Metodologia privind mobilitatea academică a studenţilor

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din data de 24 noiembrie 2014 a fost publicat Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 651/2014 pentru aprobarea Metodologiei privind mobilitatea academică a studenţilor.

Mobilitatea academică reprezintă dreptul studenţilor şi al studenţilor doctoranzi de a li se recunoaşte creditele transferabile dobândite, în condiţiile legii, la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din străinătate. Mobilitatea poate fi internă sau internaţională, respectiv definitivă sau temporară, pentru toate formele de învăţământ.

Recunoaşterea creditelor transferabile în cazul mobilităţilor academice internaţionale se poate realiza de către instituţiile de învăţământ superior numai pentru persoana care dovedeşte calitatea de student cu documente relevante emise de către instituţia de învăţământ superior pe care a frecventat-o.

Mobilitatea academică se poate efectua ca urmare a demersului studentului, respectiv a studentului doctorand:

a) în baza unor acorduri interinstituţionale;
b) numai cu acceptul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz, de provenienţă, respectiv primitoare.

I. Mobilitatea internă

I. 1. Mobilitatea internă temporară

Studentul sau studentul doctorand poate beneficia de mobilitate temporară internă între două instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz.

O condiție pe care studentul trebuie să o îndeplinească este aceea de a fi finalizat primul an de studii și inclusiv sesiunea de examene.

În cazul mobilităţii interne temporare pe locuri bugetate finanţarea urmează studentul.

I. 2. Mobilitatea internă definitivă

Mobilitatea academică internă definitivă este valabilă atât pentru studenţii finanţaţi de la bugetul de stat, cât şi pentru studenţii cu taxă şi se realizează cu respectarea prevederilor legale privind capacitatea de şcolarizare şi finanţarea învăţământului superior, prin acordul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, în conformitate cu prevederile regulamentelor privind activitatea profesională a studenţilor.

Studentul trebuie să fi finalizat primul an de studii. Acesta poate cere transferul până la sfârşitul penultimului an de studii, la aceeaşi specializare.

Mobilitatea definitivă se realizează numai după sfârşitul primului an de studii, după satisfacerea tuturor cerinţelor prevăzute în programul de învăţământ, iar înmatricularea se realizează odată cu începerea noului an universitar.

În cazul unei mobilităţi definitive, diploma se emite absolventului de instituţia de învăţământ superior care l-a acceptat.

II. Mobilitatea internaţională temporară

Mobilitatea internațională temporară se poate realiza prin programe internaţionale conform cu reglementările care privesc respectivele programe sau pe cont propriu, în afara cadrului stabilit de un program internaţional, cu acceptul instituţiei de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu de provenienţă, respectiv primitoare.

Ca și în cazurile precedente, studentul trebuie să fi finalizat primul an de studii.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Mobilitatea definitivă se face pe principiul subvenţiile urmează studentul.