MF. Proiect: O.G. pentru modificarea Codului fiscal

14 ian. 2022
Vizualizari: 263

Ministerul Finanțelor (MF) a supus dezbaterii publice Proiectul Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului (13 ianuarie 2021), pe adresa de e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Proiectului:

ART. I. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 273, alineatul (2), după litera b) se introduce un nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

„c) utilizarea de către forțele armatei române care participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune, pentru uzul acestora sau pentru uzul personalului civil care le însoțește, a unor bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, la a căror achiziție nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel stat membru, atunci când importul bunurilor respective nu poate beneficia de scutirea prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. (g¹);”

2. La articolul 293, alineatul (1), după litera g) se introduce un nouă literă, litera g¹), cu următorul cuprins:

„g¹) importul de bunuri efectuat în România de către forțele armate ale altor state membre în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune;”

3. La articolul 294, alineatul (1), după litera l) se introduc două noi litere, litera l¹) și litera l²), cu următorul cuprins:

„l¹) livrarea de bunuri netransportate în afara României și/sau prestarea de servicii efectuate în România, destinate fie utilizării de către forțele armate ale altor state membre sau de către personalul civil care le însoțește, fie aprovizionării popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune;

l²) livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forțelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinație, în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune;”

 

Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect și la Nota de fundamentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MF. Proiect: H.G. pentru modificarea H.G. nr. 817/2017 privind structura organizatorică și numărul de posturi ale Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar

MF. Proiect: O.G. pentru modificarea Codului fiscal was last modified: ianuarie 14th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.