182 views
Deschidem săptămâna şi Revista din această seară cu alegerile din Franţa, acolo unde Emmanuel Macron și Marine Le Pen sunt anunţaţi ca fiind deja intraţi în turul 2.
„Primii favoriți ai alegerilor prezidențiale din Franța, Emmanuel Macron și Marine Le Pen, și-au confirmat statutul duminică, în primul tur de scrutin, și au intrat în faza finală a luptei, care se va disputa peste două săptămâni, pe 24 aprilie, scrie Le Monde. După numărarea a 96% din voturi, Macron era creditat cu 27,4%, iar Le Pen cu 24%, o diferență mai mică decât cea estimată de institutele de sondare a opiniei. De ei s-a apropiat doar stângistul radical Jean-Luc Mélenchon (21,6%), în vreme ce candidații socialiștilor și conservatorilor, cele două partide care odinioară dominau scena politică franceză, au înregistrat scoruri foarte slabe. Rezultatele parțiale ale primului tur al prezidențialelor franceze arătau duminică seară că Emmanuel Macron și Marine Le Pen s-au calificat în runda finală care va avea loc pe 24 aprilie”, relatează Libertatea.
Rezultatul turului 2 depinde atât de participarea la vot a francezilor, dar şi de voturile lui Melenchon.
„Aliații lui Melenchon au avertizat că deputatul nu intenționează să cheme clar la un vot pentru Emmanuel Macron în turul II. Așa a și făcut, în discursul de duminică seară. Și totuși, între «două rele», el și-a îndemnat totuși alegătorii să nu facă «greșeli ireparabile». «Nu trebuie să-i dăm niciun vot doamnei Le Pen», a repetat el de trei ori”, mai arată Libertatea.
Tabloul alegerilor din Franţa este completat de Cotidianul.
„Politicianul de extremă-dreapta Eric Zemmour este creditat cu 7,2% din voturi. Valerie Pecresse, membră a formaţiunii Republicanii (centru-dreapta) şi preşedintele Consiliului regiunii Ile-de-France, ar fi obţinut 5% din voturi. Absenteismul la vot a fost puternic, între 26,2% şi 29,1%, ilustrând neîncrederea tot mai mare a francezilor în clasa politică. În 2017, rata absenteismului a fost de 22,2%”, relatează Cotidianul.
Şi tot Cotidianul consemnează declaraţia lui Macron după primul tur.
„Nimic nu este jucat!”, a spus duminică după încheierea primului tur Emmanuel Macron, scrie Cotidianul.
Se teme Macron de ascensiunea contracandidatei sale Marine Le Pen?
„Dezbaterea din perioada următoare este decisivă pentru ţara noastră şi pentru Europa. Eu vreau o Franţă care luptă împotriva separatismului islamist, dar nu o Franţă care îi împiedică pe musulmani şi pe evrei să mănânce conform religiei lor. Vreau o Franţă care este parte a unei Europe puternice, nu o Franţă care are ca aliaţi doar populişti şi xenofobi”, a afirmat Macron în faţa partizanilor săi, salutând „claritatea cu privire la extrema dreaptă”, a mai multor candidaţi eliminaţi care au lansat un apel la votul în favoarea lui, mai arată Cotidianul.
Alegeri au avut loc şi la Bucureşti în PNL, acolo unde premierul a fost ales şi preşedinte al partidului.
„Premierul Nicolae Ciucă a fost ales, duminică, preşedinte al PNL, cu 1.060 de voturi «pentru»”, scrie News.ro, care consemnează şi declaraţiile premierului ce au urmat anunţării rezultatului votului.
„Nu este deloc un privilegiu să ocupi această funcţie. Este o onoare şi o mare responsabilitate pentru ceea ce ne-am asumat să facem”, a declarat Ciucă, la ieşirea din sala în care a avut loc Congresul. (…) Vreau să precizez că mă bazez foarte mult pe coeziunea PNL (…) Cel mai mult mă bazez pe oamenii PNL care vor fi alături de noi pentru a putea să ne îndeplinim obiectivele asumate. Principalul este de a reda unitatea partidului, de a asigura stabilitatea lui (…) să putem face o Românie puternică, aşa cum ne dorim toţi”, a afirmat Nicolae Ciucă, noul preşedinte al liberalilor, mai scrieNews.ro.
Fostul președinte al PNL, Florin Cîțu, spune că regretă că nu s-a retras de la conducerea partidului la momentul în care s-a constituit alianța cu PSD şi îl sfătuieşte pe noul preşedinte „să nu uite de electoratul PNL”.
„Să nu uite de electoratul liberal. Este foarte important. Noi suntem aici fiindcă am fost votaţi de oameni pentru principii liberale, investiţii care să fie 7% din PIB. Faptul că noi, anul trecut, am avut o creştere economică mai mare decât era aşteptată, anul acesta văd că lucrurile s-au deteriorat. Repet, acesta este testul. Dacă situaţia se înrăutăţeşte înseamnă că colegii mei au greşit când au făcut acest lucru”, a declarat Florin Cîţu, notează Evenimentul Zilei.
„E bine ca PNL să nu îşi piardă identitatea şi să aibă măsurile liberale pe care le avem în programul de guvernare. (…) Trebuie să existe şi un pachet al PNL şi vom avea această discuţie în BEx dacă există sau nu. (…) Nu a fost discutat în nicio întâlnire a BEx sau BPN un pachet liberal”, a mai spus Florin Cîțu, mai scrie Evenimentul Zilei.
România este pusă în faţa unei noi provocări.
„Cimitirului eroilor români căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial de la Făleşti a fost vandalizat recent cu însemne pro-ruse şi naziste, iar pe cruci şi pe troiţă au fost desenate svastica şi literele Z şi V, simbolurile agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Nu se cunoaşte data când a avut loc acţiunea, însă localnicii au observat sâmbătă dimineaţă însemnele naziste şi pro-ruse”, relatează Agerpres.
Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, condamnă acţiunea.
„Vandalizarea Cimitirului eroilor români căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial din localitatea Făleşti este un act iresponsabil, barbar şi criminal. Cei care au gândit şi executat această profanare pun în pericol pacea, armonia şi stabilitatea internă a Republicii Moldova, într-un moment regional destul de periculos pentru securitatea sa. Acest act de blasfemie nu trebuie lăsat nepedepsit. Autorii acestei crime sunt promotori ai urii, fricii şi lipsei de respect faţă de normele de bază ale unei societăţi civilizate. Ei trebuie identificaţi, investigaţi şi penalizaţi fără întârziere de către organele de ordine şi justiţie”, a spus ambasadorul Victor Chirilă, notează Agerpres.
La est de Moldova, Cecenii pregătesc o nouă ofensivă asupra oraşului Mariopol. Liderul cecen, Ramzan Kadyrov, spune că a primit un ordin de la Putin să cucerească în primul rând regiunile Donețk și Lugansk.
„Va avea loc o ofensivă, nu numai asupra lui Mariupol, ci și în alte orașe și sate. Mai întâi vom elibera Lugansk și Donețk, apoi vom lua Kievul și toate celelalte orașe”, a spus Kadyrov într-un videoclip postat pe canalul său Telegram, relatează Cotidianul.
Presa scrie despre vizita unui alt lider european, nu numai la Kiev, dar şi la Moscova.
„Cancelarul austriac Karl Nehammer va merge luni după-amiază la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Viena, citat de agențiile internaționale de presă. Karl Nehammer, care sâmbătă a fost la Kiev și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, este primul lider european care va fi primit la Kremlin de Vladimir Putin de la debutul invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Înainte de această dată, la Moscova au mai fost premierul Ungariei, Viktor Orban, președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german Olaf Scholz”, relatează Digi 24.
Seară liniştită!