Mandatul european de extrădare. Refuz al extrădării (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 788/2016

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 86 alin. (1) și (2), art. 96 alin. (2), art. 98 alin. (1) lit. a)-c); NCPP: art. 275 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, prin mandatul european de arestare se solicită, de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executrii unei pedepse sau unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciprocer, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002”.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis de Procurorul Republicii de la Tribunalul de Mare Instanță din Lille, în Dosarul nr. x este conform dispozițiilor legale anterior enunțate, iar persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identintatea sa.

Față de prevederile art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sunt incidente motivele de refuz obligatoriu la predare următoarele situații:

„a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română;

d) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege;

e) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent”.

De asemenea, se mai reține că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de liberatate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent, autoritatea judiciară română poate refuza executarea acestuia.

Din verificarea mandatului emis de autoritățile franceze rezultă că acesta întrunește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile de care este suspectată persoana solicitată sunt sancționate de legea statului emitent cu închisoarea de până la 25 de ani.

În ceea ce privește motivele de refuz al extrădării, Înalta Curte constată faptul că niciunul dintre motivele invocate de persoana solicitiată nu este incident în cauză, lipsa probelor care să susțină acuzarea neputând constitui o împrejurare care să poată fi analizată în raport cu vreunul din cazurile de refuz al extrădării.

Se mai constată că la alegerea măsurii preventive, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la situația de fapt reținută și la numărul mare de persoane implicate.

Față de aceste considerente, urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 86/F din 19 mai 2016, a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.