Limitările redeschiderii procesului penal în contextul recunoașterii hotărârilor penale străine. Inaplicabilitatea căii extraordinare în absența desfășurării procedurilor penale în statul român

27 mart. 2025
Vizualizari: 782
  • Legea nr. 302/2004: art. 166 alin. (2)
  • Legea nr. 302/2004: art. 167
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 421 pct. 1 lit. b)
  • NCPP: art. 466 alin. (1)

Prin sentința penală nr. 189 din 27 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 469 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de petentul condamnat A., condamnat prin sentința penală nr. 4756/2020-3542/R19 RG Trib-39370/18 RGNR, pronunțată la data de 30.06.2020, de Tribunalul din Milano, definitivă la data de 24.05.2020, recunoscută de Curtea de Apel Craiova prin sentința penală nr. 118 din 20 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 880 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că, la data de 01 noiembrie 2023, petentul condamnat A., condamnat prin sentința penală nr. 4756/2020-3542/R19 RG Trib-39370/18 RGNR, pronunțată la data de 30.06.2020, de Tribunalul din Milano, definitivă la data de 24.05.2020, recunoscută de Curtea de Apel Craiova prin sentința penală nr. 118 din 20 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a formulat o cerere prin care a solicitat redeschiderea procesului penal susținând că a fost judecat fără a cunoaște de existența acestuia, neprimind nicio citație, fiind condamnat pe nedrept la o pedeapsă de 3 ani 4 luni.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 118 din 20 iulie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia.

A constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și a recunoscut sentința nr. 4756/2020-3542/19 RG Trib-39370/18 RGNR pronunțată la data de 30.06.2020 de Tribunalul din Milano, definitivă la 24.05.2022, prin care cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la extorcare calificată prev. de art. 110, art. 112 nr. 4 și art. 629 alin. (2) C. pen. italian, care are corespondent în legea penală română în infracțiunea de șantaj prev de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 29/A din 1 februarie 2024)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Redeschiderea procesului penal are natura juridică a unei căi extraordinare de atac de retractare prin care se urmărește rejudecarea cauzei în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil în componenta referitoare la dreptul persoanei de a fi prezentă efectiv în cadrul procesului penal în scopul exercitării dreptului la apărare.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 22 din 09 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală potrivit cărora, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 466 alin. (1) C. proc. pen., obiectul cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanță sau în calea ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestației în anulare ori revizuirii, argumentele ce au stat la baza pronunțării acestei hotărâri fiind valabile și în prezenta cauză.

Astfel, în considerentele deciziei anterior menționate s-a reținut, în esență, că, raportat la modalitatea de reglementare a procedurii de redeschidere a procesului penal și la scopul în care a fost legiferată, respectiv garantarea dreptului la un proces echitabil, aceasta nu poate să vizeze decât hotărâri definitive prin care se rezolvă fondul cauzei (condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei), persoana condamnată în lipsă putând contesta, pe această cale, nu atât soluția definitivă pronunțată în cauza sa, cât mai ales procedura de desfășurare a judecății în lipsa sa, prin înfrângerea principiilor contradictorialității, nemijlocirii, reguli de bază ale judecății.

Or, în condițiile în care dosarul în care a fost pronunțată sentința penală nr. 118 20 iulie 2023 a Curții de Apel Craiova, a avut ca obiect recunoașterea unei hotărâri de condamnare pronunțată de un stat european membru al Uniunii Europene și transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România, procedură reglementată de art. 166 și următoarele din Legea nr. 302/2004, în care se verifică doar întrunirea cumulativă a cerințelor expres menționate în art. 167 din Legea nr. 302/2004 și nu se antamează aspecte privind existența faptei, prevederea în legea penală, săvârșirea de către inculpat, vinovăția acestuia ori alte aspecte ce țin de răspunderea penală, se constată că acesta nu face parte din cauzele penale în privința cărora se poate formula o cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază că persoana ce formează obiectul procedurii de recunoaștere a unei hotărâri de condamnare pronunțată de un stat european membru al Uniunii Europene și transfer în vederea executării pedepsei în România, nu poate fi considerată judecată în lipsă, în sensul art. 466 alin. (2) C. proc. pen.., atâta timp cât chiar în Legea nr. 302/2004 (art. 166 alin. (2) și (11) se precizează expres că soluționarea sesizării are loc fără citarea persoanei condamnate.

De altfel, instanța învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 166 și urm. din Legea nr. 302/2004 nici nu are competența funcțională să se pronunțe pe aspecte ce țin de fondul acuzației penale, de vreme ce, potrivit art. 166 alin. (3) din actul normativ, „dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri”.

Pe cale de consecință, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că solicitarea persoanei condamnate privind redeschiderea procesului penal desfășurat în Italia, în condițiile în care statul român nu a desfășurat nicio activitate de urmărire penală sau de judecată în cauză, ci a recunoscut doar o hotărâre penală străină, este inadmisibilă.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 189 din 27 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sume de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Limitările redeschiderii procesului penal în contextul recunoașterii hotărârilor penale străine. Inaplicabilitatea căii extraordinare în absența desfășurării procedurilor penale în statul român was last modified: martie 27th, 2025 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.