Ministerul Finanțelor a înaintat propunerea cu privire la crearea cadrului general pentru înființarea Băncilor Naționale de Dezvoltare

17 feb. 2022
Vizualizari: 192

În scopul abordării directe a disfuncționalităților pieței financiare și a decalajelor de finanțare, Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul de act normativ care reglementează condițiile generale de înființare și funcționare a băncilor naționale de dezvoltare, care sunt constituite și funcționează ca instituții de credit.

Astfel, băncile de dezvoltare acordă finanțare în condiții de piață și acționează complementar instituțiilor de credit în scopul remedierii deficitelor de finanțare și disfuncționalităților pieței financiare.

De asemenea, proiectul de lege va reglementa scopul instituirii acestui cadru legal, care este acela de a sprijini domenii de dezvoltare precum: activitățile economice desfășurate de întreprinderile mici și mijlocii; domeniile și activitățile finanțate din fonduri europene; cercetarea, dezvoltarea și inovarea etc.

Totodată, sistemul de administrare al Băncilor Naționale de Dezvoltare se stabilește prin actul constitutiv al acestora care se aprobă prin hotărâre de Guvern după obținerea autorizației de constituire a băncii de la BNR.

Cu privire la beneficiarii eligibili, băncile de dezvoltare vor oferi produse financiare în principal următoarelor categorii de beneficiari: întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderi; companii de tip start-up și din domenii inovatoare; unități administrativ-teritoriale; companii de utilități publice aflate în subordinea unităților administrativ–teritoriale; companii, universități, institute de cercetare-dezvoltare etc.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

VEZI ȘI Ministerul Finanțelor propune un nou plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei ce pot fi emise în 2022, modificând asftel programul „Noua casă”

Ministerul Finanțelor a înaintat propunerea cu privire la crearea cadrului general pentru înființarea Băncilor Naționale de Dezvoltare was last modified: februarie 17th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: