Ministerul Justiției. Procesele civile și penale se pot desfășura online, în starea de alertă

7 mai 2021
Vizualizari: 203

Potrivit site-ului oficial (www.just.ro), Legea elaborată de Ministerul Justiției toamna trecută și intrată în vigoare în data de 2 mai 2021 prevede ca, în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât și cele penale să poată fi desfășurate online.

Astfel, Legea privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 ( Legea nr. 114/2021) aduce următoarele noutăți:

− În procesele civile – când este posibil, cu acordul părților, instanțele pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare fără participarea fizică a părților în sală de judecată, în format videoconferință;

− În procesele penale – persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferință, fără a fi necesar acordul acestora. Aceste dispoziții nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpați minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească și ședințele de judecată declarate nepublice.

De asemenea, noile dispoziții se aplică pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 – prezentare generală (Legea nr. 114/2021)

Ministerul Justiției. Procesele civile și penale se pot desfășura online, în starea de alertă was last modified: mai 7th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: