MAI. O.M.A.I. privind măsurile organizatorice și cerințele tehnice pentru utilizarea platformei informatice destinate primirii și verificării sesizării formulate de un participant la trafic cu privire la efectuarea unor manevre agresive, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus dezbaterii publice Proiectul de O.M.A.I. privind măsurile organizatorice și cerințele tehnice pentru utilizarea platformei informatice destinate primirii și verificării sesizării formulate de un participant la trafic cu privire la efectuarea unor manevre agresive, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul.
Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 de zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului, pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.
Redăm, în continuare, conținutul Proiectului:
Art. 1 – Obiect
(1) Prezentul ordin stabilește măsurile organizatorice și cerințele tehnice pentru utilizarea platformei informatice destinate sesizărilor care fac obiectul art. 1093 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât participantul la trafic să cunoască și să respecte procedura de înregistrare și validare a unei sesizări.
(2) Sesizările prevăzute la alin. (1) sunt considerate cereri speciale și nu fac obiectul Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 33/2020 privind activitățile de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor în Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 1 alin. (2) din acest act normativ.
Art. 2 – Termeni și expresii
În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) manevre agresive – oricare dintre manevrele prevăzute la art. 541 alin. (2) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) sesizare – informare oficială formulată de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a unei manevre agresive și a surprins-o într-o înregistrare audio-video sau video, după caz;
c) e-SAR – aplicația informatică denumită „Sesizări abateri rutiere”, parte integrantă a platformei „Hub de servicii la nivelul M.A.I.”, denumită în continuare HUB;
d) poliție rutieră – orice structură de poliție rutieră din cadrul unui inspectorat județean de poliție, Brigada Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau Brigada Autostrăzi din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române;
e) participant la trafic – persoana fizică prevăzută la art. 6 pct. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3 – Modalitatea de sesizare și verificarea acesteia
(1) Comunicarea sesizării se realizează exclusiv prin accesarea e-SAR, completând câmpurile obligatorii afișate în această aplicație informatică.
(2) e-SAR este disponibilă persoanelor autentificate în platforma HUB, care au parcurs cu succes procedurile de validare a contului de utilizator prevăzute de art. 5 – 7 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, și al ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 150/21.085/2023 privind procedura de eliberare în forma electronică a certificatelor de cazier judiciar.
(3) Verificarea sesizării înregistrate în e-SAR se efectuează de poliția rutieră în conformitate cu prevederile art. 1093 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4 – Măsuri organizatorice și administrative
(1) e-SAR este administrată din punct de vedere tehnic de către Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare administrator tehnic.
(2) Mențiunile privind verificarea sesizării înregistrate în e-SAR se introduc sau se modifică de către poliția rutieră.
(3) Introducerea sau modificarea mențiunilor în e-SAR, precum și organizarea activității de verificare a sesizării se realizează de polițiști rutieri desemnați în acest scop prin act administrativ emis de către conducătorul unității din care aceștia fac parte.
(4) Actualizarea funcționalităților e-SAR se realizează de către administratorul tehnic, la solicitarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
(5) Categoriile de utilizatori e-SAR din cadrul Poliției Române sunt următoarele:
a) polițiștii rutieri din cadrul Direcției Rutiere;
b) polițiștii rutieri din cadrul poliției rutiere desemnați responsabili de organizarea activității de verificare a sesizării;
c) polițiștii rutieri din cadrul poliției rutiere desemnați să desfășoare activități de verificare a sesizării.
Art. 5 – Accesarea și utilizarea e-SAR de către participanții la trafic
(1) În vederea comunicării sesizării, participantul la trafic, denumit în continuare utilizator, se autentifică în HUB, cu ajutorul contului de utilizator și al parolei asociate, după care accesează e-SAR.
(2) Ulterior, utilizatorul accesează formularul privind sesizarea, pre-completat cu datele cu caracter personal prevăzute la art. 1093 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, completează informațiile cu privire la posibila faptă contravențională și încarcă înregistrarea audio-video sau video.
(3) Sesizarea se transmite numai după ce utilizatorul își exprimă acordul cu privire la termenii și condițiile prezentate în formular, confirmând că:
a) a perceput în mod nemijlocit manevrele agresive în calitate de participant la trafic;
b) își exprimă consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
(4) Prin transmiterea sesizării, utilizatorul își asumă în mod expres autenticitatea și veridicitatea informațiilor furnizate, inclusiv cu privire la înregistrarea audio-video sau video, această acțiune având aceeași valoare juridică ca semnarea olografă a sesizării.
(5) Înregistrarea audio-video sau video prevăzută la alin. (2) poate fi vizualizată și descărcată de către utilizator într-un interval de maximum o oră de la momentul transmiterii sesizării.
(6) Ulterior transmiterii, sesizarea nu poate fi anulată sau actualizată de către utilizator.
(7) Stadiul, modalitatea soluționării, precum și motivele de clasare a sesizării, după caz, pot fi vizualizate de către utilizator în cadrul e-SAR.
(8) Orice altă cerere privind stadiul, modalitatea soluționării și motivele de clasare a sesizării nu se ia în considerare și se clasează, fără vreo altă formalitate.
Art. 6 – Cerințe tehnice pentru înregistrarea sesizării în e-SAR
(1) Sesizarea trebuie să conțină un format valid de număr de înmatriculare/înregistrare.
(2) Dimensiunea maximă a înregistrării audio-video sau video, precum și formatul digital al acesteia se stabilesc de către administratorul tehnic, de comun acord cu Direcția Rutieră, în funcție de capabilitățile tehnice ale platformei, și se aduc la cunoștința utilizatorului prin intermediul platformei.
Art. 7 – Disponibilitatea și securitatea e-SAR
(1) Monitorizarea disponibilității e-SAR este asigurată de către administratorul tehnic 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
(2) În cazul unor disfuncționalități de natură tehnică, care nu permit utilizarea e-SAR, unitățile Poliției Române înștiințează administratorul tehnic despre problemele identificate.
(3) Pentru asigurarea securității cibernetice a e-SAR, structurile Ministerului Afacerilor Interne implementează măsuri de securitate conform normelor de la nivelul ministerului, sub coordonarea Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
(4) Incidentele de securitate cibernetică identificate la nivelul e-SAR sunt raportate cu celeritate Centrului de răspuns al Ministerului Afacerilor Interne la incidente de securitate IT instituit în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă.
Art. 8 – Prelucrarea datelor cu caracter personal
(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează exclusiv pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1093 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și asigurarea calității serviciului public prestat.
(2) Înregistrările audio-video sau video se păstrează și se distrug conform art. 1093 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Datele cu caracter personal asociate sesizării se anonimizează la momentul distrugerii înregistrărilor.
Art. 9 – Publicitatea ordinului
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pentru consultarea Proiectului și a Referatului de aprobare, vă rugăm consultați sursa informației.
Vezi și MAI. Eveniment pentru marcarea includerii României în Programul Visa Waiver