Lipsa de asistență juridică într-un dosar penal și administrarea abuzivă a unei noi expertize. Amânarea judecății. Recurs (NCPC)

5 iun. 2018
Vizualizari: 1228
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 542/2017

NCPC: art. 108 alin. (3), art. 129 alin. (5), art. 156, art. 212, art. 274 alin. (1), art. 304, art. 312 alin. (1); C. fisc. (în vigoare în data de 23 martie 2017): art. 77^1 alin. (5); Legea nr. 33/1994: art. 21-27; Legea nr. 255/2010: art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8), art. 18, art. 19, art. 22 și art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a legii

În ceea ce privește recursul declarat de recurenții reclamanți, se constată că prima critică a acestora vizează pretinsul abuz săvârșit de instanța de apel, prin înlocuirea experților D., P. și C. cu o altă comisie de experți. Recurenții nu arată în ce ar consta încălcarea sau aplicarea greșită a legii, susținând doar că prima comisie a exprimat concluzii profesioniste, în timp ce comisia desemnată ulterior nu a respectat cadrul legal.

Înalta Curte constată că înlocuirea comisiei de experți s-a realizat prin încheierea din 10 noiembrie 2015 a instanței de apel, cu respectarea cadrului procedural, în conformitate cu prevederile art. 212 C. proc. civ., ca urmare a încuviințării cererilor formulate de apelanții pârâți și de reprezentantul Ministerului Public, de efectuare a unei noi expertize, de către o comisie formată din alți experți. Instanța a arătat, în cuprinsul încheierii menționate, care sunt argumentele pentru care a încuviințat cererea de efectuare a noii expertize, respectiv, faptul că „experții care au efectuat raportul de expertiză în cauză, deși li s-au pus în vedere în mod repetat obiective clare raportat la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au răspuns la aceste obiective, nu au prezentat criterii obiective prin care au ajuns la valoarea stabilită prin expertiză și nu au răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță”.

Ca atare, măsura dispusă de instanța de apel privind administrarea unei noi expertize nu are caracter abuziv, ci este întemeiată pe dispozițiile legale menționate, fiind motivată, astfel încât critica recurenților pe acest aspect nu este fondată.

Recurenții mai invocă în motivarea recursului încălcarea dreptului lor la apărare, prin respingerea de către instanța de apel a cererii de amânare formulată de apărătorul acestora la termenul de judecată din 11 octombrie 2016.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reține că, prin cererea depusă de apărătorul reclamanților în dosarul instanței de apel la data de 10 octombrie 2016, acesta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că este obligat ca, la același termen de judecată din 11 octombrie 2016, să fie prezent la o altă instanță, pentru a acorda asistență juridică într-un dosar penal. Deși în cererea scrisă nu a fost indicat temeiul juridic al solicitării, acesta îl reprezintă prevederile art. 156 C. proc. civ., care, în alin. (1), prevede că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată, iar potrivit alin. (2), dacă instanța refuză amânarea judecății, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Înalta Curte reține că dispozițiile legale enunțate nu prevăd în termeni imperativi obligația instanței de a amâna cauza, iar admiterea cererii de amânare poate fi justificată doar dacă există motive temeinice. În speță, în exercitarea dreptul său de apreciere cu privire la circumstanțele concrete ale formulării unei asemenea solicitări, instanța de apel a considerat că cererea nu este întemeiată, reținând și faptul că dosarul are o vechime considerabilă, fiind la al 28-lea termen de judecată. Aprecierea temeiniciei motivelor de amânare constituie atributul instanței de apel învestită cu această solicitare, nefiind o problemă de legalitate susceptibilă de cenzură în fața instanței de recurs.

Pe de altă parte, nu poate fi primită susținerea referitoare la pretinsa vătămare a intereselor recurenților, cauzată prin aceea că apărătorul lor nu a putut susține oral în fața instanței de apel nemulțumirile acestora cu privire la răspunsul depus la dosar la termenul din data de 21 iunie 2016, pe care experții l-au dat asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză. Aceste nemulțumiri au fost denumite impropriu „obiecțiuni la raportul de expertiză”, deși vizau răspunsul experților la obiecțiunile acelorași părți, formulate la un termen anterior. În condițiile în care aceste nemulțumiri au fost formulate și în scris, fiind analizate și respinse de instanța de apel, iar, în plus, instanța a și amânat pronunțarea pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, dreptul la apărare al recurenților reclamanți nu a fost vătămat de instanța de apel.

În ceea ce privește criticile recurenților reclamanți, prin care sunt reluate nemulțumirile referitoare la modul în care experții s-au raportat la caracteristicile unuia dintre terenurile folosite pentru comparație, Înalta Curte constată că acestea exced cadrului verificărilor de legalitate conferite instanței de recurs prin art. 304 C. proc. civ.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Or, în speță, recurenții reclamanți, deși precizează formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate cu privire la raportul de expertiză nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, recurenții nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel.

Recursul declarat de pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași, prin care se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul nelegalității administrării probatoriului și nesocotirii de către instanța de apel a dispozițiilor privind rolul activ, cuprinse în art. 129 pct. 5 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:

Se susține de către recurenți interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a legii, în sensul că în mod greșit comisia de experți s-a raportat la alte criterii de evaluare decât cele legale. Recurenții consideră că, atâta vreme cât, în cadrul procedurii administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc exclusiv pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, același criteriu exclusiv, legal și imperativ trebuie avut în vedere și de către experții care întocmesc expertiza de evaluare judiciară, deoarece, susțin recurenții, spre deosebire de ipoteza altor acțiuni în care expertul este ținut să determine valoarea de circulație a unui bun pe baza criteriilor ori metodei de evaluare pentru care optează prin prisma competențelor sale, în materia despăgubirilor pentru terenul expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, identificarea criteriului ori a metodei de determinare a despăgubirii nu este lăsată la latitudinea expertului, ci este prestabilită imperativ de lege. Se mai susține că instanța de apel a interpretat greșit și prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010, care fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 numai în ceea ce privește dispozițiile de drept procedural, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.

Cu privire la aceste critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 reglementează procedura administrativă de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, stabilind că: „(7)Înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosință.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare”.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul are obligația de a aproba prin hotărâre, printre altele, „sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici (…)”, dispoziție legală reluată în art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, care prevede că: „(2) Prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiții, se aprobă: (…) f) sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.”

Aceste dispoziții legale au fost aplicate de către expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile, însă persoanele expropriate nu au fost mulțumite de cuantumul despăgubirii oferite, valorificându-și dreptul conferit de lege de a ataca în justiție hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă de expropriator. Temeiul de drept al acestui demers judiciar în constituie prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010, care, în alineatul 1, prevede că: „(1)Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente (…)”, iar alin. (3) face trimitere la dispozițiile de drept comun în materie de expropriere, prevăzând că: „(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Față de conținutul dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte constată că este nefondat argumentul susținut de recurenții pârâți, în sensul că raportul de evaluare a imobilului, efectuat în cadrul procedurii judiciare, nu ar putea fi luat în considerare deoarece nu are la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Evaluarea administrativă efectuată exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale, are caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Estimarea semnifică, din perspectiva conținutul său semantic, operațiunea de evaluare cu aproximație, aprecierea valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operațiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. De asemenea, evaluarea estimativă în cadrul procedurii administrative se raportează la criterii generice vizând terenurile situate într-o anumită unitate administrativ-teritorială, fără a se particulariza pentru situația fiecărui imobil expropriat în parte. Or, estimarea globală cuprinsă în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborate pentru uzul birourilor notariale, ca modalitate de determinare a unor valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialității și care să țină seama de caracteristicile concrete ale imobilului expropriat.

Tocmai datorită caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanței stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înțelese ca vizând doar aspectele de ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri.

Față de mențiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, vizând prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.

În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a hotărârii, decurgând din încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții pârâți nu au dezvoltata această critică, astfel încât acest motiv de recurs nu poate fi examinat.

Aspectele susținute de recurenții pârâți referitoare la amplasamentul special al terenului expropriat, destinația acestuia, restricțiile la care acesta este supus și consecințele acestora asupra valorii despăgubirii nu constituie critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenții pârâți aveau posibilitatea să invoce aceste aspecte pe calea obiecțiunilor la expertiză, formulate cel târziu la prima zi de înfățișare după depunerea raportului de expertiză, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ. Din verificarea dosarului instanței de apel rezultă că, după depunerea raportului de expertiză de către experții desemnați în cauză, au formulat obiecțiuni doar reclamanții, iar în ședința publică din 11 octombrie 2016, data la care au avut loc dezbaterile și instanța de apel a rămas în pronunțare, reprezentantul apelanților pârâți a declarat că raportul de expertiză a fost întocmit cu respectarea criteriilor de evaluare. Având în vedere conduita procesuală a pârâților, care nu au contestat în termenul procedural concluziile raportului de expertiză, obiecțiunile acestora, formulate direct în fața instanței de recurs, nu vor putea fi examinate în această fază procesuală, cu atât mai mult cu cât acestea vizează împrejurări de fapt și nu aspecte de nelegalitate cenzurabile în recurs.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate, iar în consecință, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost respinsă și cererea recurenților reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată.

Sursa informației: www.scj.ro.

Lipsa de asistență juridică într-un dosar penal și administrarea abuzivă a unei noi expertize. Amânarea judecății. Recurs (NCPC) was last modified: iunie 5th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.