Mandatul european de arestare. Autoritatea judiciară emitentă (L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 347/2019

L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1)

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Prin Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 27 mai 2019 (Marea Cameră) s-a statuat că noțiunea de ,„autoritate judiciară emitentă”, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că vizează procurorul general al unui stat membru care, deși din punct de vedere structural este independent de puterea judecătorească, este competent să efectueze urmărirea penală și care are, în acest stat membru, un statut care îi conferă o garanție de independență în raport cu puterea executivă în cadrul emiterii mandatului european de arestare și nu vizează parchetele dintr-un stat membru care sunt expuse riscului de a fi supuse, direct sau indirect, unor instrucțiuni individuale din partea puterii executive, cum este un ministru al justiției, în cadrul adoptării unei decizii referitoare la emiterea unui mandat european de arestare.

În analiza aspectului dacă procurorul poate fi considerat „autoritate judiciară emitentă” în sensul articolului 6 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, Curtea a avut în vedere următoarele elemente: participarea la administrarea justiției penale (competența de a efectua urmărirea penală față de o persoană bănuită că a săvârșit o infracțiune cu scopul de a o aduce în fața unei instanțe; și/sau are un rol esențial în desfășurarea procedurii penale; și/sau are competența de a dispune trimiterea în judecată); obiectivitatea (statutul național al procurorului consfințește obiectivitatea în realizarea instrucției penale, impunându-i-se să țină seama de toate elementele incriminatoare și dezincriminatoare); independența (poziția legală a procurorului în ordinea juridică a statului membru emitent îi conferă garanții de independență față de executiv în ceea ce privește emiterea unui mandat european de arestare; procurorul nu este expus, în cadrul adoptării unei decizii de emitere a unui astfel de mandat de arestare, niciunui risc de a fi supus în special unei instrucțiuni individuale din partea puterii executive); calea de atac (decizia procurorului de emitere a mandatului european de arestare trebuie să poată fi supusă în respectivul stat membru unei căi de atac jurisdicționale care îndeplinește pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective).

Analizând în concret cauza, prin prisma mențiunilor și adreselor exprese regăsite pe Eurojust, vizând natura autorităților judiciare emitente ale mandatelor europene de arestare potrivit legislațiilor statelor membre ale Uniunii Europene, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în Austria procurorul este cel care emite mandatul european de arestare, dar doar în ipoteza în care emiterea acestuia a fost autorizată de instanță, aceasta fiind cea care decide emiterea sau nu a unui astfel de mandat.

De asemenea, prin răspunsul înaintat de autoritățile din Austria se arată că, având în vedere că instanța este cea care decide emiterea mandatului european de arestare, acest stat membru nu este afectat de Hotărârea din 27 mai 2019 a Curții de Justiție a Uniunii Europene și că până în prezent nu s-a prevăzut în cuprinsul certificatelor înaintate împrejurarea că mandatul european de arestare a fost emis de procuror, dar autorizat de instanță. Totodată, au menționat că la data de 6 iunie 2019, Ministrul de Justiție din Austria a emis un decret prin care solicită autorităților judiciare să completeze certificatele emise printr-o anexă conținând autorizarea instanței.

În acest context argumentativ, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că mandatul european de arestare emis de către Procuratura St. Polten din Austria la data de 22 august 2017, având referința dosarului nr. 5 St 128/15x, îndeplinește cerința de legalitate prevăzută în articolul 6 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002, referitoare la autoritatea judiciară competentă să emită un mandat european de arestare, astfel cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 27 mai 2019.

Referitor la solicitarea procurorului de a se dispune executarea mandatului european de arestare emis pe numele intimatului persoană solicitată direct de Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația în care va aprecia că este îndeplinită cerința de legalitate prevăzută în articolul 6 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002, referitoare la autoritatea judiciară competentă să emită un mandat european de arestare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu poate fi primită o astfel de solicitare, întrucât este necesar ca judecata să parcurgă toate etapele procesuale, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicție, prin soluționarea cauzei direct de instanța de control judiciar; o astfel de soluție ar determina eliminarea unui grad de jurisdicție în defavoarea intereselor procesuale ale persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de procuror împotriva sentinței nr. 52/PI din 29 mai 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori.

A desființat sentința penală contestată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Oradea.

Sursa informației: www.scj.ro.