MCSI. Proiect în dezbatere publică: O.U.G. pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi a O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice

9 aug. 2019
Vizualizari: 821

Conform site-ului oficial (www.comunicatii.gov.ro), la data de 8 august 2019, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a lansat în dezbatere publică un Proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și a O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.

Așa cum rezultă din nota de fundamentare, respectivul act normativ generează schimbări în legislația națională care vor permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgențele cetățenilor prin îmbunătățirea posibilităților de preluare și gestionare a informațiilor de localizare asociate apelurilor de urgență în vederea creșterii gradului de acuratețe și de precizie a localizării apelanților aflați într-o situație de urgență și, totodată, prin punerea la dispoziția dispecerilor/autorităților a unui set mai larg și mai precis de informații de localizare, în scopul unui răspuns cât mai eficient al autorităților la situații de urgență.

De asemenea, este preconizată creșterea eficienței gestionării urgenței prin furnizarea unor informații de localizare mult mai precise, aceste elemente generând o reducere semnificativă a timpului de gestionare a urgenței și implicit a timpului de răspuns la situații de urgență.

Aceste schimbări vor fi realizate prin reglementarea transmiterii gratuite a mesajelor tehnice standardizate scurte asociate apelurilor de urgență, ce conțin informații privind localizarea, precum și asigurarea transmiterii, cu prioritate, de către furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul rețelelor publice mobile, a acestor mesaje. Aceleași soluții privind gratuitatea și prioritizarea sunt prevăzute și în cazul transmiterii informațiilor privind localizarea prin utilizarea conexiunii de date.

Astfel, se va modifica și completa O.U.G. nr. 34/2008 cu următoarele dispoziții:

– stabilirea unei definiții pentru noul tip de informație de localizare (informație generată de o funcționalitate nativă a terminalului nu de elementele de infrastructură a rețelei de comunicații);

– reglementarea numărului pentru transmiterea mesajelor tehnice standardizate scurte;

– introducerea unei prevederi privind suportarea de către furnizorii de rețele publice mobile de telefonie a costului mesajelor tehnice standardizate scurte de localizare și a traficului de date generat de informația de localizare obținută pe baza echipamentului terminal, pe durata apelului;

– obligarea furnizorilor de rețele publice mobile de telefonie de a permite transmiterea informațiilor de localizare atât sub formă de mesaje tehnice standardizate scurte, cât și ca un pachet de date (HTTPS POST), către administratorul SNUAU;

– obligația administratorului SNUAU de a utiliza datele de localizare automată în completarea celor obținute pe baza informației de localizare primară;

– reglementarea asigurării cu prioritate a transmiterii către SNUAU, a informației de localizare obținută pe baza echipamentului terminal, atât prin utilizarea mesajelor tehnice standardizate scurte cât și a conexiunii de date, indiferent de tipul de serviciu folosit de utilizatorul respectiv;

– reglementarea prevederilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal obținute pe timpul efectuării unui apel de urgență.

Totodată, sunt prevăzute schimbări în ceea ce privește dispozițiile O.U.G. nr. 111/2011, care vor permite identificarea utilizatorilor de cartele SIM care utilizează servicii de comunicațiile electronice furnizate la puncte mobile pentru care plata se realizează în avans, aspect ce va avea ca efect descurajarea apelării abuzive a numărului 112 de către aceste persoane.

Astfel, prin modificările și completările aduse de prezentul proiect de act normativ va fi reglementată obligația furnizorilor de servicii de comunicații electronice furnizate la puncte mobile și pentru care plata se face în avans de a colecta, anterior începerii furnizării serviciului, datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii. În caz contrar, furnizorii fiind sancționați.

Proiectul de act normativ, stabilește și norme cu caracter tranzitoriu care prevăd o perioadă de 6 luni pentru colectarea datelor utilizatorilor care beneficiază de serviciile menționate la data intrării în vigoare a actului normativ.

Sursa informației

MCSI. Proiect în dezbatere publică: O.U.G. pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și a O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice was last modified: august 9th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.