MARI AVOCATI AI ROMANIEI
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
În aceste zile are loc în București CONGRESUL AVOCAÞILOR, moment de bilanț pentru avocatura românească, unde s-au reunit delegațiile tuturor barourilor din țară.
Am avut privilegiul de a lansa, chiar în cadrul CONGRESULUI, de la prezidiu, o carte specială — MARI AVOCAÞI AI ROMÂNIEI scrisă de avocat dr. Vasile Nistor; misiunea pentru publicare, după decesul autorului, a revenit prietenilor săi apropiați – domnii Bedros Horasangian (care a și îngrijit prezenta ediție) și domnului Bujor Nedelcovici. Apărută cu sprijinul UNBR, lucrarea a beneficiat de o lansare aparte, fiind pentru prima dată când o asemenea prezentare se face în cadrul CONGRESULUI AVOCAÞILOR. Alături de domnul Președinte Gheorghe Florea, domnul Mircea-Petre Stănculescu și doamna Ana Diculescu-Șova au apreciat inițiativa noastră bucurându-se de apariția acestei cărți, căreia nu i se putea face un mai mare serviciu și acorda o mai mare importanță decât prin lansarea în acest cadru.
Cartea reunește o serie de portrete în proză ale unora dintre cele mai reprezentative personalități ale avocaturii românești. Stilul autorului este inconfundabil, personalitatea și elocința domniei sale răzbătând la fiecare pagină.
Este o carte care așteaptă de aproape 20 de ani să vadă lumina tiparului, dorința autorului fiind materializată printr-un efort susținut pe parcursul ultimelor două săptămâni.
Cuvintele mele sunt sărace pentru a face să răzbată până la dumneavoastră măcar o fărâmă din bucuria pe care o simți răsfoind-o. Mi-i iau, așadar, aliați în această întreprindere pe domnii Gheorghe Florea, Bedros Horasangian, Bujor Nedelcovici și Mircea Dan Bob, coordonatorul colecției CULTURA JURIDICÃ, în cadrul căreia a apărut această carte, care prin cuvintele domniilor lor, reproduse mai jos, întregesc și dau consistență demersului nostru.
Va doresc lectură plăcută!
Nicolae Cîrstea
Argument
Colecția „Cultura juridică” se îmbogățește cu un nou titlu. Lucrarea surprinde figuri celebre ale profesioniștilor dreptului despre care Petre Pandrea spunea: „Avocații sunt sarea și piperul libertății într-o țară”. Am reținut-o spre publicare deoarece avem convingerea că avocatul întrupează ideea de libertate într-o societate. El nu se reduce la un simplu alergător de la o instanță la alta, ci este în primul rând un intelectual atent la semnificația evenimentelor ce-l înconjoară.
Este un garant al păcii sociale, prin activitatea sa de luptător independent în slujba dreptății individuale.
Figurile evocate de Vasile Nistor se recomandă prin temeinica pregătire profesională, acompaniată de o solidă cultură juridică. Maeștrii ai barei, cei evocați s-au ilustrat și în diferite alte ipostaze: oameni politici (Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Ion Lahovary, Mihail Kogălniceanu, Constantin Nacu), literați (Eugen Herovanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Titu Maiorescu, George Papahagi, Radu Rosetti, Ionel Teodoreanu), oratori de excepție (Alexandru Djuvara, Mihail Korné), filosofi (Mihail Antoniade), doctrinari ai dreptului (Matei Cantacuzino, Mircea Manolescu, Hurmuz Aznavorian), educatori ai viitorilor juriști (Istrate Micescu, Constantin Dissescu, Vintilă Dongoroz, Toma Stelian, Alexandru Vălimărescu).
Autorul îl citează pe Iorga: „evocările nu învie morții, dar ele scot, din colțul lor de nemurire […], chipurile mari ale trecutului și le aduc în lumina făcliilor de pomenire înaintea atâtora care până atunci sau nu știau nimic despre acei oameni sau îi uitaseră”. Valoarea lucrării de față constă în talentul lui Vasile Nistor în a surprinde esența personalității celor evocați și de a le restitui figurile în mișcarea preocupărilor lor cotidiene. Portretele coboară astfel din rame și le putem percepe trăirile și pasiunile, le auzim pledoariile și le descoperim latura umană. Autorul depășește simpla evocare condescendentă și își încadrează personajele în contextul epocii lor, care nu le-a fost neapărat favorabilă.
Acestea sunt motivele pentru care „Mari avocați ai României”, prin grija dlui Bedros Horasangian și cu contribuția dlui Bujor Nedelcovici, vede azi lumina tiparului. Este o restituire a unei tradiții de probitate profesională ocultată de vremuri neprielnice politic și un important îndemn spre (re)articulare.
Mircea Dan Bob
Cuvânt înainte
Demersul editorial întreprins de Editura Universul Juridic prin publicarea unei lucrări ce își propune să evoce personalități ale profesiei de avocat în România este un semn al normalității.
Într-o lume în care mentalități dependente încă de concepte depășite refuză integrarea efectivă a avocatului în sistemul judiciar ca structură instituțională, starea socio-profesională a avocatului se află în continuă rezonanță cu vremurile sub care trăim. Evocarea personalităților incluse în lucrarea „Mari avocați ai României” de Dr. Vasile Nistor semnifică răspunsul unei edituri tot mai mult implicată în proiecte comune cu cele ale profesiei de avocat la întrebări esențiale privitoare la poziția avocatului în societatea românească.
Profesia de avocat se legitimează la scara istoriei prin faptele unor oameni care au rostuit și vor rostui în timp veritabile fundamente ale istoriei profesiei de avocat, încă nescrisă, veșnic actuală și benefică pentru mersul societății române.
Demersul editorial exprimă și mesajul generației actuale de profesioniști care preocupați de frământările zilnice ale activității desfășurate „la bara justiției”, ori ale sfatului potrivit la momentul potrivit, trebuie să înțeleagă mersul în timp al Corpului de avocați care prin autoritatea impusă de personalitățile sale, prin comunicarea de la suflet la suflet a transmis și va transmite tradițional devotamentul, abnegația, lupta pentru demnitate și pentru adevăr și dreptate ca veritabile repere ce emoționează inima și mintea tuturor avocaților români.
Sper ca baroul român — adesea refugiu al umanității și azil al moralei în timpuri de furtună socială — să continue opera de identificare a unor manuscrise ce aparțin confraților avocați care au ținut să evoce pentru viitor figurile proeminente ale profesiei, deziderat care a rostuit și rostuiește sentimentul de apartenență la Corpul profesional, adevărata legătură dintre cei care, uniți în idealul profesiei de avocat, năzuiesc totdeauna spre Binele comun.
Av. dr. Gheorghe Florea
Președintele Uniunii Naționale
a Barourilor din România
Destinul unui avocat — Vasile NISTOR
Încerc să încropesc din frânturi de amintiri, portretul unui om care ne-a fost foarte apropiat. Chiar dacă aparținem unor generații diferite, dragostea de cărți și lectură, în primul rând, dar și personalitatea puternică, amestec de politețe caldă și farmec veșnic zâmbăreț m-au fascinat și a făcut să fim apropiați. Cumva. Eram un tânăr debusolat în anii ’60 când soții Nistor îi vizitau pe părinții mei și deseori rămâneau la mese stropite cu vin bun — tata era expert — urmate de partide de canasta. Așa am intrat și eu în vorbă cu un avocat care avea un tip de discurs scânteietor, ironie fină și lecturi întinse. Nu știu dacă mai practică avocatura, era însurat a doua oară cu o colegă de breaslă din Câmpina și se retrăsese la Sinaia de unde coresponda cu foarte multă lume. Cunoștea fel de fel de oameni, dincolo de cei din vechea boierime — lumea bună de altădată, deja decăzută și deseori umilită, după ce pierduseră totul după venirea comuniștilor la putere și trecerea prin diverse dramatice experiențe carcerale. O lungă corespondență, întinsă pe câteva decenii, a întărit prietenia cu acest bărbat falnic — era înalt și avea mereu o ținută aristocratică — care îmi încuraja lecturile și aplecarea spre muzică și plastică. Nu știu exact detalii din tinerețea lui. Vasile Nistor s-a născut în 1914. Þin bine minte acest detaliu pentru că era cu un an mai mare decât tatăl meu, Ovanez Horasangian, născut în 1915, pe 31 ianuarie. Au fost colegi de liceu la Turnu Severin, unde tatăl viitorului avocat a fost Primar. Vasile Nistor provenea dintr-o familie înstărită de boieri olteni, la Cerneț. Lângă Severin există și o culă Nistor. A urmat studii juridice la București și a practicat avocatura. A fost căsătorit și are un băiat Petre Nistor, a cărui urmă i-am pierdut-o, undeva în Drumul Taberei.
