Litigii: importanța jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în asigurarea drepturilor pasagerilor în conformitate cu Regulamentul 261/2004

31 mart. 2020
Vizualizari: 1610

1. Context

Într-o lume în care călătoriile aeriene sunt din ce în ce mai frecvente și accesibile, Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91  („Regulamentul 261/2004”) asigură respectarea drepturilor pasagerilor în caz de incidente privind desfășurarea zborurilor.

Regulamentul 261/2004 ne pune acum la dispoziție un set de reguli de bază care poate fi utilizat cu ușurință în caz de întârzieri prelungite ale zborurilor, de anulare sau de refuz la îmbarcare. Astfel de reguli sunt menite să ridice standardele de protecție pentru pasageri, precum și să creeze predictibilitate pentru companiile aeriene în relațiile cu pasagerii și să asigure operarea transportului aerian în condiții armonizate, pe o piață liberalizată.

În statele membre, Regulamentul 261/2004 reprezintă temeiul juridic al cererilor depuse în fața instanțelor naționale împotriva transportatorilor aerieni, în cazul în care nu se acordă compensații după o cerere oficială adresată direct acestora. Cu toate acestea, întrucât Regulamentul 261/2004 prevede o serie largă de reguli, adaptarea lor la situații practice reprezintă o provocare.

Astfel, prin practica sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CEJ”) a adus aport semnificativ în domeniul relațiilor dintre pasageri și companiile aeriene, oferind atât o interpretare extinsă și o definire a termenilor prevăzuți de legislația în domeniu, cât și mijloacele adecvate pentru aplicarea acestei legislații.

 

2. Drepturile de bază ale pasagerilor în conformitate cu Regulamentul 261/2004

2.1. Prevederile legislative

Regulamentul 261/2004 se aplică tuturor zborurilor către sau dinspre un stat membru al Uniunii Europene. În cazul zborului dintr-un stat terț către un stat membru, regulamentul este aplicabil numai în cazul transportatorilor aerieni comunitari.

În cazul întârzierii, anulării sau refuzului de îmbarcare, pasagerii au următoarele drepturi principale:

(i) drepturi la compensații, în cazul anulării sau a refuzului la îmbarcare;

(ii) dreptul la rambursare sau redirecționare și îngrijire, în caz de anulare, întârziere sau refuz de îmbarcare;

(iii) dreptul de a fi informați cu privire la drepturile lor.

În practică, majoritatea litigiilor se referă la compensația prevăzută la articolul 7 din Regulamentul 261/2004, care prevede că, în cazul anulării unui zbor sau a refuzului de îmbarcare, pasagerii au dreptul la o compensație determinată în funcție de distanța zborului, după cum urmează:

(i) EUR 250 pentru toate zborurile de 1.500 de kilometri sau mai puțin;

(ii) EUR 400 pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 de kilometri și toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 și 3.500 de kilometri;

(iii) EUR 600 pentru toate zborurile de peste 3.500 de kilometri.

În cazul unui zbor cu mai multe legături (segmente), Regulamentul 261/2004 prevede că distanța va fi stabilită pe baza ultimei destinații la care refuzul îmbarcării sau anularea va întârzia sosirea pasagerului.

Sumele prevăzute la articolul 7 din Regulamentul 261/2004 nu vor limita dreptul pasagerilor la compensații suplimentare prevăzute la articolul 12 din același Regulament. În cazul unei solicitări de compensare suplimentară, compensația acordată în temeiul articolului 7 din Regulamentul 241/2006 poate fi dedusă din cea prevăzută la articolul 12 din Regulament.

2.2. Practica relevantă a CEJ

Dispozițiile detaliate mai sus au creat confuzii multiple pentru instanțele naționale, în special în ceea ce privește condițiile în care se poate solicita despăgubirea și care este distanța în cazul zborurilor cu mai multe segmente, atunci când doar unul dintre zborurile de legătură este anulat.

Una dintre cele mai revoluționare schimbări în aplicarea Regulamentului 261/2004 a fost rezultatul Cauzele Unite C ‑ 402/07 și C ‑ 432/07 (Sturgeon & alții)[1] în care CEJ a decis că pasagerii ale căror zboruri suferă o întârziere de peste trei ore la destinația finală, pot fi asimilați cu pasageri ale căror zboruri sunt anulate și, prin urmare, și aceștia au dreptul la compensații în temeiul articolului 7 din Regulamentul 241/2004.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prin Cauza Sturgeon & alții, CEJ a extins aplicabilitatea articolului 7 din Regulamentul 261/2004, inițial limitat la cazurile de anulare și de refuz la îmbarcare, și la zboruri întârziate, atât timp cât întârzierea până la destinația finală este de trei ore sau mai mare.

Ca rezultat, acordarea de compensații pasagerilor pentru întârzieri considerabile a devenit o practică comună pentru instanțele naționale.

Recent, în Cauza C-832/18 (A & alții v. Finnair Oyji)[2], CEJ a decis că pasagerii sunt îndreptățiți la compensații atât pentru anularea zborului inițial, cât și pentru întârzierile zborului redirecționat.

Privitor la conceptul de „distanță”, în Cauza C‑559/16 (Bossen & alții v. Brussels Airlines SA/NV)[3], CEJ a decis că, în cazul rutelor aeriene cu zboruri de legătură, distanța va fi stabilită ca și cum zborul a fost efectuat între punctul de decolare și punctul final de aterizare, fără a lua în considerare opririle suplimentare din aeroporturile de legătură.

CEJ a decis, în plus, în Cauza C-502/18 (CS & alții v. České aerolinie a.s.)[4] că pentru a calcula distanța, zborul va fi determinat, în ansamblu, în raport de rezervarea inițială, considerată un bilet unic, indiferent de numărul de zboruri de legătură sau de faptul că aeronava a fost înlocuită sau că zborul prevedea conexiuni (legături) în state terțe.

În ceea ce privește compensațiile suplimentare, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul 261/2004, CEJ a decis în Cauza C-354/18 (Rusu v. Blue Air)[5] că, referitor la compensațiile prevăzute la articolul 7 din Regulamentul 261/2004, acestea sunt destinate să acopere disconfortul simțit de pasageri ca urmare a întârzierii, anulării sau refuzului la îmbarcare.

Astfel, compensațiile suplimentare se aplică exclusiv în situații similare, astfel cum s-a statuat și în Cauzele C-344/04 (IATA și ELFA)[6] și C-629/10 (Nelson & alții)[7].

Toate daunele care depășesc simplul disconfort al pasagerilor, cum ar fi pierderea salariului, vor fi stabilite de instanțele naționale și vor fi acordate în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul 261/2004. Instanța națională poate deduce compensația acordată în temeiul Regulamentului 261/2004 din compensațiile suplimentare, dar nu este ținută să facă acest lucru.

 

3. Instanțele competente

Așa cum a declarat cel mai recent CEJ în Cauza C-464/2018 (ZX v. Ryanair DAC)[8], Regulamentul 261/2004 nu include dispoziții privind competența internațională a instanțelor statelor membre. Prin urmare, instanțele naționale competente vor fi stabilite în conformitate cu Regulamentul 1215/2012.

Pentru a stabili jurisdicția instanțelor naționale, trebuie mai întâi să se stabilească natura compensațiilor la care sunt îndreptățiți pasagerii.

În Cauzele Unite C‑274/16 (Fightright GmbH v. Air Nostrum Líneas Aéreas del Mediterráneo SA), C‑447/16 (Roland Becker v. Hainan Airlines Co. Ltd) și C‑448/16 (Mohamed Barkan și alții v. Air Nostrum Líneas Aéreas del Mediterráneo), CEJ a stabilit că drepturile la compensațiile prevăzute de Regulamentul 261/2004 își au originea în contractul de transport încheiat cu transportatorul aerian și prin urmare, au un caracter contractual.

Prin urmare, instanța competentă va fi stabilită în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera b) din Regulamentul 1215/2012 și anume aceea din statul membru în care, potrivit contractului, serviciile au fost sau ar fi trebuit să fie prestate.

De asemenea, CEJ a clarificat problema competenței naționale în Cauza nr. C-204/08 (Peter Rehder v. Air Baltic Corporation), în care a declarat că, atunci când formulează o cerere de compensare, pasagerii sunt liberi să aleagă între instanțele naționale de la locul de decolare sau aterizare.


[1] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62007CJ0402&lang1=en&type=TXT&ancre=

[2] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62018CJ0832&lang1=en&type=TXT&ancre=

[3] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62016CJ0559&lang1=en&type=TXT&ancre=

[4] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62018CJ0502&lang1=en&type=TXT&ancre=

[5] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62018CJ0354&lang1=en&type=TXT&ancre=

[6] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62004CJ0344&lang1=en&type=TXT&ancre=

[7] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62010CJ0581&lang1=en&type=TXT&ancre=

[8] http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62018CJ0464&lang1=en&type=TXT&ancre=

Litigii: importanța jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în asigurarea drepturilor pasagerilor în conformitate cu Regulamentul 261/2004 was last modified: martie 31st, 2020 by Ioana Ivașcu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Ioana Ivașcu

Ioana Ivașcu

Este avocat colaborator senior, MPR Partners, Maravela, Popescu & Roman.
A mai scris:
Ada Pascu

Ada Pascu

Este avocat colaborator senior, MPR Partners, Maravela, Popescu & Roman.