Mecanismul privilegiilor în reglementarea Codului civil

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

 

Preliminarii

În cartea a V-a, „Despre obligații”, respectiv titlul XI intitulat „Privilegiile și garanțiile reale”, art. 2333-2342, legiuitorul noului Cod civil a decis să păstreze o instituție juridică ce se bucură de „o tradiție, o doctrină și o practică ce îi dau valoarea perenității”^[1] – „privilegiile”[2], reglementate de Codul civil din 1864 în dispozițiile art. 1722 și urm. Materia privilegiilor a fost reformată de legiuitor, prin reașezare pe bazele originare, într-o instituție suplă, compactă și eficientă[3].

Coroborând dispozițiile art. 2327 C.civ. cu cele ale art. 2333 alin. (1) C.civ. vom contura noțiunea de „privilegii”, ca reprezentând cauze de preferință[4] acordate de lege unui creditor în considerarea creanței sale[5].

De fapt, potrivit doctrinei^[6], calitatea creanței, cauza sau faptul juridic din care ea s-a născut^[7], conferă prioritate creditorului în a obține plata din echivalentul unui anume bun, înaintea altor creditori chirografari, privilegiați sau chiar ipotecari, cu condiția să fie vorba despre un privilegiu de rang^[8] inferior sau despre o ipotecă ce nu a fost perfectată anterior înregistrării privilegiului^[9].

Remarcăm că definiția consacrată de legiuitorul din 2009 nu se îndepărtează prea mult de cea dată acestei instituții prin dispozițiile art. 1722 C.civ. din 1864: „Privilegiul este un drept, ce dă unui creditor calitatea creanței sale de a fi preferit celorlalți creditori, fie chiar ipotecari”.

Cu toate acestea, în noua reglementare, privilegiul este o simplă cauză de preferință și nu un drept de preferință[10]. Creditorul are dreptul să-și satisfacă creanța cu ocazia distribuirii prețului bunurilor (sau al unui singur bun) debitorului său cu prioritate  față de ceilalți creditori ai debitorului său, fără a avea însă și dreptul de a urmări silit un astfel de bun în mâinile oricărei persoane[11]. Preferința sa va exista câtă vreme bunurile se află în patrimoniul debitorului, un astfel de creditor fiind obligat să suporte fluctuațiile patrimoniului debitorului său^[12].

Conform dispozițiilor art. 2336 C.civ., rangul privilegiilor este cel stabilit de lege^[13], iar privilegiile instituite prin Cod sunt preferate privilegiilor create prin legi speciale, fără indicarea rangului. Per a contrario, atunci când legea specială stabilește rangul privilegiilor, nu vor mai fi aplicate în mod direct și automat privilegiile reglementate de Codul civil^[14].

Creanțele ce sunt însoțite de un privilegiu se numesc privilegiate, iar titularii unor asemenea creanțe sunt creditori privilegiați^[15].

Alături de ipoteci, privilegiile formează categoria garanțiilor reale fără deposedare. Cel care constituie una dintre aceste garanții nu pierde stăpânirea bunului afectat plății unei creanțe^[16].

Natura juridică

 Pentru a exista un control cu privire la instituirea lor[17], privilegiile sunt opera exclusivă a legii. Subiecții de drept civil nu au posibilitatea ca, prin intermediul unui contract, să creeze privilegii, să le modifice rangul sau să renunțe aprioric la beneficiile conferite de aceste privilegii^[18].

Totodată, fiind vorba despre situații excepționale^[19], privilegiile sunt de strictă aplicabilitate.

Cauza obligației favorizate este lesne de decelat. Spre exemplificare^[20], privilegiul cheltuielilor de judecată se bazează pe echitate, deoarece un creditor comun le-a avansat și trebuie să le recupereze de la ceilalți creditori, cărora urmărirea începută de solvens le-a profitat. Privilegiul cheltuielilor de conservare a bunului se justifică pe rațiuni economice: dacă aceste cheltuieli nu erau avansate, bunul se degrada sau chiar pierea, iar ceilalți creditori urmăritori nu mai aveau ce să execute.

Privilegiul este un „favoritism legal și legitim la plată”, legea impunând o discriminare la plată între creditori, justificată pe specificul cauzei obligației favorizate^[21], dar și pe „valoarea relativ mică a creanțelor privilegiate în raport cu celelalte sarcini”^[22].

Prin urmare, opinia majoritară^[23] este în sensul că în prezent privilegiul nu este un drept subiectiv al creditorului, ci are natura juridică a unei simple cauze personale de preferință^[24] ce decurge din calitatea creanței.

Odată pornită executarea silită, creditorul privilegiat va putea să își „activeze” privilegiul^[25], pretinzând o distribuire prioritară a rezultatelor valorificării bunului în cauză (art. 2335 C.civ.)^[26]. El are doar menirea de a-l pune pe beneficiar într-o poziție de forță în concurs cu alți creditori, fără a avea gradul de flexibilitate al unei ipoteci [art. 2333 alin. (2) C.civ.]^[27].

Caractere juridice

Privilegiile sunt simple cauze de preferință^[28]. Ele conferă creditorului privilegiat numai dreptul de a fi plătit cu prioritate din prețul obținut în urma vânzării bunului grevat, nu și dreptul de urmărire a bunului. Însă, fundamentându-se pe garanția comună a creditorilor, creditorul privilegiat, ca orice alt creditor chirografar, va putea solicita vânzarea bunului pentru realizarea propriei creanțe, atât timp cât el se află în patrimoniul debitorului; „privilegiul trebuie perceput doar ca o augmentare a unui mijloc juridic ofensiv de care beneficiază titularul dreptului și care este dreptul de a cere executarea silită a patrimoniului debitorului”^[29].

Privilegiile sunt garanții legale, își au sursa direct în lege (părțile nu pot institui, prin voința lor, privilegii): legiuitorul intervine în raporturile dintre creditori și prin intermediul mecanismului privilegiilor, favorizându-i pe unii creditori, în considerarea specificului creanțelor deținute de aceștia^[30].

Creditorul privilegiat este preferat prin efectul legii celorlalți creditori, chiar dacă drepturile acestora s-au născut ori au fost înscrise anterior. Prin urmare, privilegiile pot fi considerate mijloace de protecție a anumitor categorii de creditori^[31].

Privilegiile sunt garanții indivizibile [art. 2333 alin. (2) C.civ.]. Ele garantează întreaga datorie și grevează în întregime bunurile asupra cărora se constituie^[32]. Dacă bunul este înstrăinat parțial, porțiunea rămasă continuă să fie afectată garantării întregii creanțe privilegiate^[33].

De asemenea, tot datorită caracterului indivizibil al privilegiului, dacă la momentul încheierii contractului de vânzare nu s-a plătit prețul, privilegiul subzistă și atunci când, ulterior contractării, vânzătorul primește o parte din suma datorată (se va diminua doar valoarea creanței privilegiate)^[34].

Privilegiile au caracter accesoriu. Acest caracter rezultă din dispozițiile art. 2337 C.civ., potrivit cărora: „dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiile se sting odată cu obligația garantată”. Menirea privilegiului este asigurarea priorității creditorului garantat la momentul satisfacerii creanței principale^[35]. Stingerea creanței garantate sau transmiterea acesteia atrage stingerea sau transmiterea privilegiului.

Clasificarea privilegiilor

În raport de întinderea privilegiului asupra bunurilor debitorului, se deosebesc^[36]:

1. privilegii generale, care poartă nediferențiat și simultan asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului; se stabilesc și se exercită în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă (art. 2338 C.civ.)^[37], care reglementează ordinea de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită.

Astfel, Codul de procedură civilă orânduiește, la art. 865, rangul creanțelor cu preferință generală în cazul în care urmărirea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus și alți creditori titlurile lor:

1. creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum și creanțele născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condițiilor sau formalităților prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat și înscrierea acestuia în registrul de publicitate;
2. cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiția și starea acestuia;
3. creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății;
4. creanțele rezultând din obligația legală de întreținere, alocații pentru copii sau obligația de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență;
5. creanțele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale;
6. creanțele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
7. creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite;
8. creanțele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum și din chirii sau arende;
9. creanțele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
10. alte creanțe.

Efectul privilegiilor generale constă în dreptul creditorului privilegiat să urmărească, pentru a-și asigura plata creanței sale favorite, orice bun al debitorului. Acesta va fi individualizat la momentul executării sale silite, privilegiul exercitându-se asupra prețului obținut prin vinderea silită a oricărui bun al debitorului, care este afectat la plata unei anumite creanțe favorizate de lege^[38].

În privința rangului creanțelor accesorii, art. 868 C.proc.civ. prevede: „Dobânzile și penalitățile sau alte asemenea accesorii ale creanței principale vor urma ordinea de preferință a acestei creanțe”.

În ipoteza existenței mai multor creanțe cu aceeași ordine de preferință, regula egalității creditorilor renaște (art. 2326 C.civ.), suma obținută din vânzarea bunurilor debitorului urmând să fie repartizată între creditori proporțional cu creanța fiecăruia, dacă legea nu prevede altfel^[39].

1. privilegiile speciale, care poartă asupra unor bunuri mobile ale debitorului, anume stabilite de lege, din prețul cărora creditorul are dreptul să fie îndestulat cu preferință, în caz de executare silită.

În textul art. 2339 C.civ. sunt reglementate două tipuri de creanțe privilegiate instituite asupra unor bunuri mobile, respectiv:

1. creanța vânzătorului neplătit pentru prețul bunului mobil vândut unei persoane fizice este privilegiată cu privire la bunul vândut, cu excepția cazului în care cumpărătorul dobândește bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi [art. 2339 alin. (1) lit. a) C.civ.]^[40];
2. creanța celui care exercită un drept de retenție este privilegiată cu privire la bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenție, atât timp cât acest drept subzistă [art. 2339 alin. (1) lit. b) C.civ.].

Așadar, privilegiile speciale au ca obiect doar bunuri mobile și se referă fie la situația vânzătorului neplătit pentru prețul bunului mobil vândut unei persoane fizice, fie la situația celui care are un drept de retenție asupra bunului mobil.

Norma cuprinsă în dispozițiile art. 2339 alin. (1) lit. a) C.civ. reprezintă o aplicare a textului art. 1723 C.civ., care dispune că, pentru garantarea obligației de plată a prețului, în cazurile prevăzute de lege, vânzătorul beneficiază de un privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra bunului vândut^[41].

Potrivit doctrinei, rațiunea privilegiului vânzătorului neplătit se poate regăsi în echitate[42], întrucât ar fi nedrept ca o persoană „să tragă profit din însărăcirea vânzătorului, care nu și-a încasat prețul pentru bunul înstrăinat”[43].

Preferința acordată vânzătorului de bunuri mobile nu înlătură posibilitatea acestuia de a opta între remediile oferite de legiuitor în art. 1516 C.civ. (în afară de începerea urmăririi silite)[44].

Deși textul art. 2339 alin. (1) lit. a) C.civ. se referă la „preț”, în doctrină^[45] s-a arătat că nu există vreun temei pentru refuzul recunoașterii privilegiului, atunci când o parte din preț se plătește la momentul încheierii contractului. În această situație, privilegiul va viza recuperarea diferenței de preț neachitate. Totodată, se mai apreciază în doctrină^[46] că privilegiul favorizează nu doar creanța-preț, ci și accesoriile sale, precum dobânzile.

Referitor la condițiile impuse de lege în persoana cumpărătorului, privilegiul vânzătorului de mobile este recunoscut doar în situația în care cumpărătorul este o persoană fizică^[47]. Prin excepție, dacă un cumpărător persoană fizică dobândește bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi, atunci privilegiul nu va exista^[48].

Analizând norma legală în discuție, doctrina^[49] a apreciat această soluție discriminatorie în oferirea privilegiului, ca fiind „neinspirată”, deoarece o întreprindere nu prezintă întotdeauna o solvabilitate sporită față de simpla persoană fizică. Dimpotrivă, profesioniștii, prin natura activității lor, intră mai ușor în raporturi de creditare și deci sunt mai îndatorați.

În literatura de specialitate, dreptul de retenție^[50], numit și debitum cum re iunctum, reprezintă posibilitatea celui care deține un lucru al altuia de a refuza remiterea acelui lucru către creditorul său până ce acesta din urmă îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile ori pentru prejudiciile cauzate de respectivul bun^[51].

Titularul dreptului de retenție nu se poate opune urmăririi silite pornite de un alt creditor, indiferent de natura creanței acestuia. El va putea însă participa la distribuirea prețului bunului, în condițiile procedurilor de executare silită, unde poate avea calitate de creditor chirografar sau de creditor privilegiat, după cum dreptul de retenție poartă asupra unui bun imobil sau mobil^[52].

Aplicând principiul general în materie (art. 2336 C.civ.), privilegiile mobiliare speciale reglementate de Codul civil au prioritate față de privilegiile create, fără indicarea rangului, prin legi speciale.

Prin urmare, privilegiile speciale mobiliare reglementate de Codul civil au prioritate atunci când vin în concurs atât cu privilegiile mobiliare generale, cât și cu privilegiile mobiliare speciale reglementate prin legi speciale, cu condiția ca prin legea specială să nu se stabilească expres o altă ordine de prioritate^[53].

Privilegiul vânzătorului pentru prețul bunului mobil vândut este preferat privilegiului celui care exercită un drept de retenție [art. 2339 alin. (2) coroborat cu alin. (1) lit. a) și b) al aceluiași articol C.civ.].

La întrebarea dacă rangul privilegiilor speciale poate fi cedat, autorii^[54] au răspuns negativ, arătând că, spre deosebire de rangul ipotecilor, care poate fi cedat, în cazul privilegiilor speciale mobiliare reglementate de Codul civil, rangul acestora nu poate fi schimbat prin convenția părților, orice stipulație contrară fiind considerată nescrisă^[55].

În funcție de obiect, mai precis de natura bunului ce formează obiectul derivat al garanției^[56] (bunuri mobile sau imobile), privilegiile mai sunt clasificate în doctrină^[57] în privilegii mobiliare, respectiv privilegii imobiliare.

Legiuitorul nu folosește noțiunea de privilegiu special imobiliar, întrucât în materie imobiliară este reglementată instituția ipotecilor legale^[58]. Astfel, conform dispozițiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „De la data intrării în vigoare a Codului civil, privilegiile speciale imobiliare prevăzute în legi speciale devin ipoteci legale și vor fi supuse regimului prevăzut de Codul civil pentru ipoteci legale”[59].

Cele două clasificări se pot încrucișa, rezultând privilegiile generale mobiliare și imobiliare și privilegiile speciale mobiliare^[60].

Prin raportare la natura juridică a privilegiului, se distinge între privilegii care sunt numai cauze legale de preferință autonome, fără să fie grefate pe vreun drept real cu funcție de garanție specială (de exemplu, privilegiile generale) și garanțiile reale privilegiate, care poartă pe anumite bunuri și „conferă legal un favor în plus creditorului deja garantat real” (de exemplu, ipotecile mobiliare privilegiate de la art. 2425 C.civ.^[61])^[62].

După sediul legal, în literatura de specialitate^[63] se mai deosebește între privilegiile de drept comun, reglementate în Codul civil și Codul de procedură civilă, și privilegiile reglementate în legi speciale, precum Codul de procedură fiscală, legea falimentului etc. Din punct de vedere practic, importanța acestei clasificări rezultă din preferința recunoscută privilegiilor de drept comun, atunci când privilegiile de drept special nu indică în mod expres un rang superior al favorului la plată.

În cele din urmă, clasificăm privilegiile după criteriul publicității, în privilegii oculte și privilegii publice. Privilegiile oculte reprezintă regula, ele se nasc odată cu creanța favorizată la plată, fiind opozabile erga omnes de plin drept, fără înscriere în vreun sistem special de publicitate (art. 2334 C.civ.)^[64]. În cazul excepției – privilegiile publice, legea leagă dobândirea rangului lor de favoare de înscrierea în registrele speciale de publicitate, potrivit principiului prior tempore potior iure. Iată câteva exemple:

– conform art. 153 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele lor nu va fi opozabilă terților înainte de momentul la care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate. O asemenea preferință va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferința a fost făcută publică”;             – potrivit art. 2425 C.civ., ipotecile mobiliare privilegiate sunt supuse îndeplinirii formalităților de publicitate;

– art. 2342 alin. (2) C.civ. instituie alte două excepții^[65]: în concurs cu ipoteca mobiliară, privilegiul special îi poate fi opus titularului ipotecii numai dacă este înscris în Registrul Național de Publicitate Mobiliară^[66], înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă; în concurs cu ipoteca imobiliară, privilegiul special îi poate fi opus titularului ipotecii numai dacă a fost înscris primul în cartea funciară.

Inventar concluziv al regulilor concursului cauzelor de preferință

1. Creditorul privilegiat este preferat creditorilor chirografari, chiar dacă drepturile acestora s-au născut mai înainte (art. 2335 C.civ.);
2. Privilegiile generale (asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile) se stabilesc și se exercită în condițiile Codului de procedură civilă;

iii. Privilegiul vânzătorului pentru prețul bunului mobil vândut unei persoane fizice are prioritate în concurs cu privilegiul persoanei care are drept de retenție [art. 2339 alin. (1) lit. a) C.civ.];

1. Privilegiile reglementate de art. 2339 C.civ. au prioritate în caz de concurs cu privilegiile instituite prin legi speciale, dacă aceste acte normative nu cuprind mențiuni cu privire la rangul lor [art. 2336 alin. (2) C.civ.];
2. Privilegiile speciale sunt, în principiu, preferate celor generale. Fac excepție, conform art. 867 C.proc.civ., privilegiile generale reglementate la lit. a) și b) ale art. 865 alin. (1) C.proc.civ.

Astfel, în cazul în care există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, creanțele acestora vor fi plătite cu prioritate față de creanțele menționate la art. 865 alin. (1) lit. c)-i) C.proc.civ.

Se observă însă că sunt preferate chiar și față de creditorii care asupra bunului vândut au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, privilegiile instituite de art. 865 alin. (1) lit. a) și b) C.proc.civ., adică creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum și creanțele născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condițiilor sau formalităților prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat și înscrierea acestuia în registrul de publicitate, pe de o parte, și cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiția și starea acestuia, pe de altă parte^[67].

1. Creditorul care beneficiază de un privilegiu special este preferat titularului unei ipoteci mobiliare perfecte, numai dacă și-a înscris privilegiul în registru înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă [teza I a art. 2342 alin. (2) C.civ.].

Creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare, dacă își înscrie privilegiul în cartea funciară mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă [teza a II-a a art. 2342 alin. (2) C.civ.].

vii. Pentru situația insolvenței unui debitor profesionist supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, există reglementări speciale (derogatorii de la normele Codului civil și ale Codului de procedură civilă) privind ordinea de preferință și plata creanțelor. De asemenea, există reguli speciale și în materia executării fiscale, când vor fi incidente dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Stingerea privilegiilor

În acord cu dispozițiile art. 2337 C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiile se sting odată cu obligația garantată, reprezentând accesorii ale acestei creanțe (accesorium sequitur principale)^[68]. Este un mod indirect de stingere, prin plata datoriei, la care se poate adăuga orice cauză de drept comun de extincție a obligației (dare în plată, confuziune, remitere de datorie etc.)^[69].

Pe lângă stingerea privilegiului odată cu obligația garantată, dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiul special se stinge prin înstrăinarea^[70], transformarea sau pieirea bunului (art. 2340 C.civ.).

Prin înstrăinarea bunului se înțelege orice act juridic translativ de proprietate (vânzare, donație, întreținere, dare în plată, aport la capitalul social al unei societăți, fiducie etc.)^[71], predarea bunului fiind indiferentă.

În ceea ce privește transformarea, în doctrină s-a arătat că trebuie avută în vedere modificarea radicală a bunului, care astfel nu mai poate fi recunoscut (spre exemplu, cazul producției agricole care este transformată într-un produs finit). Privilegiul va dispărea în această situație datorită imposibilității de a mai separa fizic bunul final de cel inițial^[72]. În caz de transformare parțială, restul de bun va continua să fie obiect al privilegiului, în virtutea caracterului indivizibil^[73].

Stingerea privilegiului special prin pieirea bunului presupune dispariția totală a bunului în materialitatea sa ori distrugerea sa astfel încât nu mai poate prezenta nicio valoare economică^[74]. Atunci când pieirea bunului este urmată de plata unei indemnizații de asigurare ori a unei sume datorate cu titlu de despăgubire, privilegiul special nu se stinge, ci se strămută, conform art. 2330 și art. 2331 C.civ., prin intermediul subrogației reale cu titlu particular.

Cauzele de stingere a privilegiilor speciale nu se pot aplica însă și privilegiilor generale (acestea poartă asupra unei universalități de bunuri). De exemplu, înstrăinarea unui bun mobil dintr-un activ patrimonial ce este obiectul unui privilegiu general (asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului) nu conduce la stingerea privilegiului (dar duce la degrevarea bunului de privilegiu); creditorul își va putea exercita preferința și asupra valorii primite^[75].

Reținem dispozițiile art. 2341 C.civ., care consacră o excepție de la principiul reglementat în art. 2340 C.civ., conform căruia înstrăinarea bunului stinge privilegiul creditorului. Astfel, în situația în care cumpărătorul vinde la rândul său bunul, privilegiul special constituit în condițiile prevăzute la art. 2339 alin. (1) lit. a) C.civ. se va exercita asupra bunului revândut, chiar dacă prețul rezultat din a doua vânzare este încă neplătit de cel de-al doilea cumpărător, cu preferință față de privilegiul de care s-ar bucura primul cumpărător.

Așadar, privilegiul special nu se va stinge prin revânzarea bunului de către cumpărător, ci va rămâne asupra bunului, proprietatea noului cumpărător[76] („vânzătorul inițial, neplătit își va conserva privilegiul”[77]).

Soluția este apreciată ca echitabilă[78], iar efectul este că ultimul vânzător neplătit va fi și ultimul îndreptățit la recuperarea privilegiată a prețului ce nu i s-a plătit^[79].

De asemenea, dacă bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, privilegiul special nu se stinge, ci se strămută asupra indemnizației de asigurare sau, după caz, asupra sumei datorate cu titlu de despăgubire [art. 2330 alin. (1) C.civ.].

Privilegiul se stinge independent de creanța garantată și în condițiile art. 1622 alin. (3) C.civ.: „Debitorul care putea să opună compensația și care a plătit datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terților, de privilegiile sau de ipotecile creanței sale”. Cu alte cuvinte, dacă una dintre părți plătește o datorie fără să opună compensația, ale cărei condiții legale erau îndeplinite, își păstrează propria creanță împotriva celui căruia i-a făcut plata, însă privilegiile sau ipotecile care garantau datoria se sting și nu mai pot fi exercitate în detrimentul terților^[80]. De exemplu, Primus are o creanță privilegiată de 500 de lei contra lui Secundus, iar Secundus are o creanță chirografară de 500 de lei contra lui Primus. Ambele creanțe sunt scadente, la fel cum este și o creanță chirografară de 500 de lei a lui Tertius față de Secundus. Dacă Primus plătește datoria sa lui Secundus (deși ar fi putut opune compensația), atunci pentru propria sa creanță va veni în concurs cu Tertius ca simplu creditor chirografar^[81].

În cazurile de stingere a dreptului de retenție asupra bunului mobil, de principiu, privilegiul se va stinge și el^[82]. În literatura de specialitate^[83] s-a remarcat însă că aceste cauze nu presupun în mod automat și stingerea creanței, fiind posibil ca ea să subziste, oferind creditorului doar o poziție chirografară. De asemenea, în situația strămutării garanției, reglementată de art. 2330 C.civ., deși dreptul de retenție s-a stins, este posibil ca privilegiul să nu se stingă.

În același timp, dacă stingerea dreptului de retenție în materie mobiliară conduce, ca regulă, și la încetarea cauzei de preferință, reciproca nu este valabilă, fiind posibil, de pildă, ca respectivul creditor să renunțe la privilegiu, fără a renunța însă la dreptul de retenție^[84].

Renunțarea la privilegii

Fiind vorba despre un favor legal recunoscut creditorului, acesta poate alege să renunțe la preferința acordată, rămânând un simplu creditor chirografar^[85]: „Renunțarea expresă la un privilegiu sau la o ipotecă făcută de creditor nu prezumă remiterea de datorie în privința creanței garantate” (art. 1632 C.civ.).

Doctrina atrage însă atenția asupra faptului că renunțarea trebuie să fie neechivocă. De pildă, renunțarea tacită sau expresă a unui creditor garantat cu un privilegiu general asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile de a participa la distribuirea sumelor în cadrul executării silite nu reprezintă în sine o renunțare la privilegiul său, acest creditor având dreptul de a participa în calitate de creditor privilegiat la distribuirea sumelor făcută în cadrul altei executări silite^[86].

Concluzii

Din imperative etice, sociale sau economice, legea reglementează privilegiile, cu scopul declarat de a favoriza anumite categorii de creditori^[87]. Unica finalitate a privilegiilor este realizarea creanțelor garantate.

Așadar, specificul privilegiului este să însoțească o creanță, nu să greveze un bun. Natura  creanței (importanța ei socială), care are drept corelativ o datorie în patrimoniul debitorului, îl determină pe legiuitor să instituie o cauză de preferință^[88]. S-a relevat în acest sens că stratificarea creanțelor reflectă o ierarhie de valori pe care legiuitorul o recunoaște în rândul acestora^[89].

Aceste cauze de preferință la executarea obligațiilor sunt de o diversitate apreciabilă în dreptul pozitiv și se regăsesc în cele mai variate tipuri de acte normative. Generale sau speciale, privilegiile nu oferă titularului creanței un drept distinct sau un drept în plus (de a vinde bunurile debitorului sau de a le urmări în orice mâini s-ar afla), ci doar o ameliorare  a statutului său^[90], întâietate atunci când vine în concurs cu alți creditori^[91]. Cu alte cuvinte, privilegiatul se remarcă din masa creditorilor chirografari datorită „efectului unilateral pe care legea i-l dedică direct”^[92], în considerarea creanței sale.

Privilegiile sunt de strictă aplicabilitate și nu pot fi extinse prin analogie, pe cale de interpretare, de la un caz la altul, reprezentând excepții de la regula generală, potrivit căreia toate bunurile debitorului formează garanția comună a creditorilor chirografari. Regimul juridic al privilegiilor nu va putea fi extins prin analogie nici situațiilor similare și nici convențiilor cu privire la ordinea îndestulării creditorilor^[93].

Atât existența, cât și rangul privilegiilor derivă din calitatea creanței, ele fiind în principiu opozabile terților fără să fie necesară înscrierea lor în registrele de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 2334 C.civ.)^[94].

Ideea de accesoriu explică de ce privilegiul, indiferent că este general sau special, se stinge odată cu dispariția creanței de care a fost atașat ex lege^[95].

În ceea ce privește aplicarea în timp a normelor Codului civil din 2009, art. 155 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede: „(1) Constituirea, conținutul și opozabilitatea privilegiului sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când s-au născut. (2) Formalitățile de publicitate pentru opozabilitate față de terți a privilegiilor sunt guvernate de dispozițiile legii în vigoare la data efectuării acestora. (3) Privilegiile pentru care formalitățile de publicitate au fost efectuate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil își păstrează rangul de prioritate dobândit conform legii în vigoare la momentul realizării acestora”.

* Articol prezentat la Conferința internațională „Exploration, education and progress in the third millennium”, ediția a 16-a, organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, 25 aprilie 2024.

            [1] I. Dojană, Privilegiile și garanțiile reale, în M. Uliescu (coordonator), Noul Cod civil. Studii și comentarii, vol. III, partea a II-a, cartea a V-a (art. 1650-2499), Contracte speciale. Garanții, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 875.

            [2] Spre deosebire de Codul civil din Québec, care a inspirat major noua noastră reglementare, noul Cod civil român a rămas fidel terminologiei de „privilegiu” și nu a optat pentru noțiunea de „prioritate”. În acest sens, a se vedea A.A. Moise, Regimul juridic al privilegiilor și al ipotecilor imobiliare, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 69.

            [3] B. Vișinoiu, Comentariu la art. 2333 C.civ., în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici,  I. Macovei (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2021, p. 2691.

            [4] Potrivit art. 2327 C.civ., privilegiul este o cauză de preferință alături de ipotecă și gaj.

Pentru o analiză critică a reglementării în vigoare, a se vedea G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului civil, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 112: „Privilegiul este o cauză de preferință, alături de ipotecă și gaj, însă specificul său, drept cauză de preferință, este dat de calitatea creanței, adică de cauza juridică care a generat o astfel de creanță. Spre deosebire de privilegiu, ipoteca și gajul nu sunt simple cauze de preferință, ci drepturi reale în virtutea cărora un bun imobil sau mobil este afectat plății unei obligații independent de calitatea creanței”.

            [5] O definiție doctrinară „completă” ne oferă autorii G. Boroi, A. Ilie: „preferința acordată de lege unui creditor, în considerarea creanței sale, chiar dacă drepturile celorlalți creditori s-au născut ori au fost înscrise mai înainte” (G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 113).

            [6] L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Drept civil. Obligațiile, ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2020, p. 629.

            [7] „Prin calitatea creanței se înțelege cauza sau faptul juridic care a dat naștere creanței, iar nu obiectul, modalitatea sau prioritatea datei, nici persoana creditorului.” – G. Răducan, „Comentariu la art. 2333 C.civ.”, în Colectiv, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. III, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 730. În același sens, a se vedea și M.N. Costin, C.M. Costin, Dicționar de drept civil de la A la Z, ediția a 3-a, Editura Universul Juridic, București, 2019, p. 715; G. Boroi,  A. Ilie, op. cit., p. 109.

            [8] Rangul creanței determină care dintre creditorii concurenți, veniți simultan să ceară plata, va fi plătit primul, apoi al doilea, al treilea etc.

            [9] I. Dojană, loc. cit., p. 876.

Conform art. 156 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Dispozițiile art. 2335 din Codul civil nu se aplică și creditorilor ipotecari a căror ipotecă a fost perfectată anterior înregistrării privilegiului”.

            [10] Privilegiile au caracter real: poartă asupra unor bunuri, dar caracterul real nu este apt pentru a le conferi dreptul de urmărire a bunului. În acest sens C.E. Zamșa, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura Hamangiu, București, 2023, p. 390.

Codul civil în vigoare delimitează astfel privilegiile de drepturile reale de garanție. Creditorul titular al unui drept real de garanție se bucură atât de prerogativa preferinței, cât și de prerogativa urmăririi bunului (dreptul de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla și dreptul de a porni executarea silită asupra bunului/universalității de bunuri afectat/ă garanției în temeiul actului constitutiv al garanției reale). A se vedea G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 110.

            [11] Singurul drept al creditorului privilegiat este acela de a fi preferat în cadrul operațiunii de împărțeală a prețului obținut din vânzarea bunului. Creanțele celorlalți creditori vor fi onorate numai după ce creanța creditorului privilegiat a fost plătită în întregime. A se vedea M.N. Costin, C.M. Costin, op. cit., p. 715; G. Răducan, Comentariu la art. 2335 C.civ., loc. cit., p. 731.

            [12] G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 110.

            [13] Privilegiile se nasc perfecte, direct din lege (legiuitorul întocmește lista de preferință a creanțelor), și nu sunt supuse vreunei formalități de care să depindă eficacitatea lor, ca în cazul ipotecilor. Din momentul în care se naște creanța privilegiată legal, ea premerge la plată altor creanțe cu care intră în concurs (art. 2334 C.civ.).

Așadar, atunci când intră în concurs o creanță privilegiată cu una neprivilegiată, nu se va cerceta decât dacă creanța privilegiată există, fără să se mai analizeze data ei de naștere ori dacă privilegiul a fost înscris (art. 2335 C.civ.). A se vedea P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, ediția a 2-a revizuită, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 154.

            [14] I. Dojană, loc. cit., pp. 877-878.

            [15] P. Vasilescu, op. cit., p. 150.

            [16] După cum bunul dat în garanție rămâne sau nu, și după constituirea garanției reale, în stăpânirea constituitorului de garanție, se face diferența între garanțiile reale fără deposedare și garanțiile reale cu deposedare. A se vedea P. Vasilescu, op. cit., p. 149.

            [17] A se vedea C.C.R., dec. nr. 267/2018 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701/10.08.2018), unde se menționează că este opțiunea legiuitorului de a stabili regimul juridic al privilegiilor.

            [18] I. Dogaru, P. Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2019, p. 761.

            [19] R. Rizoiu, Garanții civile, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2022, p. 386.

            [20] P. Vasilescu, op. cit., p. 150.

            [21] Ibidem, p. 151.

            [22] B. Vișinoiu, Comentariu la art. 2335 C.civ., loc. cit., p. 2694.

            [23] I. Dojană, loc. cit., pp. 876-877; G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 111. Pentru opinia minoritară, a se vedea M.N. Costin, C.M. Costin, op. cit., p. 715.

            [24] „(…) reprezintă avantajul conferit de lege unui creditor (…)” – C.E. Zamșa, op. cit., p. 390.

            [25] Reprezintă o trăsătură generală a cauzelor de preferință faptul că ele vizează în principal prețul unui bun ca urmare a executării silite. A se vedea A.A. Moise, op. cit., p. 69.

            [26] R. Rizoiu, op. cit., p. 386.

            [27] A se vedea A.A. Moise, op. cit., p. 75.

            [28] L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 629.

            [29] A.A. Moise, op. cit., p. 203.

            [30] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a 6-a, Editura C.H. Beck, București, 2023, p. 409.

            [31] E. Veress, op. cit., p. 409.

            [32] C. Jugastru, Drept civil. Obligațiile, Editura Hamangiu, București, 2023, p. 342.

            [33] L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 629.

            [34] A.A. Moise, op. cit., p. 87.

            [35] C. Jugastru, op. cit., p. 343.

            [36] D. Rădescu, E. Rădescu, G. Stoican, Dicționar de drept civil și proceduri civile, ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 714.

            [37] Pentru o prezentare detaliată a regimului juridic al cauzelor generale de preferință, configurat de Codul de procedură civilă, Codul de procedură fiscală, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, a se vedea A.A. Moise, op. cit., pp. 110-152.

            [38] 38 P. Vasilescu, op. cit., p. 156.

            [39] Ibidem, p. 157.

            [40] De exemplu, A vinde lui B o bicicletă, dar B nu plătește prețul. Dacă A urmărește pe B pentru plata prețului și intră în concurs cu alți creditori ai lui B, A se bucură de preferință (prioritate) față de alți creditori, în privința sumelor care vor rezulta din vânzarea bicicletei.

            [41] „(…) între acest privilegiu special și o ipotecă (mobiliară) asupra bunului vândut pentru garantarea obligației cumpărătorului de plată a prețului nu există mari diferențe” – R. Rizoiu, op. cit., p. 392.

            [42] Este echitabil ca bunul mobil să nu intre în gajul comun al creditorilor cumpărătorului; privilegiul a fost conceput din rațiuni care țin de securitatea circuitului civil și mai ales de protecție a vânzătorului care, datorită caracterului consensual al contractului de vânzare, riscă să rămână neplătit. A se vedea A.R. Bularca, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2023, p. 542.

            [43] P. Vasilescu, op. cit., p. 157.

            [44] A se vedea N.A. Daghie, Izvoarele obligațiilor civile, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2024, pp. 164-166.

            [45] A se vedea A.A. Moise, op. cit., p. 86.

            [46] P. Vasilescu, op. cit., p. 157.

            [47] Legiuitorul restrânge sfera de aplicare a privilegiului doar pentru neprofesioniști, adică tocmai pentru persoanele care nu au informațiile necesare pentru a-și proteja interesele în mod eficient; scopul este acela de a institui o măsură de protecție pentru cei care au nevoie de ea. În acest sens R. Rizoiu, op. cit., p. 393.

            [48] În doctrină s-a reținut că dacă bunul a fost inițial dobândit de către o persoană fizică, ce ulterior l-a afectat exercitării unei profesii autorizate de lege, realizându-se astfel un transfer intrapatrimonial, preferința va exista. A se vedea A.R. Bularca, op. cit., p. 542; B. Vișinoiu, Comentariu la art. 2339 C.civ., loc. cit., p. 2700.

            [49] A.A. Moise, op. cit., p. 89.

            [50] Noțiunea este conturată de legiuitor în art. 2495 C.civ., astfel:

„(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

(2) Prin lege se pot stabili și alte situații în care o persoană poate exercita un drept de retenție.” Pentru domeniul de aplicare al acestui text de lege, a se vedea A.A. Moise, op. cit., pp. 96-98.

            [51] I. Dojană, loc. cit., p. 881.

            [52] A.A. Moise, op. cit., p. 99.

            [53] G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 115; P. Vasilescu, op. cit., p. 159.

            [54] G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 115.

            [55] Sancțiunea nerespectării ordinii legale de preferință constă în faptul că orice stipulație contrară se va considera nescrisă. În acest sens C. Jugastru, op. cit., p. 342.

            [56] P. Vasilescu, op. cit., p. 155.

            [57] I. Dojană, loc. cit., p. 881.

            [58] E. Veress, op. cit., pp. 409-410; L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 630; R. Rizoiu, op. cit., p. 389.

            [59] Codul civil în vigoare a uniformizat regimul juridic al privilegiilor, eliminând din rândul lor ceea ce vechiul Cod civil reglementa ca fiind privilegii speciale imobiliare, acestea reprezentând în adevărata lor natură ipoteci legale (art. 2386 C.civ.). În acest sens A.R. Bularca, op. cit., p. 538.

În vederea uniformizării regimului juridic al privilegiilor speciale imobiliare, alin. (2) al art. 78 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede un termen de un an calculat de la intrarea în vigoare a noului Cod civil (pentru privilegiile deja înscrise anterior acestui moment), sau de la înscrierea lor, dacă aceasta a avut loc după intrarea în vigoare a noului Cod civil, termen de la împlinirea căruia toate aceste privilegii se vor converti ope legis în ipoteci legale.

            [60] P. Vasilescu, op. cit., p. 155.

            [61] Pentru o prezentare a ipotecilor mobiliare privilegiate reglementate de Codul civil, cu scopul de a evidenția deosebirile dintre acestea și privilegii, a se vedea A.A. Moise, op. cit., pp. 187-194.

            [62] P. Vasilescu, op. cit., p. 155.

            [63] Ibidem.

            [64] În timp ce garanțiile reale sunt supuse unei ordini de preferință temporală (prior tempore, potior iure), creanțele privilegiate se satisfac fie în ordinea stabilită de lege, dacă sunt diferite, fie, dacă sunt de același fel, proporțional cu valoarea fiecărei creanțe, indiferent de momentul la care s-a născut ori în cel în care s-au îndeplinit formalitățile de publicitate. A se vedea L.R. Boilă, L.B. Boilă, Tratat de drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura C.H. Beck, București, 2023, p. 494; B. Vișinoiu, Comentariu la art. 2333 C.civ., loc. cit., p. 2692.

Opozabilitatea privilegiilor este asigurată, conform adagiului nemo censetur ignorare legem, de textul care le instituie. În acest sens A.R. Bularca, op. cit., p. 539.

            [65] Articolul 157 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil arată că dispozițiile art. 2342 C.civ. se vor aplica numai privilegiilor speciale. De altfel, „privilegiile generale nu sunt susceptibile de a fi înscrise în registrele de publicitate” – G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 119.

            [66] Registrul Național de Publicitate Mobiliară a înlocuit arhiva electronică odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 297/2018 privind publicitatea mobiliară.

            [67] M. Stancu, Comentariu la art. 867 C.proc.civ., în lucrarea colectivă Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coordonatori), vol. II,  Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 967.

            [68] „Stingerea prin prescripție extinctivă a dreptului la acțiune cu privire la creanța principală conduce la stingerea dreptului la acțiune cu privire la drepturile accesorii” – C. Jugastru, op. cit., p. 343; B. Vișinoiu, Comentariu la art. 2333 C.civ., loc. cit., p. 2692. Pentru o opinie diferită, argumentată, a se vedea A.A. Moise, op. cit., pp. 179-180.

            [69] Fiind creația legii, un privilegiu se poate stinge pe cale directă, dacă norma legală care îl prevede este abrogată sau modificată. P. Vasilescu, op. cit., p. 164.

            [70] „Având în vedere faptul că privilegiul  se stinge și prin înstrăinarea bunului, înseamnă că privilegiul nu oferă un drept de urmărire, spre deosebire de ipotecă, care acordă prerogativa preferinței și urmăririi bunului chiar și în situația în care dreptul de proprietate este transmis la un terț. Privilegiul nu oferă prerogativa urmăririi, ci doar cea a preferinței.” – E. Veress, op. cit., p. 412.

            [71] Prin urmare, un contract de împrumut sau de locațiune nu stinge preferința. A se vedea  A.A. Moise, op. cit., pp. 182-184.

            [72] În situația încorporării mobilului într-un imobil, dacă cele două bunuri nu se mai pot separa (de exemplu, cazul materialelor de construcție) privilegiul se va pierde, dar dacă lucrul mobil poate fi recunoscut, atunci privilegiul va putea să greveze bunul și va putea intra în concurs cu eventualele ipoteci asupra imobilului, conform regulilor de la art. 2342 C.civ. A se vedea B. Vișinoiu, Comentariu la art. 2340 C.civ., loc. cit., p. 2703.

            [73] A.A. Moise, op. cit., p. 184.

            [74] Nu poate fi vorba decât despre pieirea totală a bunului, de vreme ce existența caracterului indivizibil al privilegiului [art. 2333 alin. (2) C.civ.] înseamnă că acesta persistă în situația unei pieiri parțiale. În acest sens A.A. Moise, op. cit., p. 186.

            [75] A.A. Moise, op. cit., p. 178.

            [76] I. Dojană, loc. cit., p. 880.

            [77] „Acest fapt apropie ca funcționare privilegiul vânzătorului de mobile de o veritabilă ipotecă, având în vedere că vânzătorul cumulează prerogativa preferinței, specifică privilegiilor cu prerogativa urmăririi, specifică ipotecilor.” – B. Vișinoiu, Comentariu la art. 2341 C.civ., loc. cit., p. 2703.

            [78] Același bun mobil este vândut de A lui B, care îl revinde apoi lui C, fără să se achite vreun preț. Creanța-preț a lui A este preferată creanței-preț neplătite a lui B; ordinea de preferință este echitabilă, căci B nu ar fi avut ce să îi revândă lui C, în lipsa primului contract de vânzare încheiat cu A. Trebuie să i se asigure lui A întâietate la plată din prețul obținut prin vinderea silită a bunului neplătit de C, care inițial i-a aparținut tot lui A. A se vedea în acest sens  P. Vasilescu, op. cit., p. 158.

            [79] Cu toate că este vorba despre o vânzare succesivă, privilegiul primului vânzător și privilegiul primului cumpărător care devine ulterior vânzător nu vor fi egale, ci ierarhizate. Va fi preferat primul vânzător, iar privilegiul primului cumpărător care devine și vânzător ar mai putea fi utilizat doar în cazul în care ar mai rămâne ceva din valoarea bunului înstrăinat succesiv. A se vedea A. Stoica,  V. Beleniuc, Manual de drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura Universul Juridic, București, 2019, p. 193.

            [80] A. Ștefănescu, A.M. Bârlădeanu, „Comentariu la art. 1622 C.civ.”, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2021, p. 1987.

În doctrina aferentă Codului civil din 1864 se aprecia că „legea a luat această măsură în favoarea terților, care, cunoscând existența compensației, puteau crede pe drept cuvânt că imobilele grevate sunt la adăpost de orice urmărire” – C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Editura All Beck, București, 2002, p. 386.

            [81] A.A. Moise, op. cit., p. 181.

            [82] Fiind vorba despre un drept de garanție, retenția este accesorie unei obligații principale – „obligația [creditorului] izvorâtă din același raport de drept” [art. 2495 alin. (1) C.civ.]. În consecință, stingerea obligației principale atrage stingerea retenției și implicit privilegiul. Retenția se va stinge, în mod similar, în momentul consemnării sumei datorate sau atunci când se „oferă retentorului o garanție suficientă” [art. 2499 alin. (1) C.civ.]. De asemenea, retenția încetează atunci când retentorul pierde (altfel decât în mod involuntar) posesia materială a bunului [art. 2499 alin. (2) C.civ.]. A se vedea R. Rizoiu, op. cit., p. 394.

            [83] A.A. Moise, op. cit., p. 101.

            [84] Ibidem.

            [85] A.A. Moise, op. cit., p. 180.

            [86] G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 118.

            [87] P. Vasilescu, op. cit., p. 150. „Existența privilegiilor lovește în egalitatea (existentă de principiu a) creditorilor (…)” – A.A. Moise, op. cit., p. 200.

            [88] „Teoria privilegiului este legată doar de situația unei anumite creanțe și nu are legătură cu anumite bunuri determinate.” – R. Rizoiu, op. cit., pp. 389, 387.

            [89] V.D. Zlătescu, Garanțiile creditorului, Editura Academiei, București, 1970, p. 187 apud  A.R. Bularca, op. cit., p. 537.

            [90] A.A. Moise, op. cit., p. 180.

            [91] I. Dojană, loc. cit., p. 876.

            [92] A.A. Moise, op. cit., p. 201.

            [93] G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 118.

            [94] Cu titlu de excepție, în contextul dispozițiilor art. 2342 C.civ., este necesară publicitatea privilegiilor, în situația unui concurs între privilegii și garanțiile reale.

            [95] A.A. Moise, op. cit., p. 179. „Întreaga «viață» a privilegiului este legată (doar) de situația creanței privilegiate: el se naște în considerarea unei creanțe [art. 2333 alin. (1) C.civ.] și se stinge odată cu ea [art. 2337 C.civ.]” – R. Rizoiu, op. cit., p. 389.