Litigii: importanța jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în asigurarea drepturilor pasagerilor în conformitate cu Regulamentul 261/2004

4. Limitarea răspunderii și cauze exoneratoare

Regulamentul 261/2004 limitează răspunderea companiilor aeriene dacă întârzierea, anularea sau refuzul de îmbarcare se datorează unor circumstanțe extraordinare care nu pot fi evitate.

Cu toate acestea, CEJ a hotărât că situațiile excepționale prevăzute la paragrafele 14 și 15 din preambulul Regulamentului 261/2004 (precum condițiile meteorologice extreme, greve ale personalului sindical din aeroporturi, riscuri de securitate datorate tulburărilor politice sau civile etc.) sunt doar câteva exemple și în sine nu constituie motive pentru a nu acorda compensații, cu excepția cazului în care transportatorul aerian poate demonstra că incidentul nu a fost inerent activității de transport și nu a putut fi evitat prin măsuri rezonabile.

CEJ consideră următoarele evenimente ca fiind circumstanțe extraordinare:

(i) coliziunea dintre o aeronavă și o pasăre, împreună cu avariile provocate de această coliziune (Cazul C-15/15 Pešková & Peška)^[9]; sau

(ii) închiderea spațiului aerian din cauza erupției vulcanului islandez Eyjafjallajökull, (Cazul C-12/11 McDonagh)^[10];

Pe de altă parte, CEJ a decis că următoarele evenimente nu se încadrează în definiția circumstanțelor extraordinare:

(i) probleme tehnice survenite neașteptat, neatribuite mentenanței deficitare și care nu au fost descoperite în cadrul verificărilor de rutină (Cazul C-257/14 Van der Lans)^[11];

(ii) un ansamblu de scări mobile de îmbarcare ale aeroportului, care a intrat în coliziune cu aeronava (Cazul C-394/14 Siewert)^[12].

De regulă, fiecare instanță națională ar trebui să stabilească dacă presupusa circumstanță extraordinară poate fi considerată inerentă activității de transport și ar fi putut fi evitată luând măsuri rezonabile.

Unele instanțe naționale au considerat următoarele situații ca fiind circumstanțe extraordinare:

(i) defecțiunea tuturor sistemelor informatice la ghișeele de check-in ale unui terminal timp de câteva ore, deoarece operatorul aeroportului (și nu compania aeriană) este responsabil pentru facilitățile tehnice ale unui aeroport (Curtea Federală de Justiție din Germania);

(ii) aeronava a fost lovită de fulger (Curtea Supremă de Justiție din Franța); totuși, într-o situație similar, Curtea Engleză din Luton a considerat că fulgere sunt inerente exercitării normale a activități companiilor aeriene.

Asemenea situații apar deoarece deciziile instanțelor naționale nu sunt obligatorii pentru alte jurisdicții.

Pentru o mai bună înțelegere a interpretării diferite a noțiunii de circumstanțe extraordinare, cazurile bazate pe recenta răspândire a Corona Virusului vor fi relevante, având în vedere că:

(i) pasagerii au anulat zborurile și au solicitat rambursarea prețului biletelor în contextul nesiguranței călătoriei;

(ii) unii transportatori aerieni au anulat zborurile invocând epidemia de Corona Virus ca fiind o circumstanță extraordinară în vederea nerambursării biletelor.

În viitorul apropiat vom avea probabil o definiție mai clară a circumstanțelor extraordinare, datorate, spre exemplu, răspândirii unui virus. În acest sens, sperăm că CEJ nu va considera aceste circumstanțe ca fiind comune.

5. Aspecte în afara reglementărilor CEJ

Odată stabilită jurisdicția unui stat membru, cererile de compensații vor fi judecate în conformitate cu regulile naționale aplicabile.

Aspectele procedurale care vor fi așadar supuse legislației naționale a statelor membre sunt următoarele:

(i) instanțele competente, în funcție de grad și teritorialitate;

(ii) proceduri și reguli de judecată;

(iii) tipuri de proceduri aplicabile, inclusiv proceduri speciale;

(iv) prescripția extinctivă;

(v) acordarea de compensații suplimentare conform articolului 12 din Regulamentul 261/2004;

(vi) analiza circumstanțelor exonerante în conformitate cu articolul 5 (3) al Regulamentului 261/2004.

6. Litigii privind Regulamentul 261/2004 în fața instanțelor din România

În România, cererile de compensații ce cad sub incidența Regulamentului 261/2004 pot fi formulate prin intermediul a două proceduri:

(i) cererea de valoare redusă, care va fi întotdeauna de competența judecătoriilor;

(ii) procedura de judecată de drept comun, care poate fi judecată în primă instanță fie de către judecătorii, fie de către tribunale, în funcție de valoarea compensației.

Ambele cereri pot fi depuse în termenul de trei ani calculat de la momentul nașterii dreptului la compensație (în general, trei ani de la data zborului).