Ca avocat a lucrat până după cel de-al Doilea Război Mondial, apoi a fost exclus din Barou, nu știu exact când, și a practicat diverse meserii. O căsătorie cu o altă femeie care l-a admirat și apoi susținut o viața întreagă l-a salvat. Când l-am cunoscut, prin anii ’60, citea enorm și mereu umbla pe te miri unde. Prin țară sau prin lume. La Galați — de unde, parcă, era doamna lui, Lizica (Elisabeta, cred) Nistor și prin Delta Dunării, prin nordul Bucovinei sau prin Maramureș. Avea prieteni peste tot. Nu puține au fost călătoriile peste hotare. Franța și Germania, Italia și Spania, a umblat prin multe țări, de unde trimitea cartoline poștale spumoase. Intrase în corespondență și cu Jacques Chirac, cu un avocat faimos care-l apărase pe Pétain, cu un academician francez, am uitat cu care dintre ei. Ca apoi în lungi epistole să relateze impresii de călătorie. Aici a venit un imbold din partea mea să-i sugerez să scrie o carte cu impresii de călătorie sau niște memorii. Cunoscuse foarte multă lume, văzuse destule. Nu cred că a fost pe front, nici pușcărie nu cred că a făcut, nu sunt sigur.
Din îndemnul meu de a scrie ceva au ieșit aceste portrete de mari avocați, care, iată, i-au supraviețuit. Avocatul Vasile Nistor a murit la Sinaia, după 1989, cred că între 1997 și 2000, când eram plecat la rândul meu din țară. Este înmormântat în cimitirul din Sinaia, undeva în afara orașului, pe drumul de București. Ce aș mai putea adăuga pentru a contura personalitatea unui om care mi-a marcat tinerețea? Cred că a fost liberal, ca și tatăl său. În câteva discuții/vizite la Sinaia, s-a arătat mefient față de subiectele politice, ceea ce m-a surprins, față de vehemența opțiunilor de Destinul unui avocat — Vasile Nistor dinainte de ’89 și tonul caustic cu care judeca oamenii și ce se petrecea înainte de 1989. Am fost bucuros când mi-a spus că a terminat cartea cu portrete și i-am publicat textul dedicat lui Hurmuz Aznavorian în anuarul ANI (numele vechii capitale a Armeniei medievale) o publicație editată de Uniunea Armenilor din România. După moartea lui, devotata lui soție a intrat în legătură cu un editor, dar lucrurile s-au împotmolit. Totul s-a amânat nepermis de mult. Cărțile au și ele destinul lor, ca și oamenii. A murit și doamna Nistor și abia acum, cu mult noroc — am recuperat un text cules de editura cu pricina — și entuziasmul celor de la Editura Universul Juridic și al dlui Cîrstea personal, nu doar portretele unor mari figuri ale baroului românesc reînvie, ci și figura acestui prieten. Personal și de familie. Regret că s-au pierdut atâtea detalii și amănunte legate de personalitatea acestui om, dar suntem bucuroși că măcar personalitatea unui distins avocat și bun prieten vede acum lumina tiparului. O carte admirabilă, după opinia mea, care salvează de la uitare și numele unui prieten drag, avocatul Vasile Nistor.
