Ministerul Justiției. Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne

13 oct. 2017
Vizualizari: 833

Potrivit comunicatului din data de 12 octombrie 2017, Ministerul de Justiție a anunțat participarea delegației Ministerului Justiției la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI).

Astfel, în cursul zilei de 12 octombrie 2017, domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiției, și doamna conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, au participat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizat la Luxemburg.

Cu ocazia reuniunii, miniștrii justiției din 20 state membre, între care și România, au adoptat în mod oficial textul propunerii de regulament privind instituirea Parchetului European, după aprobarea sa de către Parlamentul European în data de 5 octombrie.

În cadrul dezbaterilor, ministrul Tudorel TOADER a declarat: „Este un moment istoric pentru construcția europeană. România a înțeles să participe la cooperarea consolidată de instituire a Parchetului European, menită să contribuie la protecția intereselor financiare ale Uniunii. În același timp, România ia în considerare și faptul că există judecători provenind din statele membre care participă, pe competențe diferite, la realizarea justiției europene. Înființarea Parchetului European are și semnificația echilibrării mecanismelor juridice de protecție a valorilor și intereselor legitime comune.

Suntem deschiși să contribuim la operaționalizarea activității Parchetului European, dar și la discuțiile ce vor fi dedicate extinderii competențelor acestuia; există numeroase alte infracțiuni grave, transfrontaliere, care pot fi prevenite și combătute numai împreună, la nivel european. Personal cred că extinderea competenței la fapte de terorism va constitui doar o treaptă înspre extinderea competențelor Parchetului European la alte tipuri de infracțiuni cu dimensiune europeană. Îmi exprim aceeași convingere că și celelalte state membre se vor alătura cooperării consolidate. Salutăm toate eforturile Comisiei Europene, Președințiilor rotative ale Consiliului UE implicate în negocierea acestui dosar și statelor membre. Pentru viitor ne vom concentra eforturile asupra operaționalizării Parchetului European, care va prelua, în parte, competențele de la nivelul spațiului juridic național.”

Totodată, miniștrii justiției au avut dezbateri de orientare asupra propunerii de regulament privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și confiscare (chestiunea domeniului de aplicare) și asupra propunerii de regulament de instituire a unui sistem centralizat de identificare a statelor membre care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale persoanelor apatride.

De asemenea, miniștrii justiției au adoptat, în mod formal, concluziile privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE în 2016 și au purtat în prealabil discuții pe această temă în prezența directorului Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA).

În cadrul unei sesiuni comune cu miniștrii afacerilor interne, s-au abordat aspecte referitoare la justiția în spațiul cibernetic și evaluarea la jumătate de termen a orientărilor strategice în aria JAI (adoptate de Consiliul European în iunie 2014).

Delegația română la acest eveniment a avut o întâlnire cu ministrul justiției din Danemarca, Søren Pape POULSEN. Au fost abordate aspecte ce țin de cooperarea judiciară și de agenda bilaterală, fiind avansate soluții concrete pentru transferul persoanelor condamnate. În baza acestor soluții concrete urmează ca în perioada următoare să fie demarate, la nivel de experți din ministerele de justiție, procedurile de transfer, cu respectarea cerințelor legale și a standardelor europene în materia condițiilor de detenție.

Astfel, prin intermediul unui dialog constant și deschis, s-a reușit soluționarea unor probleme recurente din agenda cooperării judiciare bilaterale, contribuindu-se la menținerea unui nivel foarte bun al relațiilor dintre cele două state membre.

Următoarea reuniune va fi organizată de Președinția Estoniană în perioada 7-8 decembrie 2017, la Bruxelles.

Sursa informației

Ministerul Justiției. Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne was last modified: octombrie 13th, 2017 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: