Luarea măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. Condiția constatării prealabile a necesităţii instituirii măsurilor preventive în vederea atingerii scopului prevăzut de lege
- Legea nr. 78/2000: art. 18^1 alin. (1)
- Legea nr. 78/2000: art. 20
- NCP: art. 48 alin. (1)
- NCP: art. 5
- NCPP: art. 249 alin. (1) (2) (4)
- NCPP: art. 250
- NCPP: art. 250^1
- NCPP: art. 250^2
- NCPP: art. 275 alin. (3)
- NCPP: art. 425^1
Prin încheierea din data de 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii sechestrului asigurător, luată prin ordonanța nr. 68/P/2019 din data de 28 mai 2020, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției asupra bunurilor inculpatului A. și a fost menținută această măsură, cu privire la acele bunuri, și anume:
– autoturismul marca x, cu serie șasiu x și număr de înmatriculare x, evaluat la suma de 4.000 euro, lăsat în custodia inculpatului;
– imobilul constituit din apartamentul în suprafață utilă de 53,62 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, garajul de la subsol în suprafață de 14,25 mp și cota parte din terenul aferent construcției în suprafață de 39,91 mp, înscrise în CF nr. x, nr. x și nr. x, achiziționat cu suma de 50.300 euro, având pe inculpat ca unic proprietar;
– suma de 20.880 RON, aflată în contul deschis pe numele inculpatului la B., cu codul IBAN x.
S-a luat act că hotărârea este executorie în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii sechestrului asigurător.
Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, Curtea de Apel București, secția I Penală a reținut, în esență, că măsura sechestrului asigurător a fost menținută în cauză pentru garantarea reparării prejudiciului stabilit în cauză (sentința penală nr. 575/02.06.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2020).
De asemenea, s-a mai constatat că în cauză se mențin temeiurile care au determinat luarea și, apoi, menținerea măsurii sechestrului asigurător cu privire bunurile anterior menționate ale inculpatului A., măsura fiind în continuare necesară și proporțională.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 453 din 14 iunie 2023)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 249 alin. (1), (2), (4) din C. proc. pen.:
(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
În aceeași ordine de idei, art. 250^2 C. proc. pen. prevede:
În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și art. 250^1 aplicându-se în mod corespunzător.
Din analiza acestor dispoziții legale, se constată că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile.
Acestea au rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă, fiind măsuri cu caracter provizoriu.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, acestea, potrivit art. 249 alin. (5) și (6) C. proc. pen., pot fi luate asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile.
Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
În ceea ce privește particularitățile cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 05 iunie 2020, emis în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, au fost trimiși în judecată inculpații A. și D., acuzați de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. – primul inculpat și, respectiv, de complicitate la această infracțiune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la articolul 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. – al doilea inculpat.
Prin ordonanța nr. 68/P/2019 din data de 28 mai 2020, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, fiind invocate dispozițiile art. 249 din C. proc. pen. și cele ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător, în limita sumei de 559.270,42 RON, pentru garantarea reparării pagubei apreciate a fi fost cauzată prin infracțiunea cercetată și a avea această valoare, asupra următoarelor bunuri ale inculpatului A.:
– autoturismul marca x, cu serie șasiu x și număr de înmatriculare x, evaluat la suma de 4.000 euro, lăsat în custodia inculpatului;
– imobilul constituit din apartamentul în suprafață utilă de 53,62 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, Strada x nr. 1, județul Cluj, garajul de la subsol în suprafață de 14,25 mp și cota parte din terenul aferent construcției în suprafață de 39,91 mp, înscrise în CF nr. x, nr. x și nr. x, achiziționat cu suma de 50.300 euro, având pe inculpat ca unic proprietar;
– suma de 20.880 RON, aflată în contul deschis pe numele inculpatului la B., cu codul IBAN x.
Ulterior trimiterii în judecată, prin încheierea din data de 14.10.2021 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2020 a fost verificată din oficiu măsura asigurătorie dispusă în cauză, această încheiere rămânând definitivă la Curtea de Apel București prin respingerea contestației inculpatului.
Prin sentința penală nr. 575 din data de 02 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția I Penală a hotărât, în primă instanță, printre altele, condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen.
Pe latură civilă, inculpații A. și D. au fost obligați, în solidar, atât între ei, cât și cu partea responsabilă civilmente (C. SRL), la plata prejudiciului de 559.270,42 RON, către partea civilă Ministerul Fondurilor Europene, dispunându-se ca suma respectivă să fie actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, conform O.U.G. nr. 13/2011, iar, pentru garantarea reparării acestui prejudiciu, a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită în faza de urmărire penală, prin ordonanța procurorului din data de 28 mai 2020, asupra bunurilor inculpatului A..
Preliminar analizei criticilor de legalitate și temeinicie, Înalta Curte reține că măsura asigurătorie dispusă în cauză asupra bunurilor inculpatului A. a fost menținută prin sentința instanței de fond în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune (acesta fiind și motivul pentru care măsura a fost luată în faza de urmărire penală).
Examinând cauza dedusă judecății în raport de particularitățile acesteia, de scopul în considerarea căruia măsura a fost dispusă, dar și de considerațiunile teoretice anterior expuse, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie este legală și temeinică, menținându-se temeiurile care au impus luarea și, ulterior, menținerea acesteia asupra bunurilor inculpatului A..
În acest sens, este necesar a fi avut în vedere faptul că prin hotărârea primei instanțe s-a constatat existența unui prejudiciu în cuantum de 559.270,42 RON, iar în acord cu instanța de apel, această împrejurare creează o prezumție în sensul posibilei existențe a unui astfel de prejudiciu.
Astfel, până la soluționarea definitivă a cauzei sau până la intervenirea altor elemente de fapt, Înalta Curte constată că pentru garantarea acestui eventual prejudiciu este necesară menținerea măsurii sechestrului asigurător dispuse asupra bunurilor contestatorului.
Totodată, este de precizat și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
În ceea ce privește o posibilă încălcare a prezumției de nevinovăție a inculpatului prin dispunerea și, ulterior, menținerea măsurii asigurătorii, instanța supremă are în vedere Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015) a Curții Constituționale prin care s-a statuat că: sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv.
În aceeași ordine de idei, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), a stabilit că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
De asemenea, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie menținută în cauză nu este excesivă având în vedere că valoarea prejudiciului este mult mai mare decât valoarea bunurilor asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător.
Cu privire la acest aspect, instanța de apel a arătat, în mod corect, că inculpatul poate folosi autoturismul și imobilul ce fac obiectul măsurii, fiind privat doar de dreptul de dispoziție asupra acestora, iar suma de bani, de 20,880 RON nu este una care ar conduce la destabilizarea situației financiare a inculpatului și, subsecvent, la vătămarea concretă a acestuia.
În ceea ce privește durata măsurii, Înalta Curte constată că aceasta nu a depășit un termen rezonabil. Deși dispusă de 3 ani, măsura asigurătorie nu a devenit excesivă raportat la împrejurările cauzei, la soluția pronunțată de instanța de fond, dar și la faptul că nu au intervenit elemente noi care să afecteze legalitatea și temeinicia acesteia. Or, simpla invocare a depășirii unei durate rezonabile, fără a fi indicate și alte motive pentru care măsura a devenit împovărătoare sau vătămătoare, nu poate constitui un argument suficient pentru ridicarea măsurii.
Referitor la apărările inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta sunt nefondate.
Nu poate fi primită critica de nelegalitate invocată de inculpat, în sensul că se impune constatarea încetării de drept a măsurii asigurătorii raportat la faptul că aceasta nu a fost verificată în termenul legal prevăzut de art. 250^2 C. proc. pen.
În acest sens, Curtea constată că măsura asigurătorie a fost dispusă inițial la data de 28.05.2020, prin ordonanța nr. 68/P/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
În faza de judecată (în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021, care a impus verificarea din oficiu a măsurii asigurătorii), prima instanță, prin încheierea din data de 14 octombrie 2021 a menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului A., hotărârea fiind confirmată prin decizia penală nr. 45/CO din data de 10 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.
Ulterior, măsura a fost verificată și menținută la data de 02.06.2022, prin sentința instanței de fond, iar instanța de apel a procedat la verificarea din oficiu a măsurii asigurătorii, aceasta fiind menținută prin încheierea atacată din 23.05.2023.
Așadar, se constată că măsura asigurătorie dispusă asupra bunurilor inculpatului A. a fost verificată atât de prima instanță, cât și de instanța de apel înăuntrul termenului de un an prevăzut de art. 250^2 C. proc. pen., contrar susținerilor inculpatului care pierde din vedere faptul că măsura a fost analizată inclusiv prin sentința instanței de fond.
Un alt motiv de contestație al inculpatului vizează faptul că nu se mențin temeiurile care au determinat luarea și, ulterior, menținerea măsurii, motivat de faptul că în cauză nu există o persoană vătămată și un prejudiciu care să rezulte din documente valide.
Critica este nefondată. Prin susținerile sale, practic, inculpatul invocă faptul că prejudiciul, nefiind stabilit în mod definitiv, nu există.
Or, instanța de apel în mod corect a reținut, contrar celor susținute de apărare, că prima instanță a constatat, în urma cercetării judecătorești, cauzarea prin acea infracțiune a unui prejudiciu în cuantum de 559.270,42 RON, iar, până la soluționarea apelurilor, această împrejurare creează o prezumție în sensul posibilei existențe a unui astfel de prejudiciu, care, dacă va fi în mod definitiv confirmat, dă dreptul la reparare, pentru garantarea căreia este necesară menținerea măsurii sechestrului asigurător.
Așadar, chiar dacă nu s-a stabilit cu titlu definitiv vinovăția inculpatului și faptul că acesta a cauzat un prejudiciu de 559.270,42 RON, în raport de împrejurările cauzei, de hotărârea primei instanței și de scopul măsurii asigurătorii, aceasta este în continuare necesară pentru a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 425^1 raportat la art. 250^1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.