MAI. Proiect: Ordin pentru completarea art. 28 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în MAI
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Potrivit site-ului oficial (www.mai.gov.ro), Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Proiectul Ordinului Ministrului Afacerilor Interne pentru completarea art. 28 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne.
Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 20 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului (7 ianuarie 2021), pe adresa de e-mail: [email protected].
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale proiectului:
Art. I – La articolul 28 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 16 martie 2015, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2), se introduce un nou alineat, alin. (2¹), cu următorul cuprins: „(2¹) În situația în care administrațiile centrelor de reținere și arestare preventivă nu au prevăzută/încadrată funcția de psiholog de unitate sau acesta se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, asistența psihologică a persoanelor prevăzute la art. 25 lit. f) se realizează de către psihologii desemnați prin dispoziția șefului eșalonului superior, cu avizul Centrului”.
Pentru mai multe detalii cu privire la proiect și referatul de aprobare, vă rugăm să accesați sursa informației.