Să fie într-un ceas bun!
Bedros Horasangian
Amintiri cu Vasile Nistor
Pe avocatul Vasile Nistor, l-am cunoscut în 1959, după terminarea Facultății de Drept.
Eram avocat stagiar în „Baroul Ploiești”. Fiecare stagiar era repartizat pe lângă un avocat cu experiență — maestru — pentru a fi îndrumat și instruit în profesia de avocat. Am fost repartizat pe lângă avocatul Vasile Nistor care m-a cucerit imediat. Fusese Consultant la Tribunalul Suprem, avea experiența mai multor ani de avocatură; lecturi vaste în literatură și filosofie — îmi vorbea despre Bergson și Baudelaire — și îmi spunea să-i pregătesc „Notele” din dosarele pe care urma să le studieze în vederea susținerii pledoariilor. De la el am învățat „gândirea sintetică” necesară concluziilor scrise și punerea în pagină pentru o mai simplă lectură din partea judecătorilor. În acea perioadă l-am cunoscut și pe avocatul Mircea Ionescu-Quintus care fusese coleg cu tatăl meu în Partidul Liberal de la Ploiești.
Caut în bibliotecă romanul Grădina Icoanei (al doilea volum din trilogia Somnul vameșului) pentru a găsi pasajul în care am scris despre avocatul Vasile Nistor și soția.
În sfârșit, găsesc cartea. O deschid la întâmplare. Cad chiar pe paragraful în care… Nu pot să cred! Hazardul este uneori obiectiv, spunea un filosof. Ceea ce trebuia să se întâmple… s-a întâmplat… Consider un semn și îl iau în serios…
„Nu pot crede ochilor! Lizica! Uite cine a venit! Iată-l pe Iustin! strigă avocatul Nichifor. Intrați! Intrați! Te-am declarat dispărut de câțiva ani, dragă Iustine. Soția mea Lizica, nepoata Roxana și câinele Interpol. Fiți bineveniți! Încântat! Doamnele pe fotolii. Așaaa! Foarte bine! Înainte de a-mi povesti despre tine, să-ți spun eu ultimele noutăți. Lasă, Lizică, nu-l asasinez cu cărțile mele. N-ai grijă. Ea susține că nici n-apucă omul să respire și trosc cu cărțile pe masă. Asta și fac! Uite! Un volum despre „Viața iluștrilor avocați” — Istrate Micescu și ceilalți… Unde ai ascuns-o, Lizico? Aha! Da! Am găsit-o: „Unele aspecte în infracțiunea de omucidere” (…) Rămâneți cu noi la masă! Lizica! Mai pune patru tacâmuri. Avem cartofi copți la cuptor și cârnați ca la sărbători. Nu, dragă! Vinul ăsta e o porcărie! Să le dăm și prietenilor noștri vin de Pietroasele.”
Retrăiesc scena care s-a petrecut aidoma. Îi aud glasul, verva și îi simt bucuria de a mă vedea. Mâncam deseori cartofi copți la cuptor cu unt și sare. Știa că-mi plac… Rămân pe gânduri… Citesc mașinal câteva paragrafe din carte. N-am deschis-o de mult timp. Nu-mi place să-mi citesc cărțile, văd prea multe greșeli… „Ca peștii ce se vânează, ar fi zis Rovența, în mreaja rea, și ca păsările ce se prind în laț, așa se prind fiii oamenilor în vreme rea, când cade peste ei fără veste. Iar ei i-ar fi răspuns: „Curajul vrea să râdă de curaj…”
Bujor Nedelcovici
Nicolae Cîrstea este, alături de Laura Cîrstea, fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC – PRO UNIVERSITARIA – EDITURA NEVERLAND, acum și al ujmag.ro.
A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din București, în anul 2001.
Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost agent de distribuție al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.
În prezent este director general al acestor companii.