Limitele controlului de constituționalitate în materia infracțiunilor privind introducerea în țară a drogurilor. Inadmisibilitatea excepției formulate în absența unor critici veritabile de neconstituționalitate

• Constituția României: art. 126 alin. (1)
• Constituţia României: art. 129
• Constituţia României: art. 21
• Constituţia României: art. 23 alin. (12)
• Constitutia Romaniei: art. 29
• Constituţia României: art. 61 alin. (1)
• Legea nr. 143/2000: art. 3 alin. (1)
• Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (2) Constituţia României: art. 1 alin. (5)

Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulate de apelantul inculpat A..

S-a susținut că, din moment ce legea penala nu definește în mod expres si într-un sens aparte conceptul de introducere în tară a unor bunuri/substanțe, reiese că se aplica regula generala potrivit căreia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 130 din 14 februarie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, are în vedere neconstituționalitatea art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale în raport cu criticile formulate.

Referitor la condiția privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată orientează soluția.

Recurentul a criticat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/2000, apreciind că sintagama „introducerea sau scoaterea din țară” nu îndeplinește criteriile de previzibilitate impuse de lege. A considerat că această sintagmă nu stabilește clar când se consideră că o substanță psihoactivă a fost introdusă în țară.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi; (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Înalta Curte constată că prin criticile formulate recurentul solicită, în realitate, pe de o parte, o interpretare a textului de lege in favorem, iar pe de altă parte, o modificare a dispozițiilor legale criticate, aspecte ce nu intră în atributul instanței de control constituțional. Modificarea textului de lege ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Mai mult, instanța de control constituțional a efectuat o evaluarea a constituționalității textului de lege criticat apreciind că acesta este clar și previzibil.

„Curtea constată că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, permițând destinatarilor legii penale să își adapteze conduita în funcție de exigențele lor și, totodată, să prevadă consecințele faptelor din domeniul traficului și al consumului ilicit de droguri pe care le săvârșesc. Pentru aceleași considerente, textul criticat este în acord cu exigențele principiului legalității incriminării, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție. În aceste condiții, susținerile autorului excepției, referitoare la crearea, prin prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, unor confuzii în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor de trafic și consum ilicit de droguri de către organele judiciare vizează domeniul interpretării și aplicării textului criticat”. (CCR, decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018, par. 19).

În egală măsură, instanța de recurs apreciază că sintagma criticată se poate evalua în raport de considerentele deciziei nr. 3 din data de 27 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, în situația în care o persoană călătorește în România cu avionul având asupra sa droguri, acestea se consideră introduse în țară (cu consecința consumării infracțiunii) în momentul în care persoana aflată la bordul aeronavei trece frontiera, intrând astfel în spațiul aerian cuprins între frontierele de stat, fără ca efectuarea controlului vamal să prezinte relevanță în privința consumării infracțiunii.

În considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că „legiuitorul, în definirea elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, nu a făcut nici o distincție între caracterul licit și cel ilicit al „intrării în țară”.

De asemenea, în norma de incriminare avută în vedere nu există o dispoziție care să facă referire explicit sau implicit la aspecte care țin de regimul vamal și reglementarea aferentă acestui domeniu de activitate, ci se referă strict și exclusiv la aspectul introducerii (fără drept) în țară a anumitor substanțe, calificate drept „droguri de risc” sau „droguri de mare risc”.

Din moment ce legea penală nu definește în mod expres și într-un sens aparte conceptul de introducere în țară a unor bunuri/substanțe, reiese că se aplică regula generală potrivit căreia ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus. Astfel, orice suprapunere între axele reprezentate de pătrunderea (chiar și formală) pe teritoriul României a unei persoane și prezența fără drept asupra acesteia (sau în bagajele sale) a unor asemenea substanțe interzise (droguri de risc sau de mare risc), conduc la întrunirea condiției constitutive inserate în art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, și anume: introducerea în țară a drogurilor de risc/mare risc (pătrunderea pe teritoriul României cu asemenea substanțe).

Introducerea de droguri de risc sau de mare risc – ca element material al laturii obiective a infracțiunilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, constând în acțiunea prin care drogurile pătrund în țară, presupune deplasarea drogurilor dintr-un stat străin peste frontiera de stat a României, fără a fi condiționată de parcurgerea controlului vamal.

Raportat la problema de drept analizată, nu interesează modalitatea de introducere în țară a drogurilor – pe cale terestră, aeriană sau navală, și nici mijlocul de transport ori serviciile utilizate – poștale, curierat, coletărie sau comerț on-line)”.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.