Milioane de lei din bugetul statului, cheltuite pe rețelele de socializare, pentru campania electorală

24 apr. 2025
Vizualizari: 898

După ce timp de 18 ani România și Bulgaria s-au chinuit să adere la spațiul Schengen, acum Comisia Europeană constată că aderarea celor două țări a fost un plus pentru spațiul economic comun, dar și pentru economiile celor două țări, potrivit unui raport publicat recent.

„Integrarea deplină a Bulgariei și României în spațiul Schengen, la 1 ianuarie 2025, a îmbunătățit semnificativ economia UE, conform raportului din 2025 privind starea spațiului Schengen, publicat miercuri de Comisia Europeană”, scrie DC News, citând Agerpres.

„Cele două țări ar urma să economisească miliarde de euro în costuri. La începutul lui 2025, ambele țări au aderat deplin la Schengen, după un proces care a durat 18 ani. Înaintea renunțării la controalele interne de frontieră, companiile din Bulgaria și România plăteau miliarde de euro pe an din cauza creșterii costurilor logistice, a întârzierii livrărilor, a prețurilor ridicate pentru combustibili și a salariilor pentru transportatori. Documentul arată că anul trecut au fost luate multe decizii pentru întărirea Schengen, pentru a proteja frontierele externe și a da exemplu cu munca în comun a Bulgariei, Austriei, Greciei, Ungariei, României și Slovaciei. Au fost scoase în evidență activitățile desfășurate la frontiera dintre Bulgaria și Turcia pentru a preveni amenințările la adresa UE”, mai scrie DC News.

Bătălia electorală s-a mutat în ultimii ani platformele de social media. Potrivit unei analize realizate de Expert Forum (EFOR), în perioada 5–17 aprilie 2025, candidații la alegerile prezidențiale și partidele au cheltuit peste 3 milioane de lei, doar prin serviciile Meta (Facebook și Instagram) și Google (inclusiv YouTube).

„Cei mai mari investitori în vizibilitate online au fost Crin Antonescu, Victor Ponta și Nicușor Dan, care împreună au generat aproximativ 75% din totalul cheltuielilor. Cel mai generos cu bugetul a fost Crin Antonescu, cu peste 857.000 lei cheltuiți pe paginile sale oficiale, sumă care trece de un milion dacă includem și contribuțiile partidelor care îl susțin. Victor Ponta a investit 760.000 lei, iar Nicușor Dan 615.000 lei, poziționându-se ca principali actori în cursa pentru atenția electoratului online. În contrast, George Simion a investit modest: 46.000 lei pe pagina sa, la care se adaugă cel mult 120.000 lei de la AUR, fără nicio reclamă plătită prin pagina oficială a partidului, după debutul campaniei. Totuși, promovarea prin social media rămâne o felie mică din cheltuielile totale de campanie. În primele două săptămâni, actorii politici au investit peste 28 de milioane de lei în producția și difuzarea materialelor electorale, ceea ce înseamnă că publicitatea prin Meta și Google a reprezentat doar aproximativ 10% din efortul financiar general”, relatează România liberă.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri, că așteaptă un armistițiu general „imediat” în conflictul militar cu Rusia.

„Noi, în Ucraina, insistăm pentru un armistițiu imediat, complet și necondiționat. Aceasta este propunerea absolut corectă făcută de Statele Unite pe 11 martie. Acest lucru este posibil, dar este posibil dacă Rusia oprește atacurile și crimele. În perioada Paștelui, am obținut scăderea intensității ostilităților și neactivarea alarmelor antiaeriene. Ucraina a propus extinderea stării de încetare a focului încă cel puțin 30 de zile și un armistițiu total. Noi suntem pregătiți pentru un armistițiu, cel puțin la nivelul obiectivelor civile și am declarat deja acest lucru. Aceasta ar trebui să fie prioritatea tuturor partenerilor – salvarea vieților”, a afirmat Volodimir Zelenski, scrie Gândul.

