Ministerul Sănătății. România va beneficia de o cantitate de 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir)

5 aug. 2020
Vizualizari: 198

Potrivit site-ului oficial (www.ms.ro), Ministerul Sănătății a publicat un comunicat privind faptul că, în baza contractului încheiat între Comisia Europeană și compania farmaceutică producătoare, România va beneficia de o cantitate de 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID-19 eligibili.

Astfel, începând cu data de 7 august 2020, România va beneficia de 6.026 flacoane Remdesivir, care vor fi folosite pentru tratarea unui număr de peste 1.200 pacienți eligibili (5 flacoane/pacient).

De asemenea, în data de 11 septembrie 2020 vor fi atribuite alte 10.336 flacoane pentru tratarea a 2.067 pacienți eligibili, iar, în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8.795 flacoane vor fi atribuite pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienți eligibili. Aceste tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică, odată la 14 zile.

Totodată, repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile, iar cantitățile vor fi livrate și distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în funcție de numărul de cazuri medii și severe eligibile.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Această rubrică este susținută de EASYLAW, manager activități juridice.
Îmbunătățește eficiența echipei și crește performanța societății tale de avocatură, cu pachetul Avocatul PREMIUM. Abonează-te la EASYLAW* și primești gratuit cont PREMIUM pe portalul www.universuljuridic.ro.
🔔Vreau cont demo
Ministerul Sănătății. România va beneficia de o cantitate de 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir) was last modified: august 5th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: