Ministerul Justiției: Data stabilită pentru trimiterea situației centralizate a observațiilor și/sau a propunerilor fundamentate de amendare a legislației (26 mai 2017)

26 apr. 2017
Vizualizari: 585

Potrivit comunicatului de astăzi, 26 aprilie 2017, Ministerul Justiției demarează un proces de analiză cu privire la această problematică, atât în materie penală și procesual-penală, cât și în materie civilă și procesual-civilă.

Astfel, având în vedere necesitatea asigurării stabilității și predictibilității cadrului legislativ, Ministerul Justiției intenționează organizarea a două întâlniri de lucru, la sediul său, în cadrul cărora vor fi dezbătute atât problemele identificate în materie civilă și procesual civilă, cât și cele în materie penală și procesual-penală.

Potrivit calendarului stabilit, ÎCCJ, precum și CSM și PÎCCJ au fost invitate ca, după consultarea instanțelor, respectiv a structurilor de parchet, cu privire la dificultățile cu care s-au confruntat în procesul de aplicare a noilor coduri, să transmită Ministerului Justiției, până la data de 26 mai 2017, o situație centralizată a observațiilor formulate, inclusiv, dacă este cazul, a propunerilor fundamentate de amendare a legislației.

Celelalte instituții și entități, inclusiv reprezentanții societății civile sunt invitați, de asemenea, să trimită Ministerului Justiției observații și, după caz, propuneri concrete privind cadrul legislativ supus analizei până la data de 26 mai 2017 la adresa de email dedicată acestui scop: evaluarecoduri@just.ro.

Conform respectivului comunicat, datele de desfășurare a întâlnirilor de lucru urmează să fie stabilite după centralizarea observațiilor și propunerilor primite în contextul procesului de consultare.

Sursa informației

Ministerul Justiției: Data stabilită pentru trimiterea situației centralizate a observațiilor și/sau a propunerilor fundamentate de amendare a legislației (26 mai 2017) was last modified: aprilie 26th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.