Ministrul Justiției. Vizită de lucru inopinată la Curtea de Apel Craiova

10 oct. 2017
Vizualizari: 885

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER și doamna conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, au efectuat, la data de 6 octombrie 2017, o vizită de lucru la Curtea de Apel din Craiova.

Vizita a avut ca scop identificarea situațiilor punctuale cu care se confruntă această instanță de judecată și modul în care își desfășoară activitatea într-o zi obișnuită de lucru.

Astfel, reprezentanții Ministerului Justiției au vizitat sălile de judecată și arhiva, iar cele mai importante subiecte de discuție purtate în cadrul întâlnirii s-au raportat la situația sediului actual al Curții de Apel Craiova, vizând și oportunitatea dezvoltării unei investiții pentru o nouă clădire.

La acest moment, Curtea de Apel Craiova funcționează într-un sediu închiriat, iar Judecătoria Craiova, într-un sediu subdimensionat, urmând să fie derulate proiecte pentru sedii noi prin Programul de consolidare a infrastructurii instanțelor judecătorești din orașele reședință de județ, derulat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții din cadrul MDRAPFE.

În Craiova, în cursul anului trecut, a fost dat în folosință un nou sediu pentru Tribunalul Craiova în cadrul Proiectului Reforma Sistemului Judiciar finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Justiției – Direcția pentru implementarea proiectelor finanțate din împrumuturi externe.

Ministrul Justiției va continua, și în următoarea perioadă, vizitele inopinate la instanțe și penitenciare.

Sursa informației

Ministrul Justiției. Vizită de lucru inopinată la Curtea de Apel Craiova was last modified: octombrie 10th, 2017 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: