Ministerul Culturii și Identității Naționale. Proiect în dezbatere publică: Ordonanța privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul culturii

22 aug. 2018
Vizualizari: 842

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial (www.cultura.ro), la data de 21 august 2018, Ministerul Culturii și Identității Naționale a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul culturii.

Potrivit respectivului proiect, Ordonanța ar urma să modifice următoarele acte normative:

O.G. nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național (rep. M. Of. nr. 951 din 24 noiembrie 2006; cu modif. ult.);

Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (rep. M. Of. nr. 938 din 20 noiembrie 2006; cu modif. ult.);

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil (rep. M. Of. nr. 259 din 9 aprilie 2014; cu modif. ult.).

Potrivit notei de fundamentare, modificarea și completarea O.G. nr. 43/2000 are în vedere instituirea posibilității de a se emite autorizații pentru diferite faze ale cercetării arheologice, reducându-se astfel timpul de așteptare pentru autorizare și numărul dosarelor care trebuie procesate. Totodată, prin proiect se propune optimizarea activității Comisiei Naționale de Arheologie și, astfel, indirect a Ministerului Culturii și Identității Naționale, prin rezolvarea în Biroul Executiv al CNA a unor solicitări a căror rezolvare este impusă prin legislația în vigoare a se realiza în termene scurtate.

Conform aceluiași document, modificările Legii nr. 422/2001 vizează clarificarea dispozițiilor privind organizarea și funcționarea Comsiei Naționale a Monumentelor Istorice, în ceea ce privește Plenul și Secțiunile de specialitate ale acesteia, precum și modificarea componenței comisiilor zonale ale monumentelor istorice, în sensul ca din cadrul acestora să facă parte arhitecți șefi sau reprezentanți ai acestora din categoria specialiștilor în domeniul arhitecturii sau urbanismului, pentru a permite deblocarea situațiilor în care comisiile nu pot funcționa din cauza absențelor arhitecților șefi.

Cu privire la Legea nr. 182/2000, se menționează faptul că este necesară redefinirea exportului; astfel, sintagma generică „scoaterea bunurilor culturale mobile în afara teritoriului României” se referă atât la exportul bunurilor culturale mobile (deci scoaterea bunurilor în afara spațiului Uniunii Europene), cât și la circulația bunurilor culturale mobile (din România în cadrul Uniunii Europene).

Pentru a vedea respectivul proiect de ordonanță, dar și nota de fundamentare, vizitați site-ul Ministerului Culturii și Identității Naționale (www.cultura.ro).

Ministerul Culturii și Identității Naționale. Proiect în dezbatere publică: Ordonanța privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul culturii was last modified: august 22nd, 2018 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.