Manifestarea voluntară de voinţă a recurenţilor de renunţare la judecata căii de atac exercitate (NCPC, L. nr. 10/2001)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1645/2020

L. nr. 10/2001: art. 47 alin. (1); NCPC: art. 246

Prin sentința nr. 315 din 21 martie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamanților A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al municipiului București și C. S.A. I-a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 256,92 mp situat în București, str. x, cu vecinătățile și amplasamentul indicate în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert D.

Prin decizia nr. 117 din 15 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Consiliul General al municipiului București împotriva sentinței tribunalului. A admis apelul pârâtei C. S.A. împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată. A respins, ca neîntemeiată, cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta – pârâtă C. S.A.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții A. și B., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 30 aprilie 2002.

La 27 iunie 2003, judecata recursului a fost suspendată, la solicitarea recurenților, în raport de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsura suspendării fiind menținută prin încheierile din 16 decembrie 2005 și din 28 martie 2014. S-a constatat faptul că subzistă temeiurile suspendării, întrucât notificarea nr. x din 17 iulie 2001, în ceea ce privește imobilul în litigiu, înregistrată sub nr. x din 25 iulie 2001 la Primăria municipiului București nu a fost soluționată, iar reclamanții au formulat acțiune din perspectiva deciziei în interesul legii nr. XX/2007, ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului București.

La 15 septembrie 2020, prin Serviciul Registratură, a fost înregistrată cererea formulată de recurenții A. și B. de renunțare la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții arătând că nu mai au interes în cauză. Au învederat, în acest sens, că litigiul cu intimata – pârâtă nu mai are obiect, pretențiile fiind stinse printr-o tranzacție între părți, realizată în fața Curții de Apel București în dosarul nr. x/2014. Au anexat la cererea de renunțare decizia nr. 531A din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014 prin care s-a luat act și s-a consfințit tranzacția încheiată între părți la 17 martie 2020, autentificată sub nr. 813.

Renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face atât în primă instanță, cât și în căile de atac, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, cum este cazul în speță.

Din reglementarea instituției renunțării la judecată reiese deci că aceasta este un act de dispoziție al părții, de care instanța trebuie să țină cont.

Prin urmare, în calea extraordinară de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voință a recurenților de renunțare la judecata căii de atac exercitate.

Ca atare, în speță, față de poziția procesuală a recurenților, urmează a se ține cont de faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște sau stabili aceste drepturi.

În aprecierea asupra condițiilor formale ale renunțării la judecata recursului, Înalta Curte a avut în vedere și că din înscrisurile depuse la dosar de recurenți, ca și din cele obținute prin propriile diligențe a rezultat că într-adevăr aceștia și-au realizat dreptul la despăgubire în legătură cu terenul revendicat în prezenta cauză de la cei stabiliți ca fiind succesori în drepturi față de pârâta S.C. C. S.R.L., prin actul de dispoziție – tranzacția autentificată sub nr. x din 17 martie 2020 – ce a constituit dispozitivul deciziei civile nr. 531A din 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014.

Respectând astfel principiul disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte constată că în cauză recurenții au renunțat la judecata căii extraordinare de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., sens în care va lua act de această renunțare.

Sursa informației: www.scj.ro.