Ministerul Finanțelor Publice. Mecanismul de raportare a dividendelor repartizate trimestrial de operatorii economici

28 aug. 2018
Vizualizari: 497

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial (www.mfinante.ro), MFP stabilește, printr-un proiect de ordin al ministrului finanțelor publice, mecanismul de raportare a dividendelor repartizate trimestrial de operatorii economici, conform Legii nr. 163/2018.

În acest context, se propune evidențierea distinctă, pe seama creanțelor, a sumelor reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar.

Totodată, proiectul de act normativ stabilește termenul de depunere a situațiilor financiare interimare la unitățile teritoriale ale MFP, respectiv 30 de zile de la aprobarea acestora de către adunarea generală a acționarilor/asociaților.

„Astfel, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, continuă să sprijine și să încurajeze mediul de afaceri prin măsuri de simplificare și debirocratizare. În acest scop, prin lege, s-a acordat posibilitatea de a opta pentru repartizarea trimestrială a dividendelor, ceea ce va permite flexibilizarea planificării bugetare atât pentru antreprenori, care vor beneficia astfel mai repede de profitul propriei afaceri, cât și pentru execuția cheltuielilor bugetare. În acest fel, se vor colecta și în timpul anului venituri bugetare provenite din impozitul pe dividende”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Vezi și Distribuirea trimestrială a dividendelor

De asemenea, Proiectul de ordin este publicat la rubrica Transparență decizională.

Sursa informației

Ministerul Finanțelor Publice. Mecanismul de raportare a dividendelor repartizate trimestrial de operatorii economici was last modified: august 28th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: