MAI. Cartea Electronică de Identitate, disponibilă și în București
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță posibilitatea eliberării unei cărți electronice de identitate și în Municipiul București, începând cu data de 24 aprilie 2025.
Astfel, cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în municipiul București vor putea solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, programul în funcție de fiecare sector putând fi consultat accesând sursa informației.
Programările se vor realiza exclusiv online, prin accesarea portalului HUB Servicii MAI https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/.
Estimarea este că primele cărți de identitate electronice vor intra în posesia cetățenilor care au domiciliul în municipiul București începând cu 12 mai 2025.
Opțiunea pentru a solicita o Carte Electronică de Identitate poate fi exprimată oricând de către titular, indiferent de termenul de valabilitate al actualului act de identitate.
Până la finalizarea extinderii emiterii la nivel național a Cărții Electronice de Identitate, termenul de soluționare a cererii și eliberarea C.E.I va avea în medie un interval de 10 zile, urmând ca după operaționalizarea C.E.I. la nivelul întregii țări, perioada de așteptare pentru eliberarea documentului electronic de identitate să fie diminuată.
Prima Carte Electronică de Identitate se eliberează gratuit pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ulterior, pentru solicitarea eliberării altei Cărți Electronice de Identitate, cetățeanul va achita o taxă în valoare de 67 de lei.
De asemenea, pentru eliberarea Cărții de Identitate Simple (CIS) solicitantul va achita o taxă în valoare 38 de lei.
În următoarele două luni, CEI va fi disponibilă la nivel național, prin serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor;
Din luna iunie 2025, vor putea obține Cartea Electronică de Identitate și copiii sub 14 ani. În cazul acestora, CEI va fi utilizat ca document de călătorie, precum și pentru stabilirea identității în cadrul unor proceduri administrative (o soluție mai eficientă decât utilizarea certificatului de naștere).
Începând cu 20 mai 2025, se vor elibera și Cărți de Identitate Simple (CIS), care nu conțin suport electronic de stocare.
Vezi și MAI. Platforma informatică de cetățenie