Măriri salariale pentru o parte dintre bugetari

24 mai 2024
Vizualizari: 411

Europa se apropie de alegeri, care vor modifica nu numai componența Parlamentului European, ci și a Comisiei Europene. POLITICO prezintă candidații favoriți din fiecare țară UE pentru viitoarea Comisie Europeană. Din România este menționat numele Președintelui Klaus Iohannis.

„Toate posturile de conducere ale Comisiei Europene vor fi din nou puse la bătaie în curând, după alegerile europene de luna viitoare. Dar chiar și înainte de scrutinul din 6-9 iunie, se fac manevre pentru posturile de conducere de la Bruxelles. Cine va conduce executivul UE? Ce țară va obține postul de comisar pentru comerț, care va avea toată puterea și va superviza iminentul război comercial al UE cu China? Își vor asigura polonezii un portofoliu nou creat în domeniul apărării, pentru a se confrunta cu rivalii lor de moarte, rușii? Și cine va fi următorul șef al concurenței în Europa, care va supraveghea giganții americani din domeniul tehnologiei, precum Apple și Google?” – se întreabă POLITICO, citată de News.ro.

POLITICO comentează ce posturi ar putea fi oferite României în viitoarea conducere a Comisiei Europene.

Cu cel de-al doilea mandat care se încheie în decembrie, Iohannis este în căutarea unui post internațional de top. Dar nu este clar dacă s-ar mulțumi cu un simplu post de comisar» – notează POLITICO evitând să spună, cum a făcut-o în alte articole, dacă Președintele României ar putea s-o înlocuiască pe Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene”, scrie News.ro.

Doi foști generali SRI ajung în ancheta DNA, în urma denunțului omului de afaceri Cătălin Hideg.

„Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au fost plasați sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea, cât și Dumbravă, au fost plasați cub control judiciar pe cauțiune, valoarea acesteia fiind de 500.000 de lei. Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea și fostul șef al Direcției juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, precum și avocatul Doru Trăilă, au fost audiați timp de mai multe ore la DNA, sosind la sediul DNA joi, înainte de ora prânzului. La ieșirea de la DNA, Coldea a refuzat să facă declarații, deși joi, la sosirea la sediul instituției, afirmase că va face acest lucru”, relatează News.ro, care oferă detalii despre audierile de la DNA.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști ce părere are despre audierea de către DNA a fostului șef din Serviciul Român de Informații.

„Nu am comentat niciodată nicio decizie a niciunui magistrat, indiferent dacă vorbim de procuror sau judecător. Eu observ o activitate la Direcția Națională de Anticorupție, văd că și la oamenii politici nu s-a ținut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luați inculpații noaptea și totuși sunt chemați la ore rezonabile, știți că era acel procedeu de a te lua noaptea, ca să fii obosit. Adică lucrurile sunt într-o normalitate. Nu-l cunosc pe domnul general Coldea, l-am văzut întâmplător de maxim două ori în viață, nu am avut prilejul. (…) Ce-mi doresc, fără să comentez vreo decizie nici din trecut, nici actuală, îmi doresc să nu mai trăim ce am trăit, pentru că întotdeauna trebuie să existe un echilibru și anumite instituții ale statului român au fost folosite într-o perioadă cumva să pară și să arate alte lucruri decât prioritățile care erau în România”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, joi seară, la România Tv, scrie News.ro.

În ședința de joi, Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care prevede creșteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, precum și decontarea unor cheltuieli ale bugetarilor.

Aceste creșteri salariale vor fi aplicate personalului din diverse domenii și instituții, printre care se numără: angajații din administrația centrală; personalul din domeniile cultură și diplomație; angajații din Oficiul Național al Registrului Comerțului și din oficiile Registrului Comerțului de pe lângă tribunale; personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, subordonate, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului, ministerelor și altor organe de specialitate ale administrației publice, atât centrale, cât și locale, inclusiv cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele sub controlul Parlamentului; funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului, în localitățile cu o populație de până la 20.000 de locuitori”, scrie Evenimentul zilei.

„Pe lângă aceste creșteri salariale, purtătorul de cuvânt al guvernului a subliniat că, prin aceeași lege, este stipulată posibilitatea pentru angajatori de a rambursa cheltuielile pentru achiziționarea ochelarilor pentru angajații care utilizează în mod frecvent echipamente cu ecran în timpul lucrului. Suma maximă de rambursare este de 500 de lei per persoană”, mai arată Evenimentul zilei.

„Polonia și Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un «scut» anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia și Ucraina, anunță cele două într-un comunicat comun”, relatează AFP, scrie News.ro.

„Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu premierul polonez, Donald Tusk, și omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis, într-o scrisoare comună președintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, arată News.ro.

„Această poziție intervine în timp ce Cei 27 întâmpină deja dificultăți în a găsi finanțări necesare dezvoltării industriilor lor ale apărării, decisă în urma unei invazii a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Ursula von der Leyen s-a referit la această scrisoare a Atenei și Varșoviei la o dezbatere, joi, la Bruxelles, între principalii candidați la succesiunea sa, între care se află și ea însăși. Ea a cerut ca viitoarea Comisie, care urmează să intre în funcție în urma alegerilor europene din iunie, să lanseze proiecte în comun în acest domeniu, sub forma, «de exemplu, a unui scut antiaerian pentru toți»”, mai notează News.ro.

„Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă și că este în favoarea capacității armelor nucleare franceze de descurajare, așa cum a sugerat președintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce liderul de la Berlin a numit «imperialismul brutal» al Rusiei”, relatează Reuters, scrie Cotidianul.

Scholz a subliniat că Uniunea Europeană nu va avea propriile arme nucleare.

„Nu există nicio intenție de a pune sub semnul întrebării suveranitatea forței nucleare franceze de disuasiune”, a spus cancelarul german, mai arată Cotidianul.

Seară liniștită!

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Măriri salariale pentru o parte dintre bugetari was last modified: mai 24th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: