Ministerul Public. Schimb de bune practici cu reprezentanții Procuraturii din Republica Moldova

29 mart. 2018
Vizualizari: 978

Potrivit unui comunicat, în data de 27 martie 2018, la sediul Ministerului Public, a avut loc o întâlnire de lucru organizată cu prilejul vizitei la București a domnilor Eduard Bulat, procuror-șef al Secției politici, reforme și management al proiectelor și Gheorghe Borș, procuror, reprezentanți ai Procuraturii Generale a Republicii Moldova. Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au participat doamnele Nicoleta Ștefanov, procuror, Lavinia Țăranu și Cristina Petre, domnii Adrian Gavrilescu, Alexandru Predescu, Răzvan Matieș și Rareș Bonifate, manageri publici în cadrul Unității de Management al Proiectelor.

Scopul întâlnirii l-a constituit prezentarea modului în care este organizată Unitatea de Management al Proiectelor (UMP), în vederea schimbului de bune practici în domeniul managementului proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Astfel, membrii UMP din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România au susținut prezentări care au avut inclus următoarele aspecte:

– istoria și structura Unității de Management al Proiectelor, pentru a se evidenția modul în care aceasta a evoluat de la înființare până în prezent;

– prezentarea unui proiect finalizat în cadrul Unității de Management al Proiectelor, finanțat de către Comisia Europeană;

– aspecte importante referitoare la managementul proiectelor și etapele principale în vederea scrierii unui proiect;

– procesul de evaluare al unui proiect și modalități de îmbunătățire a activităților viitoare;

– identificarea riscurilor și a măsurilor de diminuare a acestora;

– identificarea oportunităților de finanțare pentru proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile;

– prezentarea unor apeluri de proiecte care sunt deschise în prezent și pentru care Moldova este eligibilă etc.

Totodată, participanții au convenit să continue pe viitor astfel de întâlniri, atât la Chișinău cât și la București, pentru dezvoltarea capacității de management a Procuraturii Generale a Republicii Moldova în gestionarea fondurilor externe nerambursabile.

Sursa informației

Ministerul Public. Schimb de bune practici cu reprezentanții Procuraturii din Republica Moldova was last modified: martie 29th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: