Lipsa probei creanței bugetare la înscrierea în tabelul suplimentar. Legea nr. 85/2006

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Prin hotărârea intermediară pronunțată la data de 17.04.2019 de către Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, instanța de judecată a admis cererea de intrare în faliment a debitoarei și, pe cale de consecință, a dispus intrarea în faliment prin procedură generală a debitoarei I.C. S.A.

Ulterior intrării în faliment a debitoarei, D.G.R.F.P. București a formulat cerere de înscriere a creanței în tabelul suplimentar de creanțe, solicitând înscrierea în tabel cu o creanță în sumă de 9.921.648 lei.

Potrivit tabelului suplimentar de creanțe al debitoarei publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, creanța solicitată de către D.G.R.F.P. București în sumă de 9.921.648 lei a fost înscrisă în tabel sub condiție suspensivă până la depunerea documentelor justificative ce au stat la baza formulării cererii de creanță astfel cum prevăd dispozițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Împotriva măsurii lichidatorului judiciar de înscriere a creanței sub condiție, D.G.R.F.P. București a formulat contestație în termen, dar și creditorul majoritar T.F.

Apreciem că înscrierea acestei creanțe, chiar și sub condiție suspensivă este nelegală, raportat la faptul că din analiza declarației de creanță suplimentară desprindem concluzia potrivit căreia D.G.R.F.P. București nu a atașat înscrisuri doveditoare pentru a susține creanța solicitată, în sensul că a anexat doar fișele sintetice, fără însă a depune și alte înscrisuri care să demonstreze efectiv creanța solicitată. De altfel, contestatoarea nici prin cererea introductivă de instanță nu a înțeles să indice probele de care se prevalează, ori să atașeze înscrisurile doveditoare.

Or, potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (2) din Codul de procedură fiscală: Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz.

Astfel, dovada creanței fiscale se face cu titlul de creanță emis potrivit legii, astfel cum este definit potrivit dispozițiilor art. 2 punct 37 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală, dovezi pe care DGRFP București nu le-a atașat la cererea de înscriere în tabelul suplimentar de creanțe.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 93 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, creanțele fiscale se stabilesc fie prin declarație de impunere, fie prin decizie de impunere emisă de organul fiscal.

Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, D.G.R.F.P. București avea obligația de a depune titlurile de creanță fiscală în susținerea creanței sale, simpla depunere a fișei sintetice neputând echivala cu îndeplinirea obligațiilor stabilite de lege și nicidecum cu dovedirea creanței solicitate.

Evidența pe care o ține D.G.R.F.P. București, în calitate de organ fiscal, prin fișele sintetice întocmite pentru fiecare contribuabil cu privire la obligațiile fiscale ale acestora, nu au puterea de a dovedi existența creanțelor fiscale menționate în aceste acte, în sensul că nu pot fi considerate documente justificative ale creanței și nici titluri executorii, conform art. 65 alin. (2) și art. 66 alin.  (1) din Legea nr. 85/2006.

În acest context, creanța solicitată de către D.G.R.F.P. București trebuia susținută de înscrisuri astfel încât să poată fi analizată sub aspectul caracterului cert și lichid.

Pe fondul cauzei, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului București a respins ca neîntemeiată contestația formulată de creditorul majoritar T.F. și a admis contestația formulată de D.G.R.F.P. București, dispunând înscrierea creditorului în tabelul suplimentar cu suma de 9.921.648 lei, în motivare reținând în esențial că prin adresa nr. 70432 din 18.07.2019 au fost depuse de către creditorul D.G.R.F.P. București înscrisuri în susținerea cererii pe suport informatic, înscrisuri ce au fost comunicate lichidatorului judiciar.

Împotriva acestei sentinței a formulat recurs în termen creditorul majoritar T.F., prin care a solicitat admiterea recursului, iar în rejudecare admiterea excepția tardivității și a decăderii D.G.R.F.P. București din dreptul de a mai depune înscrisuri în susținerea cererii de înscriere în tabelul suplimentar al debitoarei, în condițiile în care termenul limită pentru depunerea cererii de înscriere în tabelul suplimentar și implicit de depunere a înscrisurilor doveditoare s-a împlinit la data de 29.05.2019, astfel că orice înscrisuri depuse ulterior acestui termen sunt depuse tardiv.

Sub acest aspect este important de precizat că termenele limită stabilite pentru depunerea declarațiilor suplimentare de creanță vizează nu doar aceste declarații de creanță așa cum în mod eronat a interpretat instanța de fond, ci și înscrisurile care trebuie depuse în dovedirea creanței. În cauză termenul limită pentru depunerea înscrisurilor nu a fost respectat de către D.G.R.F.P. București și astfel instanța de fond a dat o interpretare și aplicare eronată a textelor de lege incidente.

Astfel, prin Hotărârea intermediară pronunțată la data de 17.04.2019 de către Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, prin care s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei, instanța a stabilit în mod expres termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la art. 108 alin. (3) din Lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 29.05.2019.

Din interpretarea celor de mai sus rezultă că, cererea de înscriere în tabelul suplimentar însoțită de înscrisurile doveditoare trebuia depusă de către creditori pănâ cel târziu la data de 29.05.2019, însă, în cauză D.G.R.F.P. București a depus cererea de înscriere în tabelul suplimentar fără a atașa înscrisurile doveditoare în acest sens. Singurele înscrisuri depuse până la împlinirea termenului limită de depunere a declarației suplimentare de creanță (29.05.2019) sunt fișele sintetice, care nu au valoare probantă.

Faptul că, ulterior împlinirii acestui termen-limită, respectiv la data de 18.07.2019, D.G.R.P.F. București a depus la dosarul cauzei înscrisuri pe suport informatic, nu poate echivala nicidecum cu respectarea termenului limită prevăzut de art. 108 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, context în care, prin raportare la prevederile legale sancțiunea care intervine este decăderea, câtă vreme înscrisurile au fost depuse tardiv.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici susținerile instanței de fond potrivit cărora lichidatorul judiciar avea obligația de a solicita înscrisuri suplimentare creditorului. În primul rând, potrivit textelor de lege incidente, respectiv art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu are obligația să solicite înscrisuri suplimentare de la creditor, acest demers având caracter facultativ și nicidecum imperativ.

Lichidatorul judiciar trebuie să verifice declarațiile de creanță și înscrisurile doveditoare depuse de către creditor, obligație care de altfel a și fost respectată de către lichidatorul judiciar, în sensul că a analizat declarația de creanță în baza înscrisurilor depuse de către creditor în termenul legal, adică exclusiv în baza fișelor sintetice. Prin urmare, desprindem concluzia potrivit căreia obligația de a depune în termenul limită stabilit înscrisurile în dovedirea creanței incumbă exclusiv creditoarei.

Dacă am admite o ipoteză contrară, astfel cum judecătorul-sindic motivează prin hotărârea criticată, ar însemna ca acest termen să se prelungească la nesfârșit și nejustificat și, astfel, s-ar pierde rațiunea pentru care a fost instituit. Cu alte cuvinte, cerere de înscriere în tabelul suplimentar de creanțe trebuie însoțită obligatoriu de înscrisurile doveditoare, neexistând termene diferite pe de o parte, pentru depunerea cererii și, pe de altă parte, pentru depunerea înscrisurilor în probatoriu, acestea trebuind depuse împreună înăuntrul termenului stabilit pentru depunerea declarației de creanță. Or, chestiunea reținută de către instanța conform căreia lichidatorul poate solicita lămuriri privitoare la creanță, iar creditorul poate prezenta aceste lămuriri, trebuie privită strict sub aspectul încadrării în termenul limită de depunere a declarațiilor de creanță suplimentară.

Curtea de Apel București, admițând recursul și analizând cu prioritate excepția invocată, a reținut că în mod greșit a fost respinsă excepția decăderii contestatoarei-creditoare din dreptul de a depune documente justificative în susținerea cererii de creanță, prima instanță interpretând eronat dispozițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Din coroborarea prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care stabilesc obligația creditorului de a anexa la cererea de înscriere a creanței documentele justificative cu cele ale art. 108 alin. (6) din Lege, care prevăd sancțiunea nerespectării termenului-limită prevăzut pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor, rezultă că intenția legiuitorului a fost ca depunerea înscrisurilor doveditoare ale creanței să se facă până cel mai târziu la împlinirea termenului limită prevăzut pentru înregistrarea cererii de admitere a creanței.

Totodată, potrivit art. 67 alin. (1) din Lege, „Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.”

Toate aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 103 din Codul de procedură civilă, care arată că nerespectarea unui astfel de termen legal imperativ, cum este cel instituit de art. 108 alin. (2) lit. a) din Lege, atrage decăderea din exercitarea dreptului, dacă legea nu dispune în mod expres altfel.

Constatăm că legea specială nu dispune expres o altă sancțiune, astfel încât, prin faptul că, până la data de 29.05.2019 (termenul-limită stabilit de instanța de fond pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la art. 108 alin. 3 din Lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar), nu s-a făcut dovada depunerii înscrisurilor doveditoare ale creanței invocate de creditoarea D.G.R.F.P. București, fișa sintetică a debitoarei neavând forță probantă în acest sens, Curtea considerând că se impunea decăderea intimatei creditoare din dreptul de a mai depune înscrisuri în dovedirea acestei creanțe, cu ocazia soluționării contestației formulate de contestatoarea-creditoare.

A mai reținut Curtea de Apel București că documentele justificative trebuie depuse odată cu cererea, sub sancțiunea decăderii, rolul activ al administratorului judiciar vizând verificarea și stabilirea în concret a creanței, în funcție de orice alte date pe care le-ar considera necesare, fără a suplini obligația ce revine creditorului de a-și proba creanța odată cu depunerea cererii și fără a înlătura sancțiunea decăderii, ce intervine ca urmare a nerespectării termenului prevăzut de lege.

O confirmare a acestei concluzii este oferită și de prevederile Legii nr. 85/2014, care, deși nu este aplicabilă prezentului litigiu, clarifică chestiunea respectării aceluiași termen atât pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor, cât și pentru depunerea documentelor justificative.

Astfel, potrivit art. 104 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, „La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de cauze de preferință, cel mai târziu în termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creanței.”

Consecutiv, Curtea de Apel a considerat că analiza lichidatorului judiciar în privința creanței în cuantum de 9.921.648 lei trebuia să se limiteze exclusiv la documentele justificative pe care această creditoare le-a anexat cererii sale de înscriere a creanței.

În legătură cu acest aspect, Curtea a reținut că simpla depunere a unei fișe sintetice nu este suficientă pentru a proba creanța invocată de intimata-creditoare, acesta fiind și motivul pentru care lichidatorul judiciar nu a înscris creanța ca și creanță pură și simplă, apreciind că aceasta nu era dovedită la momentul respectiv.

Deși intimata expune mai multe texte legale, care definesc titlul de creanță și titlul executoriu, Curtea consideră că aceste apărări nu sunt pertinente, întrucât fișa sintetică nu se circumscrie acestor definiții, fiind un simplu înscris ce rezultă din evidențele informatice ale organului fiscal, creditoarea neanexând cererii sale declarațiile fiscale depuse de intimata-debitoare, iar instanța de control judiciar, față de raționamentul de mai sus, consideră că nu trebuie avute în vedere înscrisurile depuse de creditoare pe suport informatic în fața instanței de fond la data de  18.07.2019.

Conform art.3 pct. 18 din Legea nr. 85/2006, „tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitată de către creditor, cât și suma acceptată și rangul de preferință”.

Pe cale de consecință, lichidatorul judiciar este ținut a menționa în tabelul preliminar de creanțe suma acceptată, aceasta putând fi și sub condiție. În cauza de față însă, având în vedere condiția suspensivă menționată de lichidatorul judiciar în cuprinsul notei de la finalul tabelului suplimentar, anume depunerea documentelor justificative, Curtea apreciază că în mod greșit acesta a menționat această creanța ca fiind una acceptată.

Astfel, Curtea a reținut că înțelesul noțiunii de „creanță sub condiție” este cel dat de Codul civil, normă completatoare a Legii nr. 85/2006. Prin urmare, condiția este o modalitate a actului juridic civil, de îndeplinirea sau neîndeplinirea acesteia depinzând existența creanței. Cu alte cuvinte, condiția privește raportul juridic de drept substanțial, existența creanței, neputând fi legată de aspecte procedurale precum elementele probatorii. În cazul în care creditorul nu depune documentele justificative ale creanței invocate, astfel cum impune art. 65 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, cererea de admitere a creanței se impune a fi respinsă.

Revenind la creanța solicitată de către intimata – contestatoare D.G.R.F.P. București, Curtea a considerat că în mod greșit lichidatorul judiciar a înscris respectiva creanță, chiar și sub condiție suspensivă, câtă vreme aceasta nu a fost însoțită de nici un fel de înscrisuri doveditoare.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de recurenta T.F. împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în contradictoriu cu intimatul D.G.R.F.P. București, a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins contestația formulată de contestatoarea D.G.R.F.P. București ca neîntemeiată și a admis contestația formulată de contestatoarea T.F., a constatat decăzută creditoarea D.G.R.F.P. din dreptul de a mai depune înscrisuri în susținerea cererii de înscriere în tabelul suplimentar de creanțe al debitoarei și, pe cale de consecință, a dispus refacerea tabelului suplimentar de creanțe, în sensul înlăturării din acesta a creanței D.G.R.F.P. în cuantum de 9.921.648 lei.