Mesajul președintelui UNBR de Ziua Europeană a Avocaților 2020

26 oct. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 37

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Potrivit paginii oficiale (www.unbr.ro), Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat mesajul președintelui UNBR de Ziua Europeană a Avocaților 2020.

Redăm, în continuare, mesajul președintelui:

În fiecare an, la data de 25 octombrie, sărbătorim Ziua Europeană a Avocaților, ca un prilej de a pune în discuție principalele provocări cu care se confruntă profesia,  în perioada de referință. Anul acesta, tema propusă de Consiliul Barourilor Europene (CCBE) nu putea fi alta decât „Continuitatea justiției și respectarea drepturilor omului în vremuri de pandemie”. Într-adevăr, criza Covid-19 are un impact fără precedent asupra funcționării justiției, soldat cu blocaje prin acumularea dosarelor amânate, schimbări substanțiale în modul de lucru, digitalizare accelerată. Aceste schimbări bruște au efecte asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor în ceea ce privește accesul la justiție, dreptul la judecarea procesului în termen rezonabil, accesul la dosar și nu în ultimul rând dreptul la apărare.

Pentru avocați impactul este cel puțin la fel de mare întrucât este amenințată subzistența cabinetelor și a societăților de avocatură.

Avocații au fost considerați, în toată lumea, „lucrători esențiali”/ „key workers”,  această sintagmă desemnându-i pe aceia care au continuat să lucreze în timpul crizei, pentru a se asigura continuitatea vieții de zi cu zi.  Deci, este recunoscut în plan mondial că avocații sunt factori cheie pentru funcționarea societății, care trebuia să-și continue activitatea în prima linie, la fel ca medicii sau alte profesii și meserii fără de care nu se poate. Avocații s-au aflat într-o postură cu atât mai ingrată, fiind obligați să-și continue activitatea, în timp ce instanțele și autoritățile la care își desfășoară cea mai mare parte a activității funcționau în limite mult reduse.

A fost nevoie de multă muncă de lămurire din partea UNBR către autorități, pentru ca avocații să fie incluși în măsurile de sprijin economic.

Majoritatea solicitărilor UNBR au avut ecou. Coerența între poziția barourilor și cea a Uniunii în expunerea poziției, buna colaborare cu Ministerul Justiției și Ministerul Public, au fost decisive pentru a asigura consecvența mesajului, astfel încât factorii implicați să înțeleagă și să răspundă solicitărilor UNBR. Amintesc aici: finanțarea plății serviciilor de asistență judiciară în proporție de 100% (lucru dificil de obținut într-o perioadă marcată de presiuni bugetare),  reconsiderarea de către autoritățile judecătorești a poziției inițiale față de accesul avocaților în incinta instanțelor, redimensionarea vacanței judecătorești, accesarea indemnizațiilor compensatorii în starea de urgență și de alertă, extinderea către avocați a beneficiilor recunoscute mediului de afaceri, promovarea intereselor legitime ale avocaților în planul procesul legislativ – aici exemplele fiind multiple.

Încă de la începutul lunii martie, UNBR a solicitat CSM extinderea măsurilor de protecție sanitară la nivelul instanțelor și pentru avocați, stabilirea unor intervale orare pentru prezentarea justițiabililor și a avocaților la ședința de judecată, nefiind suficientă măsura strigării pe loturi de 2-3 cauze. Strigarea cauzelor pe intervale orare este o mare realizare, însă din păcate nu se mai respectă la unele instanțe.

Încă sunt dificultăți în aplicarea unor măsuri la nivel național, confruntându-ne cu practici neunitare. De exemplu, la nivelul unor agenții teritoriale  pentru plăți și inspecție socială (deci nu toate), încă nu se aplică avocaților drepturile reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea Coronavirusului SARS-CoV-2.

În această toamnă pericolele sanitare au revenit cu și mai mare forță decât în primăvară. Nu știm care va fi evoluția pe termen scurt și mediu, ce măsuri vor trebui luate la nivelul guvernului dacă situația ar scăpa de sub control.

În ceea ce ne privește, atenția noastră ar trebui îndreptată spre două direcții: măsurile sanitare impuse să nu afecteze funcționalitatea sistemului judiciar și dreptul la apărare (i) și restrângerea în exercițiul unor de drepturi în această perioadă să fie temeinic justificate și proporționale cu scopul urmărit (ii)

Important este să fi învățat din experiențele anterioare și tocmai de aceea CCBE pune în dezbatere tema continuității justiției și a respectului drepturilor omului, la nivelul tuturor organizațiilor profesionale ale avocaților europeni.  Prin dezbateri comune și dialog putem găsim soluții pentru depășirea unor astfel de crize.

Sursa informației

🔔Vezi și [UPDATE: Discursul Ministrului Justiției] UNBR. E-dezbatere ,,Continuitatea în justiție și respectarea drepturilor omului în pandemie”

Pachet: Principiile procedurei judiciare
Mesajul președintelui UNBR de Ziua Europeană a Avocaților 2020 was last modified: octombrie 26th, 2020 by Universul Juridic

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter