Lista interzisă pentru anul 2020 – aprobare (Ordin ANAD nr. 219/2019)
Actul publicat în Monitor | Sumar |
Ordinul Agenției Naționale Anti-doping (ANAD) nr. 219/2019 privind aprobarea Listei interzise pentru anul 2020 (M. Of. nr. 867 din 28 octombrie 2019)
| Se aprobă Lista interzisă pentru anul 2020, în conformitate cu ”Standardul internațional Lista interzisă – 2020 al Agenției Mondiale Anti-Doping”. |
În M. Of. nr. 867 din 28 octombrie 2019 s-a publicat Ordinul ANAD nr. 219/2019 privind aprobarea Listei interzise pentru anul 2020.
Astfel, prin respectivul act normativ se aprobă Lista interzisă pentru anul 2020, în conformitate cu ”Standardul internațional Lista interzisă – 2020 al Agenției Mondiale Anti-Doping”.
Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Listei interzise pentru anul 2020.
Prezentare generală
În primul rând, se remarcă faptul că textul oficial al Listei interzise va fi păstrat de către WADA și va fi publicat în limbile engleză și franceză, în eventualitatea unei contradicții între versiunea în limba engleză și cea în limba franceză, urmând a prevala versiunea în limba engleză.
Astfel, prin sintagma substanțele neaprobate sunt interzise permanent, prin această sintagmă înțelegându-se orice substanță farmacologică, care nu este cuprinsă în niciuna dintre secțiunile Listei și nu este aprobată de nicio autoritate guvernamentală de reglementare în domeniul sănătății pentru uzul terapeutic uman. De asemenea, agenții anabolici sunt interziși, din această categorie făcând parte următoarele:
– Steroizi anabolici androgeni (SAA) atunci când sunt administrați exogen;
– Hormoni peptidici, factori de creștere, substanțe înrudite și mimetice;
– Beta-2 agoniști;
– Hormoni și modulatori metabolici;
– Diuretice și agenți mascatori.
Pe de altă parte, sunt interzise și unele metode referitoare la:
– Manipularea sângelui și a componentelor sângelui;
– Manipularea chimică și fizică;
– Dopajul genetic și celular.
Totodată, în competiție sunt interzise următoarele clase de substanțe și metode:
– Toate stimulentele, inclusiv toți izomerii optici, de exemplu d- și l-, acolo unde este cazul, sunt interzise;
– Unele narcotice, inclusiv toți izomerii optici, de exemplu, d- și l-, acolo unde este cazul;
– Sunt interzise toate canabinoidele naturale și sintetice;
– Toți glucocorticoizii sunt interziși în administrarea orală, intravenoasă, intramusculară sau rectală.