MAI. Platforma informatică de cetăţenie
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat o nouă platformă online – Platforma informatică de cetățenie.
Platforma va fi operațională, în primă instanță, la nivelul structurilor de pașapoarte, stare civilă și evidență a persoanelor, respectiv al Poliției de Frontieră.
Ulterior, după dezvoltarea infrastructurii tehnice necesare, va putea fi extinsă și în relația directă cu cetățenii.
Platforma informatică de cetățenie a fost proiectată și dezvoltată de specialiștii Direcției Generale de Pașapoarte și ai Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației, fiind prima soluție digitală care integrează date și documente emise de autoritățile competente în materie de cetățenie, respectiv Direcția Generală de Pașapoarte, Autoritatea Națională pentru Cetățenie, precum și misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Românei în străinătate.
Astfel, autoritățile române vor avea la îndemână un instrument complementar pe care îl vor putea valorifica în scopul stabilirii identității și statutului juridic al persoanei, care să reducă riscurile de securitate și să prevină, în același timp, apariția unor vulnerabilități.
Datele integrate în această platformă redau istoricul procedurilor urmate de o persoană cu privire la cetățenia română, aspect extrem de important atât în activitatea instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, serviciile publice comunitare de pașapoarte, structurile de stare civilă și evidență a persoanelor), cât și din afara ministerului (de exemplu notari publici, executori judecătorești).
Totodată, se va reduce timpul de soluționare a cererilor cetățenilor de eliberare a actelor de stare civilă, a documentelor de identitate si de călătorie, precum și timpul petrecut de cetățeni la punctele de trecere a frontierei, cu ocazia controalelor efectuate de polițiștii de frontieră.
Valorificarea datelor prin intermediul acestei platforme reprezintă un alt pas spre debirocratizarea și digitalizarea serviciilor prestate în interesul cetățenilor și simplifică considerabil fluxul interinstituțional de informații în materie de cetățenie.
Vezi și MAI. Reuniune a delegațiilor Ministerelor de Interne din România și Republica Bulgaria