Ministerul Sănătății. Noi reglementări pentru transferul în străinătate al pacienților cu arsuri grave

4 dec. 2020
Vizualizari: 167

Potrivit site-ului oficial (www.ms.ro), Ministerul Sănătății a anunțat aprobarea Ordinului pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave și a Ordinului pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul pacienților cu arsuri.

Astfel, în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, comisiile care vor analiza dosarul medical al pacientului și vor stabili necesitatea transferului pacienților cu arsuri grave în străinătate se vor constitui la nivelul unităților sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave.

Acestea vor fi formate din trei membri: medicul curant al pacientului, un medic în specialitatea anestezie și terapie intensivă și un medic în specialitatea chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, desemnați în prealabil prin decizie a directorului medical al unității sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, ținând cont de graficul lunar al gărzilor.

Comisiile se întrunesc în regim de urgență la solicitarea medicului curant al pacientului, în maximum două ore de la primirea cazului, analizează dosarul medical al pacientului și, după caz, aprobă transferul motivat.

Deciziile comisiilor se iau prin consens și se transmit Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru realizarea transferului către unități specializate în străinătate, iar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi, Ministerul Sănătății inițiază demersurile necesare pentru încheierea protocoalelor de colaborare cu unități medicale din străinătate care asigură asistență medicală bolnavilor cu arsuri.

Menționăm că Ordinul nr. 2063/2020 pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave a fost publicat în M. Of. nr. 1170 din 3 decembrie 2020, iar Ordinul nr. 2064/2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul pacienților cu arsuri a fost publicat în M. Of. nr. 1171 din 3 decembrie 2020.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Sănătății. Sporul pentru condiții de muncă deosebit de periculoase de care beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar

Ministerul Sănătății. Noi reglementări pentru transferul în străinătate al pacienților cu arsuri grave was last modified: decembrie 4th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: