MF. Proiect: O.U.G. privind unele măsuri fiscale

16 apr. 2021
Vizualizari: 233

Potrivit site-ului oficial (www.mfinante.gov.ro), joi, 15 aprilie a.c., Ministerul Finanțelor (MF) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale.

Redăm, în continuare, principalele dispoziții prevăzute în Proiect:

Articol unic  – (1) Suma reprezentând cheltuieli cu educația timpurie, efectuate în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, care depășește impozitul pe profit datorat, se scade, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. i2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, pe baza unei declarații de regularizare.

(2) Declarația de regularizare prevăzută la alin. (1) se depune până la data de 25 aprilie 2021 inclusiv, cu următoarele excepții:

a) în cazul contribuabililor care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, declarația se depune la fiecare termen de declarare a impozitului pe profit potrivit art. 41 și 42 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai târziu de data de 25 august 2021 sau de data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz;

b) în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, declarația se depune până la data de 25 martie 2022 inclusiv sau până la data de 25 iunie 2022 inclusiv, după caz.

 (3) Suma prevăzută la alin. (1) se scade, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, cu data scadenței acestora, declarate în Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, în decontul de TVA, respectiv în declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, care au același termen de depunere cu cel al declarației prin care s-a efectuat scăderea acestor cheltuieli din impozitul pe profit datorat.

(4) În cazul în care termenul de depunere a declarației prin care s-a efectuat scăderea cheltuielilor cu educația timpurie din impozitul pe profit datorat, este același cu termenul trimestrial de depunere a Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, suma care depășește impozitul pe profit datorat se scade din impozitul pe salarii aferent ultimei luni din trimestru.

(5) Modelul, conținutul și modalitatea de depunere și gestionare a declarației prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”

Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect și la Nota de fundamentare, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MF. Proiect: Ordin pentru modificarea OMFP nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Codul fiscal

MF. Proiect: O.U.G. privind unele măsuri fiscale was last modified: aprilie 16th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.