Ministerul Sănătății. Precizări cu privire la eliberarea deciziilor de carantină sau izolare de către direcţiile de sănătate publică

7 feb. 2022
Vizualizari: 303

Având în vedere necesitatea unei informări cu privire la eliberarea deciziilor de carantină sau izolare de către direcțiile de sănătate publică, precum și referitor la eliberarea de către medicii curanți, a certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare de care beneficiază persoanele asigurate, Ministerul Sănătății a publicat un comunicat care conține câteva precizări în acest sens.

O primă precizare prevede că eliberarea deciziilor pentru izolare și a fișelor de izolare sau carantină se realizează de către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.

În caz de carantină sau izolare, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, numai pentru luna în curs sau luna anterioară dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de carantina/izolare.

A doua precizare se referă la eliberarea certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare de care beneficiază persoanele asigurate.

Astfel, certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant, respectiv de către medicul de familie, pe durata stabilită prin decizia de confirmare a carantinei, eliberată de către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, persoanelor asigurate aflate în următoarele situații:

– au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană infectată cu virusul SARS-CoV-2, confirmată prin testare cu metoda NAAT/RT-PCR sau teste rapide de detecție a antigenelor SARS Cov2. Certificatele de concediul medical se eliberează pentru o perioadă de 5 zile;

– au sosit din țări și/sau zone cu risc epidemiologie ridicat, țări și/sau zone stabilite de către INSP în condițiile legii. Certificatele de concediul medical se eliberează, de asemenea, pentru o perioadă de 5 zile.

În ceea ce privește eliberarea certificatelor de concediu medical pentru izolare, pentru persoanele asigurate infectate cu virusul SARS-CoV-2, pentru care s-a instituit măsura izolării, potrivit legii, acestea se vor elibera în unități sanitare sau într-o locație alternativă atașată unei unități sanitare.

În schimb, pentru persoanele asigurate infectate cu virusul SARS-CoV-2, pentru care s-a dispus măsura izolării potrivit legii, la domiciliu sau la o locație declarată, certificatele de concediu medical se eliberează de medicii de familie, astfel:

– pentru persoanele nevaccinate, care nu au trecut prin boală sau cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile concediul medical se va elibera pentru o perioadă de 7 zile;

– pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimile 90 de zile, concediul medical se va elibera pentru o perioadă de 5 zile.

Pentru detalii suplimentare, vă invităm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

VEZI ȘI Ministerul Sănătății. Noi completări cu privire la implementarea formularului digital de intrare în România

Ministerul Sănătății. Precizări cu privire la eliberarea deciziilor de carantină sau izolare de către direcțiile de sănătate publică was last modified: februarie 7th, 2022 by Universul Juridic
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: