Mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească. Principiu constituțional (NCC, NCPC, L. nr. 2/2013, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 183/2018

NCC:  art. 1349, art. 1350, art. 1390; NCPC: art. 94 pct. 1 lit. a) – i), art. 453, art. 634 alin. (1) pct. 4, art. 483, art. 493 alin. (5); L nr. 2/2013: art. XVIII alin. (1) și (2); Constituția României: art. 129

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă la data de 27 februarie 2015, sub nr. x/97/2015, reclamantul B., prin reprezentant legal D. a chemat în judecată pe pârâții SC A. SA și C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei SC A. SA la plata sumei de 962.000 Ron cu titlu de daune materiale precum și a cheltuielilor de judecată conform art. 453 C. proc. civ.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1350, 1390 C. civ., ale art. 453 C. proc. civ. și pe dispozițiile Legii nr. 136/1996.

Excepțiile prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și a autorității de lucru judecat, invocate de către pârâta SC A. SA, au fost respinse de tribunal prin încheierea de ședință din data de 7 octombrie 2015.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1835 din data de 5 iulie 2016, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B., prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu pârâții C. și SC A. SA și, în fond, a obligat pe pârâtul C. și pe asigurătorul SC A. SA să plătească reclamantului B. suma de 2.819 lei lunar pe durata vieții acestuia, cu titlu de despăgubiri materiale. A respins în rest acțiunea. Nu a acordat cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond a fost schimbată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, care, prin Decizia nr. 627 din data de 18 aprilie 2017, a admis apelul declarat de pârâta A. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B., prin reprezentant legal D.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 C. proc. civ. statuează că „(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului. (2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Totodată, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor începute cu data de 1 ianuarie 2019”, iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

Din interpretarea dispozițiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, nu sunt supuse recursului.

În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care recurentul-reclamant a solicitat despăgubiri în valoare de 962.000 lei.

Așa fiind, se constată că cererea dedusă judecății este evaluabilă în bani, iar valoarea pretențiilor se află sub pragul de 1.000.000 lei inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și, prin urmare, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, hotărârea instanței de apel nu este supusă căii de atac a recursului.

Nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant în sensul că, față de cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, hotărârea atacată nu este definitivă, ci este supusă recursului.

Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a statuat că sintagma precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituțională.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, această decizie nu este aplicabilă în speță, întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 18 aprilie 2017, anterior datei publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, și anume 20 iulie 2017.

Or, în considerentele deciziei invocate de către recurentul-reclamant, instanța de contencios constituțional a reținut că urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate după data publicării deciziei în M. Of. al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul material prevăzut de același text de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele statuate de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile și cu respectarea legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B., prin reprezentant legal D., împotriva Deciziei civile nr. 627 din data de 18 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.