Mandat de administrator. Înregistrare în Registrul Comerțului (Legea nr. 161/2003; NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 2081/2016

Legea nr. 161/2003: art. 87 alin. (1) lit. d); Legea nr. 26/1990: art. 21-22; Legea societăților nr. 31/1990: art. 131 pct. 4; NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1)

În cauză, prin raportul de evaluare contestat, Agenția Națională de Integritate a concluzionat că, în perioada 17 iunie 2008 – iunie 2012, A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan atât funcția de primar al comunei B., județul Timiș, cât și funcția de administrator al SC C. SRL, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, text de lege conform căruia „Art. 87 – (1) Funcția de primar (…) este incompatibilă cu: (…) d) funcția de (…) administrator (…) la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (…)”.

Prima instanță a dispus anularea raportului de evaluare, reținând, în esență, că potrivit mențiunilor din adresa din 31 martie 2011 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului și avută în vedere de pârâtă la întocmirea raportului de evaluare contestat, reclamantul A. a avut calitatea de administrator la SC C. SRL, în perioada 2 martie 2000-2 martie 2004, ca urmare a expirării mandatului de 4 ani pentru care a fost numit în funcția respectivă, conform actului adițional la statutul societății autentificat din 22 decembrie 1999 la B.N.P. D. În raport cu aceste constatări, curtea de apel a reținut că, la data de 17 iunie 2008, când a fost validat mandatul de primar al reclamantului, acesta nu mai avea calitatea de administrator, astfel că nu se poate reține incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deoarece A. nu a deținut simultan funcția de primar și funcția de administrator la o societate comercială în perioada evaluată 17 iunie 2008-iunie 2012.

Se constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă argumentează prezumția că lipsa mențiunilor referitoare la numirea unui nou administrator al societății, ca urmare a expirării la data de 2 martie 2004 a mandatului anterior, conform mențiunilor din Registrul Comerțului, atestă faptul că reclamantul ar fi deținut funcția respectivă și ulterior acestei date, inclusiv în perioada evaluată – 17 iunie 2008-iunie 2012 – în care A. a deținut funcția de primar.

Dispozițiile pe baza cărora recurenta-pârâtă își întemeiază prezumția sunt următoarele:

– art. 21-22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

„Art. 21 – În registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la:

a) donația, vânzarea, locațiunea sau garanția reală mobiliară constituită asupra fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț;

b) numele și prenumele, cetățenia, codul numeric personal, pentru cetățenii români, seria și numărul pașaportului, pentru cetățenii străini, data și locul nașterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursală, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala, semnătura împuternicitului/reprezentantului fiscal va fi dată în forma prevăzută la art. 18 alin. (2) și (3);

c) brevetele de invenții, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu, denumirile de origine, indicațiile de proveniență, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societatea reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, regia autonomă, organizația cooperatistă sau comerciantul persoană fizică sau asociație familială are un drept;

d) convenția matrimonială, încheiată înaintea sau în timpul căsătoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotărârea judecătorească privind modificarea judiciară a regimului matrimonial, acțiunea sau hotărârea în constatarea ori declararea nulității căsătoriei, acțiunea sau hotărârea de constatare ori declarare a nulității convenției matrimoniale, precum și acțiunea sau hotărârea de divorț pronunțate în cursul exercitării activității economice;

e) hotărârea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum și hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;

f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare;

g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;

h) orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.

Art. 22

(1) Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.

(2) Înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.

(3) Mențiunile se înregistrează din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii definitive referitoare la faptele și actele prevăzute la art. 21 lit. e), f) și g), cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(4) Faptul că mențiunile pot fi înregistrate și la cererea altor persoane sau din oficiu nu scutește pe comerciant de obligația de a cere efectuarea lor”.

– art. 131 pct. 4 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

„Art. 131

(1) Un proces-verbal, semnat de președinte și secretar, va constata îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acționarilor, declarațiile făcute de ei în ședință.

(2) La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum și listele de prezență a acționarilor.

(3) Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.

(4) Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a”.

Conform dispozițiilor Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actele și faptele care formează obiectul înregistrării în registrul comerțului sunt opozabile terților de la data efectuării mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.

În cauză, în sensul celor expuse anterior, mențiunile din registrul comerțului care atestă faptul că mandatul de administrator al societății deținut de reclamant a expirat la data de 2 martie 2004, iar recurenta-pârâtă tinde să combată veridicitatea acestor mențiuni prin prezumția întemeiată pe argumentul că, pe de o parte, pentru modificarea datelor referitoare la administrator, era obligatorie depunerea declarației pe propria răspundere a noului administrator, a specimenului de semnătură, a actului de identitate, precum și a cazierului fiscal, iar, pe de altă parte, că, la data întocmirii raportului de evaluare, documentația provenită de la O.N.R.C. nu menționează un administrator al societății, altul decât persoana evaluată.

Înalta Curte reține că realitatea datelor înscrise în registrul comerțului cu privire la data expirării mandatului de administrator al reclamantului, date care sunt opozabile terților în virtutea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi combătută pe baza simplei supoziții că mandatul de administrator a fost prelungit în mod tacit, atâta timp cât o asemenea supoziție nu se întemeiază pe o dispoziție expresă a legii și nu rezultă din acte care emană de la societate, iar în registrul comerțului nu a fost efectuată nicio mențiune în sensul susținerilor recurentei.

Cu alte cuvinte, prezumției de legalitate și veridicitate a mențiunilor în discuție din registrul comerțului nu îi poate fi opusă supoziția simplă, nesusținută de probe, a recurentei-pârâte în sensul că prelungirea mandatului este justificată de neefectuarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la administratorul societății după expirarea mandatului fostului administrator.

Totodată, susținerile recurentei-pârâte în sensul că A. a figurat în registrul comerțului, în perioada evaluată, ca administrator al societății nu pot fi primite, întrucât acestea sunt extrase din contextul celorlalte mențiuni din registrul comerțului, care atestă fără echivoc faptul că mandatul de administrator este limitat la perioada cuprinsă între data numirii (02 martie 2000) și data expirării mandatului (2 martie 2004), mențiuni care sunt reale și produc efecte juridice până la momentul efectuării în registrul comerțului, în conformitate cu dispozițiile legale, a modificărilor corespunzătoare cu privire la funcția de administrator al societății, modificări care sunt publice și opozabile terților de la momentul efectuării mențiunilor în registrul comerțului.

În contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse, care conferă consistență concluziei că, în perioada în care a deținut funcția de primar, reclamantul nu a deținut simultan și funcția de administrator la SC C. SRL, Înalta Curte apreciază, în deplin acord cu judecătorul fondului, că nu se poate reține existența situației de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță, realizând o justă apreciere a probatoriului administrat și o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor incidente cauzei, în mod temeinic și legal a dispus anularea Raportului de evaluare, iar criticile recurentei-pârâte nu demonstrează temeinicia motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru a fi apte să prefigureze, în recurs, o soluție de reformare a hotărârii pronunțate de curtea de apel.

3. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate.