direct la poștaș;

b) La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;

c) Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție.

Cardurile de energie ajung la beneficiari începând cu 1 februarie

Distribuția cardurilor de energie va începe mâine, 1 februarie 2023, acestea urmând a fi livrate la domiciliul beneficiarilor prin Poșta Română. Prin această măsură vor fi sprijinite 2,8 milioane de locuințe din România (aproximativ 4 milioane de persoane) în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum.

Beneficiază de sprijin pentru plata facturilor la energie:

− pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

− persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

− familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;

− familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depășească 2.000 lei.

Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023. Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

Pentru informații suplimentare, vă invităm să consultați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și MIPE. Tipărirea cardurilor de energie

[UPDATE: Noutăți – plata datoriilor de anul trecut] MIPE. Precizări referitoare la cardul de energie was last modified: mai 11th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: