Măsuri de relaxare pentru Crăciun şi Anul Nou

8 dec. 2021
Vizualizari: 309

Deschidem Revista cu o veste îmbucurătoare: Guvernul Ciucă a relaxat restricțiile aferente pandemiei înainte de Crăciun și până după Anul Nou. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, după ședința de Guvern.

„Încercăm o întoarcere la normalitate”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la finalul ședinței, explicând de ce autoritățile au luat măsurile de relaxare, scrie Libertatea.

Și, tot Libertatea prezintă care sunt principalele relaxări anunțate de șeful DSU, Raed Arafat: „Eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor; Creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 5:00 și 22:00; Eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate; Eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în ziua de Crăciun și noaptea de Revelion. Acestea vor funcționa cu capacitate de 50%. Permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; Permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; Permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană”.

Așa cum era de așteptat, în coaliție mai apar și divergențe. Din dorința de a aduce mai mulți bani la buget, UDMR propune o taxă de solidaritate care ar putea afecta câștigurile marilor companii din România.

„Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a cerut, în discuțiile coaliției pe tema bugetului, introducerea unei taxe de 1% din cifra de afaceri pentru companiile care au o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro. Propunerea UDMR nu a fost, însă, acceptată de liberali. Fostul premier Florin Cîțu a anunțat că PNL se opune, însă premierul Ciucă a declarat că discuțiile continuă”, relatează Digi24.

„Am să discut cu fiecare dintre cei care sunt responsabili în cadrul coaliției pe acest subiect și vom lua o decizie împreună”, a anunțat premierul Ciucă, referindu-se la tema lansată de liderul UDMR, mai scrie Digi24.

Președintele PNL, Florin Cîțu, spune că taxa nu se justifică.

„Din punctul meu de vedere, nu susțin astfel de taxări. Bineînțeles că am susținut asta în coaliție. Așa, pe hârtie, pot să scriu multe. Ea nu se justifică în context economic, am avut economia închisă 2 luni, bugetul a fost susținut de astfel de companii. Nu-și are loc astfel de taxă. Ea este susținută de partenerii din coaliție, dacă și premierul este de acord. Este vorba de impozitarea pe cifra de afaceri vs impozitarea pe profit”, a declarat Florin Cîțu, notează Digi24.

„Măsura a fost primită cu opoziție de companiile din România. Camera de Comerț Americană în România (AmCham) a cerut coaliției de guvernare să renunțe la intenția de a introduce o taxă de solidaritate, precizând că o astfel de măsură descurajează investițiile și extinderea companiilor în România. Și Consiliul Investitorilor Străini solicită renunțarea la această măsură, despre care susține că penalizează exact acele categorii de companii care se conformează fiscal și care au reușit să performeze în condițiile sanitare restrictive”, arată Digi24.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a mai declarat, miercuri, că luni, săptămâna viitoare, va fi prezentată o formă de buget pe anul viitor în cadrul coaliției de guvernare.

„PNL este în Parlament. Vom fi aici până când trebuie să votăm acest buget, dar el trebuie să vină. Încă nu am văzut acest buget. Nu am văzut nicio variantă de buget. Când o să avem o variantă prezentată de Ministerul de Finanțe, atunci vom putea să discutăm pe buget. Acum nu știu de ce ne grăbim, sunt lucruri care trebuie făcute foarte bine și atunci bugetul îl așteptăm, când o să vină, o să-l facem. (…) Bugetul – luni. Nu avem o variantă de buget astăzi care să fie prezentată. S-ar putea să discutăm despre câteva ordonanțe sau ceva de genul acesta. Așa a rămas acum două zile când am discutat, a rămas pentru luni să fie prezentată o formă de buget”, a declarat Cîțu, miercuri, la Senat, scrie Agerpres, precizând că nu se va opune „la nimic” care menține deficitul.

În finalul Revistei scriem despre filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin, propus, acum, pentru o nominalizare la Oscar 2022, la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional”.

„Criticii străini consideră satira lui Radu Jude favorită pentru selecția la premiile acordate de Academia Americană de Film. Lista scurtă a nominalizărilor la Oscar 2022 va fi anunțată pe 21 decembrie, iar gala de decernare a premiilor este programată pentru 27 martie, în Los Angeles. (…) Los Angeles Times a numit filmul lui Jude «o poveste românească nebună, cu sex fierbinte și adevăruri dure», care îndeamnă la reflecție, «minunat de nesupus și educativ»”, relatează Libertatea.

„Criticul J. Hoberman, de la Artforum, l-a clasat pe primul loc în top 10 al celor mai bune filme ale anului 2021. În viziunea lui, «Babardeală cu bucluc sau porno balamuc» este filmul cel mai concentrat pe felul în care trăim acum. «Este un film de epocă despre momentul prezent»”, mai scrie Libertatea.

Seară frumoasă!

Măsuri de relaxare pentru Crăciun și Anul Nou was last modified: decembrie 8th, 2021 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: