MAI. Proiect: O.U.G. privind reglementarea unor măsuri în domeniul stării civile, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

25 feb. 2021
Vizualizari: 217

Potrivit site-ului oficial (www.mai.gov.ro), Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind reglementarea unor măsuri în domeniul stării civile, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului (24 februarie 2021), pe adresa de e-mail: dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Redăm, în continuare, textul integral al proiectului:

Art. 1Pe durata stării de alertă instituite potrivit legii, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, instituțiile și autoritățile publice care, în exercitarea competențelor prevăzute de legislația specifică, solicită prezentarea certificatelor de stare civilă, în original și/sau fotocopii, sunt obligate să accepte extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă transmise în format electronic de către serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau de oficiul de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale unde nu funcționează serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor.

Art. 2(1) Pe durata stării de alertă instituite potrivit legii, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, documentele primare care stau la baza înregistrării actelor de naștere și de deces se transmit de emitenți la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/oficiul de stare civilă competent, prin fax sau prin intermediul mijloacelor electronice administrate de autorități ale statului român.
(2) În termen de cel mult 90 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), instituțiile, autoritățile publice și persoanele fizice sunt obligate să efectueze demersuri pentru depunerea documentelor primare care stau la baza înregistrării actelor de naștere și de deces prevăzute de lege, în original, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/oficiul de stare civilă care a înregistrat actul de stare civilă.

Art. 3Pe durata stării de alertă instituite potrivit legii, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, termenul de declarare a decesului este de 3 zile calendaristice de la încetarea din viață a persoanei, iar în situația decesului intervenit din cauze violente, termenul de 3 zile pentru declararea decesului se calculează de la data eliberării certificatului medical constatator al decesului.

Art. 4(1) În situația în care activitatea structurii de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale unde nu funcționează astfel de servicii, competentă să înregistreze decesul, este suspendată ca urmare a instituirii măsurii de izolare/carantinare, înhumarea/incinerarea cadavrului se poate face în baza Adeverinței privind constatarea producerii decesului, eliberată electronic de către Serviciul public comunitar județean de evidență a persoanelor pe raza căruia s-a produs decesul, respectiv Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a municipiului București.
(2) Adeverința se eliberează în format electronic, în baza certificatului medical constatator al decesului și a actului de identitate al defunctului, după caz, transmise de medicul care a constatat decesul/persoana desemnată la nivelul spitalului/unității medicale/serviciului de medicină legală/medicul de familie, prin intermediul mijloacelor electronice administrate de instituțiile implicate.
(3) Serviciul public comunitar județean de evidență a persoanelor pe raza căruia s-a produs decesul, respectiv Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a municipiului București va urmări înregistrarea decesului, după ridicarea măsurii de izolare/carantinare instituită asupra structurii de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale unde nu funcționează astfel de servicii
.

 

Pentru mai multe detalii cu privire la proiect și nota de fundamentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Afacerilor Interne. Evaluarea activității desfășurate de Poliția Română în anul 2020

MAI. Proiect: O.U.G. privind reglementarea unor măsuri în domeniul stării civile, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 was last modified: februarie 25th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.