Ministerul Sănătății. Direcțiile de sănătate publică, alertate în legătură cu Planul de Reziliență față de Recrudescența la COVID-19 asumat la nivel județean
Ministerul Sănătății informează că, în această perioadă, Direcțiile de sănătate publică au termen de o săptămână să pună la punct și să consolideze Planul de Reziliență față de Recrudescența la COVID-19 asumat la nivel județean, chiar dacă numărul infectărilor cu SARS-Cov-2 este în scădere.
În acest sens, spitalele și direcțiile de sănătate publică sunt obligate să stabilească concret situația fiecărei unități medicale, având posibilitatea de a decide dacă să păstreze sau nu activitatea numai pentru internări COVID-19, în funcție de necesitatea prioritizărilor internărilor și a intervențiilor chirurgicale.
Astfel, în urma numeroaselor solicitări ale spitalelor de a prelungi termenul care expira în scurt timp cu privire la primirea bolnavilor COVID-19 exclusiv, acestea au libertatea de a decide în consecință.
Totodată, Ministrul Sănătății a făcut un apel la sporirea contribuției medicilor de familie în vederea îndrumării pacienților, în primele zile de infectare, către unitățile sanitare pentru a primi tratamentul cu anticorpi monoclonali, pentru care există stocuri suficiente la nivel teritorial.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.
(Copyright foto: freepik)
⚠VEZI ȘI MINISTERUL SĂNĂTĂȚII. ÎNCEPE CAMPANIA ANUALĂ DE VACCINARE ANTIGRIPALĂ GRATUITĂ