Mandatul european de arestare. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, L. nr. 302/2004)

23 mai 2019
Vizualizari: 881
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1104/2017

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 85, art. 86, art. 88, art. 96, art. 98; NCPP: art. 275 alin. (2) și (3), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2.002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege.

Analizând actele și lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare italiene au menționat că solicitarea adresată autorităților judiciare române se bazează pe mandatul european de arestare emis la data de 30 septembrie 2017 de către autoritățile judiciare din Italia – Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR – x/17 RGGIP, rectificat la data de 04 noiembrie 2017 față de cetățeanul român A.

Totodată, se constată că nu a fost identificată vreuna din situațiile prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată care să constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz de executare, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (infracțiunea prev. de art. 110, 61 nr. 5 și 7, 624, 625 nr. 2 și 5 C. pen. italian, respectiv furt calificat, întrucât a fost săvârșit prin violență asupra bunurilor, de trei sau mai multe persoane, profitând de circumstanțele de timp (în timpul nopții), în așa fel încât să împiedice apărarea publică sau privată, producând părții vătămate un prejudiciu patrimonial de importanță ridicată, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, conform art. 110, 624 bis C. pen. italian este închisoarea de la 6 luni la 3 ani și amendă între 154 și 516 euro; dacă sunt în concurs una sau mai multe circumstanțe prev. de art. 625 C. pen. italian sau dacă una dintre aceste circumstanțe este în concurs cu una dintre cele prevăzute de art. 61 C. pen. italian, pedeapsa este închisoarea de 3 la 10 ani și amendă între 206 și 1.549 euro, Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința menținerii arestării preventive și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene este întemeiată.

Totodată, se constată că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate au echivalent în C. pen. român.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

Referitor la susținerile persoanei solicitate conform cărora este nevinovat, întrucât la momentul săvârșirii presupuselor fapte nu se afla pe teritoriul Italiei, Înalta Curte reamintește că obiectul judecății îl reprezintă verificarea condițiilor de formă ale mandatului, soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și motivele de refuz ale predării, susținerile acestuia pe fondul acuzațíilor urmând a fi lămurite de autoritățile judiciare din Italia.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În ceea ce privește susținerea persoanei solicitate, referitoare la faptul că este nevinovat, necunoscut cu antecedente penale și are copii în întreținere sunt aspecte ce privesc fondul executării mandatului european, care vor fi avute în vedere la soluționarea acestei cereri.

De asemenea, nu s-a depășit durata rezonabilă a măsurii arestării provizorii având în vedere că a fost dispusă la data de 31 octombrie 2017, în raport de dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora durata totală a arestării provizorii este de maxim 180 de zile.

În contextul particular al cauzei, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că nu se justifică aplicarea unei alte măsuri preventive prevăzute de C. proc. pen., mai ușoară, respectiv arestul la domiciliu, argumentele expuse de apărare și datele personale ale contestatorului neputând fi circumscrise unor motive temeinice care să conducă la adoptarea unei astfel de soluții, subzistând temeiurile care au justificat privarea de libertate a persoanei solicitate, neintervenind temeiuri noi care să determine o asemenea măsură, măsura arestării provizorii fiind singura aptă să asigure buna desfășurare a procedurii judiciare.

În raport de acestea, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

Opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării preventive, iar nu a unei alte măsuri a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 241 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Mandatul european de arestare. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, L. nr. 302/2004) was last modified: mai 22nd, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.