222 views
Potrivit site-ului oficial (www.mfinante.gov.ro), joi, 4 februarie a.c., Ministerul Finanțelor (MF) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991.
Redăm, în continuare, modificările prevăzute în Proiect:
Art. I. – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 25 alineatul (4), litera f1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f1) cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacţii cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I din Lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru tranzacţiile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2021”.
2. La articolul 60, punctul 5, după litera b) se introduce o nouă literă, lit. b1), cu următorul cuprins:
„b1) pentru determinarea ponderii cifrei de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții în cifra de afaceri totală, indicatorul cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții cuprinde numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României, iar indicatorul cifra de afaceri totală cuprinde atât veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României, cât și în afara României. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România în scopul realizării de produse și prestări de servicii, indiferent de rezidența beneficiarilor”.
3. La articolul 68, alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură, inclusiv valoarea nominală a tichetelor cadou primite potrivit legii, din desfăşurarea activităţii”.
7. La articolul 114 alineatul (2), litera n) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„n) biletele de valoare sub forma tichetelor cadou acordate pe baza evidenţei nominale altor categorii de beneficiari potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru campaniile de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru reclamă şi publicitate, altele decât cele acordate în schimbul prestării unei activități pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II «Venituri din activități independente» sau cap. III «Venituri din salarii și asimilate salariilor» din prezentul titlu. Evidenţa nominală trebuie să cuprindă, cel puţin, informaţii referitoare la numele, prenumele, codul numeric personal/numărul de identificare fiscală a beneficiarului şi valoarea tichetelor acordate fiecărui beneficiar, lunar”.
12. Articolul 146, alineatul (21), se modifică și va avea următorul cuprins:
„(21) În cazul avantajelor în bani şi/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relaţii contractuale între părţi, după caz, obligația de calcul, reținere și plată a contribuţiei de asigurări sociale, datorată potrivit legii, revine după cum urmează:
a) angajatorului rezident fiscal român, când avantajele în bani şi/sau în natură sunt acordate de alte entităţi decât acesta şi plata se efectuează prin intermediul angajatorului;
b) plătitorilor de venituri rezidenți fiscali români, când avantajele în bani şi/sau în natură sunt acordate și plătite direct persoanei fizice de alte entități decât angajatorul, cu excepția situației persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu sunt rezidenți fiscali români și care datorează contribuțiile sociale obligatorii pentru salariații lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care sunt aplicabile prevederile alin. (4);
c) persoanelor fizice, când avantajele în bani și/sau în natură sunt acordate și plătite direct persoanei fizice de plătitori de venituri care nu sunt rezidenți fiscali români, alții decât angajatorul”.
17. La articolul 282 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
„b) persoanele impozabile, care au sediul activităţii economice în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 316 în cursul anului şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare fie începând cu data înregistrării în scopuri de TVA, fie ulterior în cursul anului înregistrării în scopuri de TVA. Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu data înregistrării în scopuri de TVA, aplică sistemul TVA la încasare începând cu această dată. Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare ulterior, în cursul anului înregistrării în scopuri de TVA, aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care şi-a exercitat opţiunea, cu condiţia ca la data exercitării opţiunii să nu fi depăşit plafonul prevăzut la lit. a)”.
18. La articolul 282 alineatul (4), literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„c) persoanele impozabile care în anul precedent au depăşit plafonul de 4.500.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a);
d) persoanele impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 316 în cursul anului şi care au depăşit plafonul de 4.500.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a) în anul precedent sau în anul calendaristic în curs, calculat în funcţie de operaţiunile realizate în perioada în care respectiva persoană a avut un cod valabil de TVA conform art. 316”.
Art. II. – Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(3) Unitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2), cu sediul în România, unitățile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, precum și persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România, au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi”.
2. La articolul 4, alineatul (3), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) de către Banca Naţională a României, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată, pentru Fondul de garantare a depozitelor bancare și schemele de garantare a depozitelor supravegheate de Banca Națională a României, precum și pentru orice alte entități care intră în sfera sa de reglementare contabilă, conform legislației specifice aplicabile”.
10. După articolul 37 se introduc două noi articole, articolele 371 și 372, cu următorul cuprins:
„Art. 371. – Informațiile cu caracter public, cuprinse în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale, sunt cele publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor. Acestea se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor și sunt extrase din situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale depuse de entități la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor.
Art. 372. – (1) Ministerul Finanțelor, direct sau prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, poate încheia protocoale cu autorităţi publice şi instituţii publice şi de interes public, instituții de cercetare, instituții de învățământ superior, organisme profesionale reglementate și alte entități de interes public, având ca obiect schimbul de informații, atunci când actul de înființare/reglementare a acestora prevede atribuții a căror realizare necesită utilizarea informațiilor cuprinse în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale existente în baza de date a Ministerului Finanțelor;
(2) Prin protocoalele prevăzute la alin. (1) se stabilesc categoriile de informații care pot fi transmise, modalitatea în care sunt transmise informațiile, precum și periodicitatea transmiterii acestora, cu respectarea cadrului legal aplicabil în ceea ce privește confidențialitatea datelor existente în baza de date a Ministerului Finanțelor”.
Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect și la nota de fundamentare, vă invităm să accesați sursa informației.