Ministerul Justiției. Conferința de lansare a Programului „Justiție”

19 nov. 2018
Vizualizari: 539

Potrivit unui comunicat, Ministerul Justiției a organizat în data de 16 noiembrie 2018, la București, conferința de lansare a programului „Justiție”, în valoare de 52.941.176 euro, din care 45.000.000 euro asistență financiară nerambursabilă din partea Regatului Norvegiei, care va fi implementat în perioada 2018-2024.

Programul „Justiție” este gestionat de Ministerul Justiție în calitate de Operator de Program și cuprinde 7 proiecte pre-definite în următoarele domenii de interes: servicii corecționale (sistemul penitenciar și cel de probațiune); eficiența și eficacitatea sistemului judiciar, consolidarea statului de drept; violența domestică și violența bazată pe deosebirea de gen.

În deschiderea conferinței, domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul justiției, a subliniat importanța pentru sistemul judiciar a Programului „Justiție”, arătând că „Exercițiul 2014-2021 pe care îl inaugurăm astăzi aduce nu doar o dublare a alocării financiare comparativ cu exercițiul trecut, dar și o paletă de intervenții ambițioase care își propun să contribuie atât la dezvoltarea practicilor interne de lucru în instituțiile beneficiare, cât și la îmbunătățirea cooperării interinstituționale”.

La rândul său, E.S. doamna Lise Kleven Grevstad, ambasadorul Regatului Norvegiei în România, a accentuat faptul că „lansarea, astăzi, a programului Justiție, finanțat din granturi norvegiene, marchează un punct de referință în cooperarea dintre Norvegia și România în sectorul justiției. Programul are la bază rezultatele bune obținute în Mecanismul Financiar Norvegian anterior. Totodată, programul a fost construit pe baza excelentelor parteneriate care au fost dezvoltate în cele 3 arii de intervenție respectiv, servicii corecționale, administrarea instantelor și violența domestică și violența bazată pe gen”.

În domeniul serviciilor corecționale, cele trei proiecte predefinite „Correctional” (31.000.000 euro), „4 Norm” (5.000.000 euro) și „Child” (1.494.117 euro), implementate de Administrația Națională a Penitenciarelor, au ca obiectiv consolidarea capacității sistemului penitenciar și de probațiune din România de a contribui la reintegrarea socială a persoanelor condamnate, prin facilitarea tranziției acestora din penitenciar în sistemul de probațiune și, în continuare, în comunitate, printr-o strânsă cooperare cu autoritățile locale. De asemenea, în trei unități penitenciare (Craiova, Ploiești, Poarta Albă) vor fi redefinite programele de reintegrare socială și activitățile zilnice desfășurate de persoanele condamnate, în vederea responsabilizării lor înainte și după liberare. Totodată, se va urmări facilitarea reintegrării sociale a minorilor și tinerilor sancționați penal prin îmbunătățirea educației și a asistenței specifice acordate acestora în cadrul Centrului Educațional Târgu Ocna.

În ceea ce privește eficiența și eficacitatea sistemului judiciar, consolidarea statului de drept, cele trei proiecte predefinite „Asistență juridică și garanții pentru accesul la justiție” (2.000.000 euro, implementat de Consiliul Europei), „Formarea personalului din sistemul judiciar și consolidarea capacității instituționale în acest domeniu” (4.100.000 euro, implementat de Consiliul Superior al Magistraturii) și „Combaterea criminalității și a corupției” (4.250.000 euro, implementat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) au ca obiectiv îmbunătățirea capacității populației de etnie romă și a altor persoane vulnerabile din România de a-și exercita efectiv drepturile, în materie non-penală, prin oferirea de acces la informații privind drepturile lor și asistența juridică; o mai bună aplicare a conceptelor juridice europene și consolidarea capacității de formare la nivelul sistemului judiciar; îmbunătățirea capacității Ministerului Public de a lupta împotriva criminalității organizate și a corupției.

Cu referire la violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex, proiectul predefinit „Sprijinirea implementării Convenției de la Istanbul în România” (2.500.000 euro, implementat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați) are drept obiectiv îmbunătățirea capacității autorităților române de a implementa Convenția de la Istanbul, inclusiv prin înființarea a 10 centre pentru victimele violenței sexuale și a 8 centre de consiliere pentru agresori și prin derularea unei campanii în domeniul prevenirii violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.

La Conferința de lansare a programului „Justiție” au participat oficiali ai Ministerului Justiției și Securității Publice din Norvegia, Ambasadei Regatului Norvegiei la București, partenerilor donori de program – Administrația Instanțelor din Norvegia, Serviciile Corecționale Norvegiene, precum și ai Ministerului Justiției, Ministerului Fondurilor Europene și ai Ministerului Finanțelor Publice, reprezentanți ai promotorilor de proiect, precum și ai partenerilor de proiect.

Sursa informației

Ministerul Justiției. Conferința de lansare a Programului „Justiție” was last modified: noiembrie 19th, 2018 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: