Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
207 views
Litigiul poartă asupra unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, formulată de proprietara unui imobil situat sub planşeul pieţei centrale a municipiului Târgu Mureş, a căror lucrări de consolidare s-au efectuat necorespunzător, împrejurare ce a condus la infiltrarea apelor pluviale sub planşeu şi afectarea utilizării imobilului.
În primul ciclu procesual acţiunea a fost respinsă ca prescrisă, însă, prin decizia nr. 329/28.02.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul reclamantei, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în apel, reţinându-se că instanţa de apel nu a analizat motivul invocat de apelanta reclamantă privind incidenţa unei fapte ilicite continue, care ar produce prejudicii şi în prezent. S-a apreciat de către instanţa de recurs că prejudiciul este unul continuu, despăgubirile solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată vizând paguba pretinsă a fi fost cauzată în perioada 12.07.2016 – 12.07.2019, ca urmare a neluării, până în prezent, de către intimatul pârât a măsurilor de remediere a cauzelor defecţiunilor.
În acest sens, s-a constatat prin decizia de casare că motivarea instanţei de apel a vizat doar una dintre cele două fapte ilicite imputate pârâtului, respectiv pe cea comisivă, privind modul defectuos de implementare de către pârâtul Municipiul Târgu Mureş a proiectului de modernizare a Pieţei Teatrului, nu şi omisiunea de a lua măsuri de conservare a imobilelor aflate sub planşeu, respectiv pentru îndepărtarea şi remedierea cauzelor care au determinat deteriorarea restaurantului deţinut de reclamantă prin infiltraţiile de apă în platformă. Potrivit instanţei de casare, criticile omis a fi evaluate de către instanţa de apel au un caracter esenţial în ceea ce priveşte determinarea momentului de debut al curgerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul faptelor ilicite omisive continue, respectiv momentul declanşării ilicitului sau momentul epuizării sale, dar şi în ceea ce priveşte determinarea – cu valenţă din aceeaşi perspectivă a excepţiei prescripţiei extinctive – a caracterului cert al unui prejudiciu viitor, a cărui producere este condiţionată inclusiv de elemente exterioare (precum ar fi condiţiile meteo nefavorabile).
Instanţa de rejudecare a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând că neluarea unor măsuri de remediere reprezintă o faptă omisivă continuă, ce a condus la producerea unor pagube succesive, în condiţiile în care, după fiecare ploaie, apa stagnează pe platforma din Piaţa Teatrului, apoi se infiltrează în plafonul restaurantului şi determină astfel imposibilitatea utilizării imobilului conform destinaţiei sale. A apreciat, în acest context, că dreptul reclamantei la reparaţie se naşte doar în momentul materializării consecinţelor păgubitoare ale lipsei de acţiune a pârâtului, fapta omisivă continuă a acestuia generând prejudicii succesive.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că lucrările de execuţie a investiţiei „Modernizare Piaţa Teatrului Târgu Mureş” derulate în perioada august 2008 – august 2017 au început cu decopertarea structurii şi hidroizolaţiei existente anterior, fără a se lua măsuri de protejare împotriva producerii unor infiltraţii rezultate din precipitaţii a spaţiilor de sub Piaţa Teatrului, în cazul de faţă a spaţiului B., infiltraţiile de apă provenite de pe platforma superioară nefiind stopate nici la data actuală. S-a apreciat astfel că omisiunea pârâtului de a remedia lucrările a generat lipsirea reclamantei de exerciţiul folosinţei asupra imobilului, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar şi de posibilitatea de valorificare concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun le poate asigura titularului dreptului.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a proiectantului, reţinându-se că degradarea imobilului reclamantei a fost cauzată de lucrările efectuate greşit, fără a se respecta în totalitate proiectul, precum şi de lucrările de refacere necorespunzătoare, executate ulterior.
Printr-o primă critică formulată, referitoare la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei, ce poate fi dedusă judecăţii prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că termenul de prescripţie în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. În cauză, consideră că încă de la momentul constatării că la platforma din Piaţa Teatrului s-au executat lucrări defectuoase care permiteau producerea infiltraţiilor în tavanul B., se putea cunoaşte împrejurarea că, în lipsa unor lucrări de remediere, având în vedere condiţiile climatice obişnuite, vor avea loc infiltraţii suplimentare care vor determina lipsa de folosinţă a imobilului aflat sub platformă, acest moment, 26 august 2008, fiind cel reţinut şi prin sentinţa nr. 1/10.01.2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în litigii cu profesioniştii, în dosarul nr. x/2013. Susţine că legiuitorul nu face nicio referire la momentul la care fapta continuă s-a epuizat, iar faptul că a avut loc un prejudiciu continuu, fiind infiltraţii suplimentare în perioada 12.07.2016-12.07.2019, nu schimbă momentul de la care societatea reclamantă a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Critica este nefondată. Astfel, în mod corect instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită omisivă, astfel cum a fost identificată de instanţa de casare în primul ciclu procesual, constând în neluarea, de către pârât, a măsurilor de conservare a imobilelor situate sub planşeul asupra căruia s-a intervenit, care a determinat imposibilitatea utilizării imobilului deţinut de reclamantă conform destinaţiei sale, are, prin esenţa sa, un caracter continuu, subzistând până în prezent.
Aceasta, întrucât fapta ilicită omisivă săvărşită prin încălcarea continuă a unei obligaţii de a acţiona într-un anume mod statuat prin lege dă naştere unor pagube succesive ce pot fi recuperate prin acţiuni pentru care începe să curgă un termen distinct de prescripţie de la data înregistrării fiecărei pagube.
Cum prejudiciul este generat succesiv de fiecare neintervenţie din partea persoanei obligate să acţioneze şi subzistă până la executarea obligaţiei a cărei nerespectare se impută celui care a stat în pasivitate, prezintă relevanţă, contrar susţinerilor recurentului, şi momentul epuizării faptei ilicite, acesta fiind data de la care, cel mai târziu, poate fi pretinsă repararea acestui tip de prejudiciu.
Or, pârâtul răspunde pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă pe perioada celor 3 ani anteriori introducerii acţiunii în condiţiile în care, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, fapta ilicită continuă nu se epuizase, împrejurare constatată de instanţa de apel.
Mai susţine recurentul că, prin pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel nu a ţinut cont de autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1/2017 a Tribunalului Specializat Mureş, prin care s-a constatat prescrisă acţiunea promovată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat, în principal, obligarea pârâtului de a realiza lucrările de reabilitare şi reparaţiile necesare la platforma din Piaţa Teatrului în sensul rezolvării corespunzător din punct de vedere tehnic a hidroizolaţiei.
Critica, analizată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este nefondată întrucât nu ţine cont de distincţia operată de instanţa de recurs din primul ciclu procesual în funcţie de natura faptelor ilicite imputate de reclamantă pârătului. În acest sens, s-a reţinut, cu forţă obligatorie, că instanţele devolutive au analizat acţiunea comisivă, similară celei de care se prevalează recurentul, constatând că este prescris dreptul la acţiune pentru prejudiciul rezultat din modalitatea defectuoasă de implementare a proiectului de modernizare, însă soluţia nu poate fi extinsă, prin efectul autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte pretenţiile rezultând dintr-un raport juridic obligaţional distinct, ce supune analizei pasivitatea pârâtului care nu a luat măsuri de conservare a imobilelor, fiind invocată de reclamantă încălcarea de către acesta a obligaţiilor decurgând din raporturile de vecinătate astfel cum sunt reglementate prin art. 630 C. civ., ce nu a făcut obiectul judecăţii în litigiul anterior.
Cu alte cuvinte, este prescris demersul reclamantei prin care solicită concursul autorităţii judecătoreşti pentru a-l determina pe pârât să procedeze la remedierea deficienţelor de construcţie, însă nu şi posibilitatea de a-l sancţiona pecuniar pentru pasivitatea de care a dat dovadă neluând măsuri de protejare a imobilelor afectate prin intervenţia asupra bunului său şi de restabilire a situaţiei anterioare, faptă a cărui caracter ilicit s-a constatat.
Referitor la problema bunei credinţe, aceasta nu prezintă relevanţă câtă vreme recurentul nu a formulat critici de nelegalitate referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de fond ale răspunderii civile delictuale sau apărări cu privire la existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere sub aspectul lipsei caracterului ilicit al faptei sau a vinovăţiei.
Pentru aceste considerente, în limitele criticilor formulate, constatând o corectă interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel, Înalta Curte va respinge, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., recursul, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
