Locul şi rolul evaluării în procedura insolvenţei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

De‑a lungul timpului, lucrând la rapoarte de evaluare pentru societăți aflate în procedura insolvenței, am luat „la bani mărunți” Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și am încercat să înțeleg cât mai bine locul evaluării și importanța rezultatului acesteia în cadrul acestei proceduri.

Ca evaluatori autorizați, noi trebuie să respectăm atât Standardele de evaluare a bunurilor (SEV) valabile la data evaluării, cât și legislația în vigoare. Analizând toate articolele din Legea nr. 85 în care se face referire la evaluare, mi‑am dat seama că înțelegerea etapei procedurale în care se află societatea este esențială.

După identificarea etapei din procedură, în urma discuțiilor cu practicianul în insolvență, stabilim tipul de valoare (valoare de piață și/sau valoare de lichidare) pe care urmează să‑l estimăm și premisa în care se va estima valoarea. Spre exemplu, conform SEV, valoarea de lichidare se poate determina în două premise: vânzare ordonată sau vânzare forțată.

Conform Standardelor de evaluare a bunurilor, premisa valorii sau utilizarea presupusă descrie condițiile în care este utilizat un bun. În funcție de situație, se utilizează una sau mai multe premise ale valorii.

Diferențele dintre valoarea de piață și valoarea de lichidare în premisa vânzării forțate pot fi semnificative. De aceea, este foarte important ca tipul și premisele valorii să fie discutate și stabilite împreună cu practicianul în insolvență înainte de începerea evaluării.

Legea prevede necesitatea întocmirii unor rapoarte de ev­a­luare pe parcursul procedurii insolvenței, în cadrul mai multor etape ale acesteia. În acest articol am încercat o corelare între etapele procedurii și solicitările uzuale de realizare a rapoartelor de evaluare pe care le primim de la practicienii în insolvență.

Etapa de observație

În etapa de observație administratorul judiciar analizează situația juridică și patrimonială a societății pentru a determina dacă sunt perspective reale pentru salvarea societății, pe baza unui plan de reorganizare, sau, după caz, dacă societatea trebuie lichidată, deoarece aceasta nu mai poate fi revitalizată.

În această etapă (înainte de votarea planului de reorga­nizare), evaluarea poate avea în vedere:

– evaluarea garanțiilor aferente creanțelor beneficiare ale unei cauze de preferință, potrivit art. 103 din Legea nr. 85/2014;

– evaluarea în vederea fundamentării planului de reorga­nizare;
– evaluarea în vederea simulării procedurii de faliment [art. 133 alin. (4) lit. d)].

Planul de reorganizare poate să prevadă, nelimitativ, împre­ună sau separat:

a) restructurarea operațională și/sau financiară a debitorului;

b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;

c) restrângerea activității prin lichidarea parțială sau totală a activului din averea debitorului.

În funcție de ce anume prevede planul, suntem solicitați să realizăm rapoarte de evaluare având ca scop:

– evaluarea afacerii în cadrul procedurii de reorganizare;

– evaluarea pentru întocmirea proiectului de fuziune/divizare propus prin planul de reorganizare.

Etapa de faliment

În etapa de faliment, toate operațiunile pro­cedurii sunt îndreptate către lichidarea averii debitorului. Astfel, evaluarea poate fi solicitată pentru:

– lichidarea patrimoniului în cadrul procedurii de faliment;

– stabilirea valorii bunurilor ce se atribuie asociațiilor ca urmare a finalizării procedurii de lichidare și acoperire a masei credale;

În etapa falimentului, bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât și individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalității bunurilor din averea debito­rului, fie evaluarea subansamblurilor funcționale.

De regulă, noi suntem solicitați să evaluăm bunurile atât în bloc, cât și individual și raportăm valorile estimate cu spe­cificarea creditorului pentru care bunul respectiv este ipotecat.

În afara celor două etape prezentate anterior, întocmim ra­poarte de evaluare la solicitarea administratorului judiciar sau a lichidatorului și în alte situații prevăzute de lege – art. 5 pct. 71, art. 39 alin. (6), art. 123 alin. (11) lit. a) și lit. b), art. 131 alin. (2) lit. b) pct. 2, art. 133 alin. (5) lit. g), art. 153 alin (3).

Ce trebuie să știm despre evaluarea în procedura insolvenței

Indiferent de etapa procedurii sunt câteva aspecte foarte importante pentru noi, evaluatorii autorizați, pentru realizarea unui raport de evaluare complet și util tuturor participanților la procedura de insolvență, aspecte ce trebuie cunoscute și de către solicitantul raportului de evaluare (practicianul în insolvență, respectiv lichidatorul):

– Pentru identificarea activelor supuse evaluării, evalua­torul va solicita administratorului/lichidatorului judiciar procesul‑verbal de inventariere a patrimoniului societății în insolvență, cu toate anexele aferente, în care se vor specifica bunurile ce fac obiectul ipotecilor, gajurilor, sechestrelor sau altor drepturi asimilate ipotecilor.

– Dacă evaluarea se realizează pentru active care se grupează în ansambluri funcționale, se vor identifica bunurile ce formează ansamblul funcțional, iar evaluarea se va realiza atât pe ansamblu funcțional, cât și individual, în funcție de scopul evaluării. Gruparea pe ansambluri funcționale se poate face de către evaluator împreună cu practicianul în insolvență și, eventual, împreună cu alți specialiști (de exemplu, în cazul liniilor tehnologice complexe, apelăm la specialiști în domeniul în care operează respectivul echipament).

– Pentru evaluarea bunurilor imobile, identificarea acestora se realizează atât prin analiza evidențelor contabile și a rezultatelor inventarierii, cât și pe baza înscrierilor din Cartea Funciară și a inspecției în teren.

– Evaluatorul trebuie să cunoască dacă un activ se va vinde individual presupunând că celelalte active sunt disponibile pentru același cumpărător sau dacă ele­mentul se va vinde individual presupunând că celelalte active nu sunt disponibile pentru același cumpărător.

– Pentru evaluarea investițiilor imobiliare nefinalizate se identifică în termenii de referință docu­mentația aferentă proiectului și stadiul execuției.

– Mașinile, echipamentele și instalațiile destinate să furnizeze diferite servicii sau utilități unei construcții sunt adesea integrate în construcție și, odată instalate, nu pot fi separate de aceasta. Astfel de exemple se referă la instalațiile pentru furnizarea de energie electrică, gaz, căldură, aer condiționat sau pentru ventilație și la echipamente, cum ar fi lifturile. Din acest motiv, dacă acestea sunt evidențiate separat în listele de inventar, ele nu vor fi evaluate individual, valoarea acestora fiind inclusă în valoarea construcției din care fac parte.

– Pentru evaluarea activelor necorporale este foarte important ca acestea să fie definite în mod clar în ceea ce privește tipul acestora și drepturile legale sau interesele asupra acestora.

– Pentru evaluarea stocurilor, evaluatorul trebuie să identifice bunurile pe categorii de utilizare (materiale electrice, materiale de construcții, carburanți etc.) și ar fi foarte util dacă împărțirea pe aceste categorii ar fi realizată chiar la momentul inventarierii, scurtând astfel timpul necesar pentru întocmirea rapoartelor de evaluare.

– O speță deosebit de complexă și mult discutată în ultima perioadă este evaluarea creanțelor societății debitoare în cadrul procedurii insolvenței. Aceasta presupune, înainte de toate, identificarea și înțelegerea contextului care a stat la baza acceptării de către creditori a acestui tip de garanție.

Acestea sunt doar câteva aspecte foarte importante care ar trebui cunoscute atât de evaluator, cât și de cel care solicită evaluarea și care ar trebui stabilite înainte de a demara activitatea de evaluare. Este nevoie de o colaborare strânsă între practicienii în insolvență și evaluatori pentru a ne asigura că termenii de referință sunt identificați corect, iar premisele evaluării sunt stabilite clar de la început.

Standardele de evaluare precizează necesitatea stabilirii, în baza unui contract scris, a unor termeni de referință care au rolul de a ne asigura că toate aspectele sunt clar stabilite și agreate de ambele părți (evaluator și solicitantul raportului de evaluare) înainte de a demara activitatea de evaluare.

Este evident că, știind premisa în care se face evaluarea (implicit etapa în care se află societatea în cadrul procedurii de insolvență), precum și tipul de valoare necesar fiecărei etape (valoare de piață sau valoare de lichidare), cresc șansele ca rapoartele de evaluare să fie adecvate cu utilizarea lor în luarea unor decizii în cadrul procedurii insolvenței.

În cadrul procedurii de insolvență, evaluatorul autorizat este unul dintre actorii cu un rol foarte important, acest rol fiind îndeplinit cu condiția să știe și să înțeleagă foarte bine impactul rezultatului evaluării asupra deciziilor pe care părțile implicate trebuie să le ia pentru societățile respective.