Ministerul Justiției. Procedura de selecție a reprezentantului României în cadrul Comitetului european pentru prevenirea torturii
Ministerul Justiției demarează procedura de selecție a candidaților pentru poziția de reprezentant al României în cadrul Comitetului european pentru prevenirea torturii și pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT).
Rolul CPT este de a examina tratamentul aplicat persoanelor private de libertate și, dacă este cazul, de a adresa recomandări statelor, cu scopul de a întări protecția acestor persoane împotriva torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, prin efectuarea de vizite la locurile de detenție.
Membrii CPT sunt aleși de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, cu majoritate absolută de voturi, de pe o listă de candidați întocmită de către Biroul Adunării Parlamentare a Consiliul Europei (APCE). În vederea elaborării acestei liste, delegația națională a fiecărui stat parte în Adunarea Parlamentară prezintă trei candidați.
Selecția candidaților se va realiza din rândul persoanelor cu experiență profesională considerabilă în domeniile reglementate de Convenție, care au următoarele profesii: avocat, jurist, magistrat, medic, psihiatru, medic-legist, sociolog, specialist în probleme penitenciare, polițist, expert în domeniul drepturilor omului, cadru didactic din învățământul superior.
Dosarul de candidatură se transmite exclusiv în format electronic, până la data de 8 mai 2023, ora 12.00, la adresa de e-mail selectie.cpt@just.ro.
Pentru conținutul dosarului de candidatură, precum și pentru informații suplimentare, vă invităm să consultați sursa informației.