Donald Trump l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că „blochează negocierile de pace” cu Rusia și a subliniat că „nu are nicio carte de jucat”.

„Declarațiile incendiare precum cele ale lui Zelenski sunt cele care fac atât de dificilă soluționarea acestui război”, a afirmat Trump într-o postare pe pe rețeaua sa socială, Truth Social, scrie Adevărul.

Nimeni nu-i cere lui Zelenski să recunoască oficial Crimeea ca teritoriu rus, dar dacă vrea Crimeea, de ce nu a luptat pentru ea acum unsprezece ani?”, a scris Trump, sugerând că peninsula ar fi fost „«pierdută sub administrația Obama», fără ca Ucraina să opună rezistență”, mai arată Adevărul.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs sub Marea Marmara, în apropiere de Istanbul.

„Cutremurul a avut o adâncime mică, de aproximativ 10 km, potrivit United States Geological Survey, iar epicentrul său a fost la aproximativ 40 km sud-vest de Istanbul, sub Marea Marmara. Acesta a fost resimțit în provinciile învecinate Tekirdağ, Yalova, Bursa și Balıkesir și în orașul İzmir, la aproximativ 550 km sud de Istanbul. Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, a declarat că seismul a durat 13 secunde și a fost urmat de mai mult de 50 de replici, cea mai puternică având magnitudinea de 5,9. Cutremurul a avut loc miercuri la ora 12.49, în timpul unei sărbători publice, când mulți copii au ieșit de la școală și au sărbătorit pe străzile din Istanbul. Locuitorii panicați s-au repezit din casele și clădirile lor pe străzi. Agenția de gestionare a dezastrelor și situațiilor de urgență a îndemnat oamenii să stea departe de clădiri”, scrie News.ro.

„Din cauza panicii, 151 dintre cetățenii noștri au fost răniți în urma săriturilor de la înălțime”, a declarat biroul guvernatorului din Istanbul, mai arată News.ro.

„Cota de popularitate a lui Donald Trump este în scădere, potrivit sondajelor publicate miercuri, președintele american fiind penalizat în special pentru modul în care gestionează economia și imigrația”, scrie AFP, citată de News.ro.

„Potrivit unui sondaj Economist/YouGov realizat pe 1.905 persoane, miliardarul republican are o cotă de popularitate de 41%, față de 50% în ianuarie, când a revenit la Casa Albă. Un alt sondaj Pew Research Center, realizat pe 3.589 de persoane, îi acordă președintelui o cotă de favorabilitate de 40%, față de 47% în februarie. Un scor mult mai mic decât cel al predecesorului său, Joe Biden, în aprilie 2021, în același moment al președinției sale. În primele trei luni ale celui de-al doilea mandat al său, Donald Trump are un rating mediu de 45% favorabil, cel mai scăzut al oricărui președinte american de la al Doilea Război Mondial, a scris Institutul Gallup săptămâna trecută”, mai arată News.ro.

Prețul aurului a atins marți un nou maxim istoric, depășind pentru scurt timp pragul de 3.500 de dolari uncia.

„Creșterea prețului aurului a fost alimentată de neliniștile investitorilor privind incertitudinile politice și economice din SUA, în special în urma deciziilor recente ale Rezervei Federale și ale retoricii agresive a lui Trump privind politica monetară. Trump și-a intensificat criticile față de deciziile Fed, în special față de refuzul acesteia de a reduce dobânzile într-un moment în care președintele considera că ar fi fost necesar să se adopte măsuri de stimulare a economiei. Atacurile repetate ale lui Trump asupra conducerii Fed au generat incertitudine în rândul investitorilor, care au început să se întrebe dacă independența băncii centrale ar putea fi subminată. În acest context, cererea pentru aur a crescut semnificativ, iar prețul acestuia a atins noi maxime, fiind considerat un refugiu sigur în fața volatilității economice și politice”, relatează Evenimentul zilei.

Seară liniștită!

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Milioane de lei din bugetul statului, cheltuite pe rețelele de socializare, pentru campania electorală was last modified: aprilie 24th, 2025 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: